Anatomia si fiziologia colonului

Colonul este segmentul tubului digestiv cu rol important în digestia chimului intestinal si formarea materiilor fecale .

A. Anatomia colonului

Colonul este alcatuit din : cec cu apendice , colon ascendent , transvers , descendent , si sigmoid.

• Cecul este prima portiune a intestinului gros , cu o lungime medie de 6 cm , latime 7 cm , volumul de 200 – 400 ml. Peretele anterior al cecului vine în raport cu peretele anterior al abdomenului , iar peretele posterior cu muschiul iliac si muschiul psoas prin intermediul peritoneului posterior . Inferior are raporturi cu unghiul format de peretele abdominal anterior si fosa iliaca dreapta . Pe fata postero – mediana în cec , la o distanta de 2 – 3 cm de valva ileocecala se deschide apendicele vermiform , un organ rudimentar , de forma cilindrica si o lungime ce variaza între 2 – 20 cm .

Vascularizatia cecului si apendicelui : Arterele sunt ramuri ale arterei ileocolice , ramura dreapta a arterei mezenterice superioare care la rândul ei se ramifica în : ramura recurenta ileala , artera cecala anterioara si posterioara si artera apendiculara .

Venele sunt afluenti ai venei ileocolice si prin aceasta a venei mezenterice superioare .

Limfaticele dreneaza limfa în ganglionii mezenterici superiori duodeno-pancreatici , trunchiul celiac .

Inervatia se realizeaza prin fibre efectoare care provin din nervul vag si simpatic si fibre receptoare care patrund în maduva prin radacinile posterioare L 1 – T 10 .

• Colonul este partea intestinului gros cuprinsa între cec si rect. Se întinde de la valva ileocecala pâna în dreptul celei de-a treia vertebra sacrala unde se continua cu rectul . În traiectul sau formeaza cadrul colic caruia i se disting patru parti : colonul ascendent , transvers , descendent si sigmoid .

Colonul ascendent are o lungime medie de 13 – 15 cm . Proiectat pe peretele anterior al abdomenului , acesta corespunde flancului drept al peretelui abdominal .

Raporturi : Initial este intraperitoneal , apoi se culca pe peretele posterior al abdomenului devenind retroperitoneal .

Anterior, medial si lateral este acoperit de peritoneul parietal prin intermediul caruia vin în raport cu ansele intestinului subtire, amentul mare si prin acesta cu peretele anterioare al abdomenului .

Medial si posterior vine în raport cu muschiul psoas si partea descendenta a duodenului lateral se afla în santul paracolic drept care se întinde din fosa iliaca dreapta pâna la ligamentul freno- colic drept . La suprafata colonului ascendent se observa : hausterele si teniile (tenia libera fiind anterior , tenia mezocolica posteromedial si tenie omentala posterolateral) si apendicele epiploice .

Colonul transvers se întinde între flexura colica dreapta si flexura colica stânga , având o lungime de circa 40 – 50 cm , o directie oblica si putin ascendenta , formând între cele doua flexuri o ansa cu concavitatea superioara .

Raporturi : Flexura colica dreapta, retroperitoneana, vine în raport cu fata posterioara a rinichiului drept , partea descendenta a duodenului si partial cu capul pancreasului . Flexura colica stânga, retroperitoneana încruciseaza fata anterioara a rinichiului stâng, în partea ei superioara .

Între cele doua flexuri, colonul transvers este mobil , fiind legat de peretele posterior prin mezocolonul transvers care este legat de curbura mare a stomacului prin ligamentul gastrocoloic .

Lateral flexurile colice se leaga de peretele lateral, respectiv de diafragma prin ligamentul frenocolic drept (sustine marginea lobului drept hepatic si stâng) si stâng (sustine splina ).

La nivelul colonului transvers, tenia mezocolica este situata posterior sau posteromedial, tenia omentala anterior, iar tenia libera inferior .

Apendicele epiploice sunt numeroase si atasate pe un singur rând în lungul teniei libere .

Colonul descendent are o lungime de 25 cm si se întinde între flexura colica stânga si pâna în fosa iliaca stânga , fiind un organ retroperitoneal.

Raporturi : Anterior cu ansele intestinului si omentul mare ; posterior cu diafragmul , marginea laterala a rinichiului stâng ; medial cu colonul inferior al rinichiului stâng , ansele jejunale si ileale ; lateral în santul paracolic stâng în partea superioara a acestuia se gaseste ligamentul frenocolic stâng ; inferior ajunge în unghiul dintre fosa iliaca stânga si peretele anterior al abdomenului .

Colonul sigmoid masoara circa 40 cm si se întinde de la strâmtoarea superioara a pelvisului si articulatia iliaca stânga pâna la nivelul celei de-a treia vertebre sacrate unde se continua cu rectul .

Este intraperitoneal , mobil prin mezocolonul sigmoid .

Raporturi : Prima parte vine în raport cu peretele lateral stâng al pelvisului si formatiunile de la acest nivel ; a doua portiune este situata la barbat în escavatia recto – vezicala , iar la femeie în escavatia recto – uterina , având o directie transversala spre dreapta a treia parte are un traiect posterior si catre linia mediana continuându-se cu rectul .

Se deosebeste de restul colonului prin aceea ca cele trei tenii se reduc la nivelul sau la doua benzi late (una anterioara si una posterioara), prin prezenta mai multor apendii epiploici , iar haustrele sunt mai sterse comparativ cu restul colonului .

Vascularizatie si inervatie : Arterele sunt ramuri din artera mezenterica superioara si inferioara .

Artera mezenterica superioara participa la irigatia colonului drept : artera ascendenta , ramura ileocolica , artera colica dreapta si artera colica medie .

Artera mezenterica inferioara participa la irigatia colonului stâng prin artera colica stânga si arterele sigmoidene (superioara, medie, inferioara).

În mezocolonul transvers, între ramura stânga a arterei colice medii si ramura dreapta sau ascendenta a arterei colice stângi se formeaza o anastomoza între ramura ascendenta a arterei sigmoidiene inferioare si ramura terminala a arterei mezenterice inferioare .

Venele : Însotesc arterele amonime si sunt afluentii venelor mezenterica inferioara si mezenterica superioara , care împreuna cu vena splenica participa la formarea venei porte .

Limfaticele : dreneaza limfa ganglionii epiploici , paracolici , intermediari si în final ganglionii mezenterici superiori si inferiori .

Nervii : Inervata autonoma a colonului este asigurata de fibre aferente simpatice si parasimpatice . Fibrele autonome preganglionare ajuta în plexul celiac , mezenteric inferior si mezenteric superior , iar cele cele post ganglionare simpatice sjung la colon prin plexurile periarteriale .

Plexurile autonome din peretele intestinal sunt în numar de trei : subseros , mienteric , submucos .

B. Fiziologia colonului

Motricitatea colonului contribuie la formarea materiilor fecale prin modificarea presiunii ce determina absorbtia apei si deplasarea continutului spre rect .

Este asigurata de : musculatura circulara (haustrele) si longitudinala (trei fâsii de tenia coli ) si influentata de : inervatia intrinseca si extrinseca (simpatica si parasimpatica) si hormonii digestivi .

Continutul cecului se deplaseaza spre colonul proximal pasiv datorita umplerii cu chim venit din ileon . În absortia componentei lichide a chimului intervin miscarile antiperistaltice ; la absorbtia apei si electrolitilor intervin contractiile haustrale . Miscarile de propulsie încep la flexura hepatica , cuprind segmente largi de intestin , deplasând continutul uneori de la un capat la altul prin contractii în masa . Acestea se produc de doua , trei ori pe zi si sunt influentate de reflexul gastrocolic si duodenocolic si de emotii puternice .

Prelucrarea chimica a chimului alimentar în colon .

În decurs de 24 ore aproximativ 400 ml chim se transforma în materii fecale , eliminate zilnic în cantitate de aproximativ 150 g .

Reducerea cantitatii continutului intestinal rezulta din absorbtia apei , din chim , care are loc în special la nivelul cecului si al colonului ascendent mai pot fi absorbite glucoza si sarurile minerale .

Din intestinul gros se elimina zilnic 1000 ml gaze formate din : bioxid de carbon, azot, hidrogen sulfurat, mecaptan, metan, oxigen .

Intestinul gros contine reziduri alimentare de celuloza eliminate prin scaun ; compusi fosfocalcici ; lipide care sunt de natura endogena ; colesterol , lecitina si sterobilina care rezulta din bila ; calciu , fosfor , magneziu , care provin din alimente si epiteliu exfoliat ; fier care este îndeosebi exogen .

Culoarea materiilor fecale este determinata de prezenta stercobilinei.

La resturile alimentare se adauga : produse de secretie , leucocite , celule epiteliale descuamate si o mare cantitate de bacterii care se dezvolta în intestin si intervin în procesul de fermentatie si putrefactie , în sinteza vitaminelor din grupul B , acid folic .

Prin procesul de descompunere bacteriana rezulta scatol si indol care contribuie la mirosul materiilor fecale .