Gastroenterologie

Aparatul digestiv

Aparatul digestiv cuprinde totalitatea organelor care indeplinesc importanţa funcţie de digestie şi absorbţie a alimentelor (prehensiune, modificarea fizico-chimică a alimentelor, absorbţia nutrimentelor şi excreţia reziduurilor neabsorbite). Este compus din tubul digestiv şi glandele sale anexe.

Digestia este ansamblul de procese în cursul cărora substanţele nutritive sunt eliberate din alimente, sub influenţa enzimelor, fragmentate în constituenţii lor chimici şi absorbite. Digestia se realizează în segmentele constitutive ale tractului digestiv.

Aparatul digestiv se împarte în două segmente :

a) Cefalic – cuprinde cavitatea bucală cu glandele anexe şi faringele. În această porţiune alimentele sunt prinse de buze, dinţi şi limba, sunt triturate, lubrifiate de salivă şi transportate în segmentele inferioare prin deglutiţie. Organele olfactive şi gustative controlează compoziţia chimică a alimentelor.

b) Truncal – cuprinde porţiunea de la originea esofagului până la anus : esofag, stomac, intestin subţire (duoden, jejun, ileon), intestin gros (cec, apendice, colon ascendent, transvers, descendent şi sigmoidian şi rect).


Esofagul este doar un conduct de transport. Transformarea alimentelor începe în stomac şi se definitivează în intestinul subţire, unde substanţele nutritive sunt absorbite în capilarele sanguine şi limfatice. La acest nivel în digestie intervin ficatul, pancreasul şi un număr mic de glande din peretele intestinal. În intestinul gros resturile alimentare neabsorbite sunt condensate prin deshidratare, detoxificate prin conjugare, transformate în fecale prin fermentaţie şi putrefacţie, transportate şi eliminate la nivelul rectului şi anusului.

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt : glandele salivare, ficatul şi pancreasul.