Boala Crohn, vindecată cu produse apicole şi plante.

Boala lui Crohn poate afecta orice segment de la esofag pînă la anus şi, în special, porţiunea distală a intestinului subţire şi colonul. Se manifestă prin leziuni inflamatorii ulcerative, care pot determina complicaţii de tipul stricturilor sau fistulelor. Este boala adultului tînăr (15-30 de ani) dar poate apare şi la vîrste mai înaintate, cu frecvenţă egală la femei şi bărbaţi.

Cauza nu este cunoscută. Au fost sugerate cauze genetice, infecţioase, tulburări imunologice dar, pînă acum, nici una nu a fost demonstrată cert Principalele manifestări ale bolii Crohn sînt accentuarea tranzitului intestinal, cu scaune moi, de cîteva ori pe zi, dureri abdominale, sîngerări rectale, febră persistentă, alterarea stării generale, scădere în greutate, anemie, pierderea poftei de mîncare. Boala evoluează prin pusee succesive şi lezează segmente ale intestinului, cu predilecţie ileonul (intestinul subţire terminal), colonul şi anusul. Leziunile comportă o subţiere a peretelui şi ulceraţii. Severitatea diareei şi extinderea bolii inflamatorii intestinale poate necesita spitalizare de urgenţă; uneori simptomatologia poate mima o apendicită acută sau ocluzie intestinală.

Cel mai adesea, boala are evoluţie cronică. Diagnosticul este sugerat de simptomatologie şi de prezenţa la analize a sindromului biologic inflamator (creşterea VSH, fibrinogenului, proteina C reactivă). Confirmarea se face prin endoscopia digestivă (se observă starea discontinuă a mucoasei, cu ulceraţii lineare şi profunde). Examinarea radiologică a tubului digestiv poate fi utilă în aprecierea întinderii şi existenţei complicaţiilor bolii. Explorările imagistice moderne (tomografie computerizată, rezonanţă magnetică) pot ajuta, de asemenea, în diagnosticarea complicaţiilor bolii. Tratamentul acestei boli este, în principal, medicamentos, chirurgia fiind, de obicei, rezervată pentru complicaţii (fistule, abcese, ocluzii).

Medicamentele folosite se adresează, în special, substratului inflamator (antiinflamatorii: sulfasalzina, corticoterapie dar şi imunosupresoare: azatioprina, mercaptopurina, metrotrexat, ciclosfarina). Fiind un tratament de lungă durată şi cu efecte adverse importante, necesită o atentă monitorizare clinică şi de laborator. Pot fi utile şi medicamentele antispastice, sedative şi uneori antibiotice, doar la indicaţia medicului curant. În prezent, contra bolii Crohn se utilizează noi terapii. Una dinte ele este cu anticorpi monoclonali împotriva citokinelor proinflamatorii.

Prognosticul bolii este variabil, în funcţie de întinderea procesului inflamator, prezenţa complicaţiilor, tratamentul urmat şi, nu în ultimul rînd, de implicarea pacientului în vindecare. Fiind o boală cronică, necesită periodic investigaţii medicale, urmărire atentă şi competentă. De asemenea, unii terapeuţi naturişti au obţinut rezultate în tratarea acestei boli cu ajutorul remediilor apiterapeutice şi a celor din plante medicinale. Unul dintre aceşti terapeuţi este dl prof. Vasile Andriţoiu, din Tîrgu Jiu, care a reuşit ameliorarea dar şi vindecarea completă a unor suferinzi de boala Crohn prin administrarea remediilor combinate din produse apicole şi plante: „Este o boală foarte dificilă. Am observat că rezultatele depind de fiecare bolnav în parte, remediile administrate unui bolnav neavînd rezultate la celălalt. Desigur că tratamentul are la bază produse ale stupului: miere, polen, apilarnil, ceară şi propolis în diferite concentraţii şi unele plante medicinale, rezultînd remedii care se potenţează reciproc. M-am bazat pe faptul că produsele apicole au cea mai mare influenţă benefică asupra aparatului digestiv dintre toate remediile naturale, iar rezultatele n-au întîrziat să apară”, ne-a spus dl Andriţoiu.

Un alt terapeut naturist care a obţinut rezultate în tratarea bolii Crohn este dl. Fănică Voinea Ene, din Vălenii de Munte, judeţul Prahova: „Am reuşit să vindec mulţi bolnavi diagnosticaţi cu această afecţiune. Unii aveau cu totul alte diagnostice însă tot despre boala Crohn era vorba. În prezent, aceşti bolnavi sînt sub supraveghere pentru că această boală este imprevizibilă şi poate să reapară. Am adunat o mulţime de observaţii clinice asupra evoluţiei bolii la pacienţii trataţi de mine, informaţii ce se vor regăsi într-o carte despre această afecţiune”. La fel ca dl Andriţoiu, dl Fănică Voinea Ene spune că tratamentul este administrat în funcţie de fiecare pacient în parte, pornind de la o formulă de bază: „Tratamentul durează cel puţin 6 luni, perioadă care se împarte în 3 reprize, fiecare a cîte 2 luni, asemănătoare ca structură. Cura se poate repeta după o pauză de 1-2 luni.

O repriză terapeutică se compune din 3 etape. În prima etapă se face o cură de epurare a organismului, timp de 3-6 zile în prima repriză, 6-9 zile în cea de-a doua şi 9-12 zile în cea de-a treia. În această etapă se consumă numai sucuri de legume şi fructe şi ceai, decoct 5 minute, cîte 1-2 l/zi, din frunze de urzică, flori de sulfină, ghimpe, pufuliţă, gălbenele, coada şoricelului şi rădăcină de brusture, în părţi egale”. În etapa a doua, urmează tratamentul propriu-zis: „Timp de 1-1,5 luni, la cele enumerate în prima etapă se adaugă o tinctură generală din următorul amestec de plante: rostopască (40 la sută), trei-fraţi-pătaţi (30 la sută), coada calului (20 la sută), ţintaură (8 la sută) şi traista ciobanului (2 la sută). Tinctura se administrează intern, cîte 0,5 picături/kilocorp (la o greutate de 60 kg, de exemplu, revin 60 x 0,5 = 30 de picături), de 3 ori/zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale, în 200 de ml din ceaiul prescris pentru prima etapă, din care se va consuma, în continuare, 1-2 l/zi”. În acelaşi ceai cu tinctura generală, se administrează şi o tinctură specifică: „Această tinctură se face din turiţă mare amestecată cu rădăcină de păstîrnac, în părţi egale sau din talpa gîştei şi conuri de hamei, în funcţie de caz. Se iau 2-3 picături/kilocorp, de 3 ori/zi, amestecate în ceaiul cu tinctura generală.

De asemenea, tinctura specifică se mai poate prepara, după caz, din scînteiuţă şi saschiu mic sau din limba boului şi frunze de dumbravnic, în părţi egale, singura diferenţă faţă de prima fiind că se ia doar o 1 picătură/kilocorp, de 3 ori/zi, în acelaşi ceai cu tinctura generală”. Desigur că un astfel de tratament este dificil de urmat fără o urmărire atentă din partea terapeutului. Îmbucurător este faptul, spune dl Voinea Ene, că există şi medici interesaţi de efectul acestor tratamente cu plante, într-o boală pe care medicina alopată încă nu o poate stăpîni decît cu medicamente care dau prea multe efecte secundare negative. (C.Iacob)