Despre anatomia si fiziologia rectului

Rectul este segmentul terminal al intestinului gros si al tubului digestiv.

A. Anatomia rectului

Limita sa superioara este data de punctul de terminare al mezocolonului sigmoid , care corespunde vertebrei 3 sacrale (jonctiunea recto – sigmoidiana) , iar limita inferioara este reprezentata de jonctiunea tegumentului anal cu pielea perineului . Rectul continua colonul , coboara prin pelvis , strabate perineul si se deschide la exterior prin anus .

Rectul are doua portiuni : una pelviana , mai lunga si mai larga , numita ampula rectului , alta perineala , îngusta si mai scurta numita canalul anal . Rectul prezinta în plan sagital doua curburi , una cu concavitatea anterioara , care urmeaza fata anterioara a sacrului si alta cu concavitatea posterioara . Are aspect fusiform , deoarece cele doua extremitati sunt mai înguste, iar portiunea din mijloc mai dilatata. Când este gol rectul are aspect aproape tubular.  Suprafata exterioara prezinta un aspect fascicular, carnos de culoare rosiatica. Lungimea rectului este de 12-14 cm din care 9-11 cm revin portiunii ampulare si 3-3,5 cm revin canalului anal.

Raporturi : Ampula rectala este situata în partea posterioara a escavatiei pelviene , între vertebra S 4 si locul de insertie al muschilor ridicatori anali, ocupând loja rectala.

Loja rectala este delimitata astfel :

• Posterior: sacrul si coccisul , pe care se insera muschii piriformisi coccigian
• Pe partile laterale: muschii ridicatori anali
• Anterior: se gaseste fascia prostatoperitoneana la barbat ; parametrul la femeie
• În jos: loja este închisa prin aderentele ridicatorilor anali si a fasciilor lor la peretii rectului
• În sus: loja este închisa în mod incomplet de peritoneu

În interiorul acestei loji, ampula se gaseste învelita într-o teaca fibroasa, proprie, groasa, rezistenta, elastica, adeseori infiltrata de grasime numita fascia rectala .

Canalul anal e cuprins în grosimea perineului si se deschide la exterior prin anus . Mijloacele sale de fixare sunt date de aderentele la muschii ridicatori anali , transvers profund al perineului , sfincter striat extern ca si la fasciile si centrul tendinos al perineului .

Canalul anal are urmatoarele raporturi :

• fata posterioara: ci chinga ridicatorilor anali, ligamentul anococcigian si prelungirile posterioare ale foselor ischiorectale
• fetele laterale: dreapta si stânga formeaza o buna parte a peretelui madial al fosei ischiorectale respective
• fata anterioara are raporturi diferite la barbati si la femei

La barbat: canalul anal stabileste raporturi succesive de sus în jos cu: vârful prostatei, uretra membranoasa, muschiul transvers profund al perineului, glandele bulbo uretrale, bulbul penisului.

La femeie: raporturile anterioare ale canalului anal se fac cu peretele posterior al vaginului, delimitându-se în felul acesta spatiul recto – vaginal posterior, atât la barbat cât si la femeie rectul se afla în raport cu sacrul si cu coccisul de care este despartit printr-un tesut conjuctiv lax, bogat în vase sangvine, vase limfatice si nervi.

Anterior, la barbat rectul vine în raport cu vezica urinara, cu prostata si veziculele seminale; la femeie vezica urinara, uterul si vaginul .

Configuratia anatomica este diferita în cele doua portiuni ale rectului .
Ampula rectala prezinta o serie de plice longitudinale , pasagere existente doar la rectul în stare de vacuitate si care dispar la rectul destins ; câteva cute transversale permanente numite plici transversale ale rectului sau valvulele lui Huston . În canalul anal aspectul interior e caracterizat prin prezenta coloanelor , valvulelor si sinusurile anale .
Coloanele anale Morgagni sunt 8 – 10 plice longitudinale permanente , cu o lungime de 12 – 15 mm ce contin în axul lor un fascicul de fibre longitudinale si ramuscule fine ale arterei si venei rectale superioare .
Bazele a doua coloane anale vecine sunt unite printr –o mica plica semilunara a mucoasei, numita valvula anala Morgagni .
Numarul valvulelor este egal cu cel al coloanelor . Între valvula si peretele canalului anal se delimiteaza sinusul anal Morgagni . Acesta apare astfel ca portiunea inferioara închisa în fund de sac a depresiunii (santului) dintre coloanele Morgagni.  Zona hemoroidala este o arie circulara a canalului anal , care corespunde portiunilor mai proeminente ale coloanelor anale. O alta zona a canalului anal este pectenul sau zona  intermediara, care are forma circulara, începe la linia pectinata si coboara pâna la nivelul „liniei albe” a lui Hilton. Dedesuptul liniei Hilton pâna la anus se gaseste ultima zona a canalului anal ce masoara 6 – 8 mm înaltime .

Structura rectului : Tunica externa este formata din peritoneu si adventice . Peritoneul acopera numai jumatatea anterosuperioara a ampulei rectale , adventicea acopera restul rectului si este formata din tesut conjuctiv lax.
Tunica musculara este alcatuita din :

• Stratul longitudinal care se gaseste la exterior rezultând din disperarea celor doua tenii de pe colonul sigmoid.
• Stratul circular se gaseste profund si se întinde pe toata lungimea rectului. La nivelul canalului anal fibrele circulare se hipertrofiaza formând sfincterul anal intern cu o grosime de 3 – 5 cm în afara lui, separat prin fibre longitudinale se afla sfincterul anal extern.
• Stratul submucos sau tunica submucoasa permite alunecarea mucoasei si contine retele vasculare, mai ales plexuri venoase.

Tunica mucoasei: La nivelul jonctiunii rectosigmoidiene se face trecerea brusca între mucoasa usor rugoasa a colonului la cea neteda a rectului.
Inervatia: Inervatia somatica a rectului este asigurata prin ramuri din plexul rusinos pentru muschiul sfincterului extern la portiunea superioara a ampului vine plexul rectal superior; la portiunea suoerioara a rectului vine plexul rectal mijlociu.
Inervatia vegetativa este asigurata prin plexul hipogastric .

B . Fiziologia rectului

Rectul este implicat în staza prefacatoare si în defecatie. Este dovedit ca mucoasa rectului detine proprietati de absorbtie în special pentru apa si substante dizolvate în ea. Datorita acestei proprietati exista convingerea ca fecalele continute în rect se solidifica si se reduc ca volum  prin absorbtia lichidelor, organizând bolul fecal în vederea evacuarii lui prin actul de defecatie .  În realitate, staza prefacatoare si definitivarea bolului fecal se realizeaza în portiunea terminala a sigmoidului, separata de ampula rectala, în dreptul jonctiunii rectosigmoidiene, de un sfincter functional. În majoritatea timpului, rectul nu contine materii fecale .
Când în urma unor contractii si mitcari ale sigmoidului, fecalele din acest segment sunt împinse în rect, este initiata senzatia de dorinta de defecatie, inclusiv contractia reflexa a rectului si relaxarea sfincterelor anale.
Senzatia de nevoie de defecatie ia nastere prin excitarea unor proprioreceptori ai muschilor ridicatori anali .
Împingerea bolului fecal prin canalul anal determina, în mod reflex, hipotonia aparatului sfincterian si evacuarea usoara a continutului rectal.
Mecanismul continentei anale este ajutat de zone de presiune înalta din canalul anal în repaus (25 – 120 mm Hg) care ofera o bariera eficienta împotriva presiunii rectale joase (5 – 20 mm Hg). Ambele sfinctere contribuie la tonusul de repaus, dar presiunea de repaus este datorata în mare parte sfincterului intern. Când ampula rectala este plina, presiunea exercitata pe peretii rectului determina staza în reteaua venoasa submucoasa si turgescenta venelor hemoroidale. În acest fel se etanseizeaza închiderea canalului rectal.

Trecerea continua a materiilor fecale prin orificiul anal (incontinenta anala), este prevenita la subiectul normal, de contractie tonica a sfincterului anal intern si a sfincterului anal extern, care este un sfincter controlat prin sistemul nervos somatic si anume prin fibre ale nervilor rusinosi fiind un sfincter care permite controlul voluntar sau constient.