Diverticuloza, sau boala diverticulara este o boala relativ raspandita in populatie (aproximativ 10% din persoanele cu varsta peste 40 de ani  suferind de diverticuloza si peste 50% dintre cei peste 70 de ani). Se caracterizeaza prin prezenta diverticulilor colonici, acestia aparand ca mici exvaginari ale mucoasei si submucoasei intestinului gros. Pot sa apara oriunde de-a lungul colonului; de obicei sunt multipli si tind sa fie bine reprezentati si dezvoltati in zonele de slabiciune ale peretelui muscular colonic, locul de predilectie fiind sigmoidul (partea colonului ce face legatura intre colonul descendent si rect). In general, acesti diverticuli au un diametru de 0,5 cm si chiar mai mare, in functie de marimea defectului parietal prin care se produc.

Diverticuloza este o boala asimptomatica sau paucisimptomatica, peste 80% din persoanele cu diverticuloza fiind lipsite de orice tip de simptome si semne, diverticulii fiind prezenti, insa fiind muti din punct de vedere clinic. In cele mai multe cazuri diverticuloza este descoperita si diagnosticata corespunzator de catre medicul specialist doar in momentul in care apar complicatii: sangerare intestinala sau inflamarea mucoasei (diverticulita).
Diagnosticul este pus prin investigatii paraclinice, radioimagistica sau colonoscopie, de obicei atunci cand se cauta etiologia unor simptome de origine intestinala sau in cadrul efectuarii unor examene de screening (cum ar fi screeningul pentru cancer colonic, recomandat pacientilor peste o anumita varsta).

Cand este clinic manifesta, diverticuloza se caracterizeaza prin durere si crampe abdominale, cu localizare ce depinde de sediul afectiunii (cand este implicat sigmoidul, simptomele sunt in flancul stang). Pacienii nu prezinta semne care sa sugereze o infectie sau inflamare (febra, frison, alterarea starii generale). Tratamentul, cat si simptomatologia pentru acest tip de patologie sunt in general asemanatoare cu a pacientilor cu sindrom de intestin iritabil. De fapt, multi specialisti considera ca cele 2 boli au multe elemente in comun, diagnosticul diferential intre ele facandu-se relativ anevoios.

Cauze Diverticuloza Colon

Cauzele de aparitie a acestor diverticuli colonici nu sunt pe deplin cunoscute, insa medicii incrimineaza o serie de factori in dezvoltarea lor, printre care factorii alimentari, infectiosi si chiar genetici.
Specialistii considera ca rolul esential in aparitia diverticulilor il are presiunea crescuta din lumenul colonic, care determina exvaginarea mucoasei prin zonele slabe ale peretelui intestinal. Presiunea intracolonica poate sa creasca secundar constipatiei cronice, dar si in alte situatii care pot crea spasm pe colon: dieta saraca in fibre, deshidratare.

In mod normal, o dieta cu un continut optim de fibre, produce un bol fecal avand o consistenta ce ii permite sa traverseze corespunzator intestinul gros (fara un efort muscular excesiv din partea acestuia, care sa ii suprasolicite functia). Fibrele, atat cele solubile cat si cele insolubile sunt capabile sa atraga apa in interiorul scaunului format, ceea ce va favoriza alunecarea lui prin colon. Bolul va deveni astfel voluminos si cu consistenta scazuta. In cazul in care dieta este insuficienta in fibre, colonul este fortat sa exercite o presiune superioara asupra continutului, in vederea facilitarii pasajului transluminal. De asemenea, in absenta fibrelor si a apei, se va forma un bol fecal de mici dimensiuni si foarte dur, deshidratat, cu consistenta crescuta, care va ramane mult timp in colon, ceea ce favorizeaza si intensifica de fapt, presiunea.
Zonele parietale predispuse la aparitia diverticulilor sunt cele unde perforeaza vasele sangvine peretele colic.

Exista o serie de factori de risc in aparitia diverticulozei printre care:
– dieta saraca in fibre si bogata in grasimi
– consum crescut (sau excesiv) de carne (in special carne rosie)
– varsta
– constipatia cronica
– boli ale tesutului conjunctiv ce pot afecta si peretele colonului (sclerodermie).

Simptome Diverticuloza Colon

Majoritatea pacientilor sunt asimptomatici, cei mai multi avand boala de foarte multi ani inainte de a fi diagnosticati. Diverticuloza devine manifesta in special cand se dezvolta complicatii de tipul inflamatiei epiteliului sacului diverticular.
In cazul in care diverticuloza este insotita de simptome inca de la aparitie, acestea sunt in principal de natura algica si se suprapun cu cele din sindromul de intestin iritabil, incluzand diaree in absenta oricarui semn de infectie (exemplu, febra).
Alte simptome asociate diverticulozei apar ca urmare a instalarii complicatiilor: sangerari, balonare, durere abdominala in flanc, crampe abdominale dupa masa in special.

Diagnostic Diverticuloza Colon

In multe situatii, diverticuloza se diagnosticheaza doar in urma efectuarii investigatiilor imagistice: radiografii cu substante de contrast, colonoscopie, CT, RMN. O investigare imagistica foarte importanta este reprezentata de irigografia cu dublu contrast – diverticuloza are aspecte diferite, in functie de stadiul bolii. Diverticulii se vad de obicei sub forma unor bile conectate la peretele intestinal.

Tratament Diverticuloza Colon

In cazul in care pacientul este asimptomatic, tratamentul recomandat de catre specialisti este doar igieno-dietetic, in care accentul se pune pe suplimentarea dietei cu fibre vegetale. Specialistii considera ca un aport zilnic de 20-35 grame de fibre, alaturi de indepartarea factorilor de risc are un rol benefic in a proteja colonul. Este importanta si asigurarea unui volum optim de lichide. In cazul in care dieta nu poate fi imbogatita cu fibre naturale, se recomanda administrarea de suplimente, cum ar fi Metamucil. Specialistii considera ca un aport suficient de fibre este asigurat prin consumul zilnic de alimente precum: nuci, popcorn, seminte de floarea soarelui, de dovleac, de susan, cereale integrale si desigur, cat mai multe fructe si legume (crude). Astfel de masuri sunt considerate a avea efecte benefice asupra evolutiei patologiei. De asemenea, pentru a evita instalarea constipatiei  se pot utiliza laxative de tipul Normocol.

In cazul diverticulozei simptomatice, pe langa tratamentul igieno-dietetic, pacientul poate fi sfatuit sa apeleze si la tratament medicamentos, in special bazat pe agenti antispastici. In general, tratamentul diverticulozei dureroase este asemanator cu cel al sindromul de intestin iritabil (adesea cele 2 conditii patologice coexista). In cazul in care simptomatologia se datoreaza inflamatiei si dezvoltarii diverticulitei se recomanda tratament antibiotic, bazat in principiu pe  ciprofloxacin, metronidazol sau doxiciclina.

Tratamentul chirurgical este rezervat doar cazurilor complicate, celor care asociaza hemoragii persistente sau recurente, cand diverticulii se infecteaza si necesita drenarea puroiului, cand apar fistule sau cand peretele colonului si sacului diverticular se erodeaza aparand riscul de contaminare al cavitatii peritoneale.

Prevenire Diverticuloza Colon

Specialistii considera ca diverticuloza poate fi prevenita printr-o dieta cu un continut corespunzator de fibre si de lichide.
De asemenea, activitatea fizica regulata si intretinuta si evitarea starilor de constipatie, influenteaza in mod pozitiv buna functionare a colonului.

Complicatii Diverticuloza Colon

Cele mai frecvente complicatii ale diverticulozei sunt:
– diverticulita (inflamarea diverticulilor apare la 10-20% din persoanele suferinde de diverticuloza)
– obstructii intestinale
– perforatii ale peretelui cu aparitia consecutiva de peritonita, abcese, fibroza retroperitoneala.

Simptome si evolutie diverticuloza – Diverticulii, in numar variabil, au marimea unui sambure de cireasa. Majoritatea diverticulozelor nu prezinta simptome si nici complicatii. Diagnosticul lor se pune pe baza unui examen clinic, unuia radiologic si a colposcopiei. Sigmoidita diverticulara sau diverticulita este cea mai frecventa; ea se traduce printr-o durere vie in stanga abdomenului. cu tulburari de tranzit si febra, si cedeaza cel mai des la tratamentul cu antibiotice, dar poate, de asemenea, sa antreneze o peritonita prin perforatie, o ocluzie, un abces sau o pseudotumora inflamatorie. Fistulizarea (formarea unui canal infectios) in vezica este posibila. Mai rar, diverticulii pot da nastere la hemoragii. In schimb, diverticuloza nu predispune la cancerul de colon.

Tratament diverticuloza – Acesta face apel la un regim bogat in fibre. Medicamentele sunt putin utilizate, in afara cazurilor de diverticulita unde se impune antibioterapia. Repetarea crizelor de diverticulita, abcesele, pseudotumorile si fistulele impun un tratament chirurgical: acesta consta in rezectia (ablatia segmentului afectat si punerea cap la cap a partilor ramase) sigmoidului. Efectuata in perioada de infectie, operatia comporta, in general, doi timpi: colostomia cu stabilirea unui anus artificial temporar, apoi punerea cap la cap a segmentelor de colon, dupa tratamentul cu antibiotice. In absenta infectiei, operatia se face intr-un singur timp, cu restabilirea imediata a continuitatii colice.

Tablou clinic

- marea majoritate a pacientilor sunt asimptomatici
- ˜ 50% prezinta dureri intermitente in hemiabdomenul inferior, distensie abdominala, constipatie sau diaree alternand cu constipatie
- senzatia de discomfort abdominal cedeaza practic complet dupa defecatie
Obiectiv – durere la palpare in fosa iliaca si flancul stang. Ocazional se palpeaza colonul sigmoid destins de materii fecale.

Explorari paraclinice

Examenul radiologic – irigografia confirma de regula prezenta diverticulilor
Examenul endoscopic – este necesar la cea mai mici suspiciune de cancer colic asociat sau atunci cand nu se deceleaza sursa hemoragiei digestive inferioare.
Singura examinare care poate certifica diverticolul ca si sursa a hemoragiei este angiografia selectiva.

Complicatii

Hemoragia digestiva inferioara
- este deobicei severa
- apare in afara altor acuze semnificative
- majoritatea pacientilor sunt varstnici, cu hipertensiune arteriala si arterioscleroza
- in ˜ 80% din cazuri cedeaza spontan
- poate sa apara si la cazurile cu diverticulita

Diverticulita

- se datoreste stazei fecale si afectarii sistemului limfatic parietal
- durerea si febra sunt simptome constante. Uneori tabloul clinic seamana cu o “apendicita pe stanga”:
- durere intensa in fosa iliaca stanga
- febra si frisoane
- accentuarea constipatiei
- distensie abdominala, greturi, uneori simptome urinare
Obiectiv - durere la palpare in fosa iliaca stanga si semne de iritatie peritoneala
- impastare sau chiar contractura locala, tuseul rectal deceleaza durerea la palpare a fundului de sac Douglas.

Complicatii

- fistula colica – cu vezica urinara, vagin, intestin subtire
- obstructia colica
- abcesele intraabdominale

Tratamentul chirurgical

Este indicat in urmatoarele situatii :
- diverticuloza forma hiperalgica – se practica rezectia sigmoidiana segmentara
- hemoragia digestiva inferioara – chiar daca se opreste la tratamentul medical, hemoragia va recidiva in 50% din cazuri – se practica rezectia segmentara a zonei afectate
- in cazul distributiei difuze a diverticulilor pe tot cadrul colic se poate practica o colectomie totala (Fig.13.)
- diverticulita si complicatiile ei – se incepe cu tratamentul medical: repaus digestiv, antibiotice, analgetice si se intervine chirurgical electiv, dupa linistirea fenomenelor inflamatorii. Daca evolutia este severa interventia chirurgicala se va face seriat – colostomie proximal de zona afectata, rezolvarea complicatiilor septice intraabdominale – drenajul abceselor sau al peritonitei. In al doilea timp se va practica rezectia colica.

De regula apar pe colonul stang, cauzand disconfort cand devin inflamati (diverticulita). In contextul unui tesut elastic mai slab in peretele colonic, diverticulii apar ca mici hernieri, fiind influentate de constipatie, obezitate, varsta.

Simptome

Deseori apare o schimbare in consistenta scaunelor sau in frecventa acestora.

Pot apare sangerari sau secretii mucoase. Durerea abdominala in flancul si fosa iliaca stanga, dupa scaun, sunt frecvente.

Tratament

Dieta cu fibre, care nu permite intestinului un repaus prea mare.

Clisme antiinflamatorii, sau chiar rezectia chirurgicala a segmentului de colon afectat.

Un diverticul este o punga care se deschide intr-un organ tubular. Diverticulii pot apare oriunde la nivelul tubului digestiv, dar localizarea colonica este cea mai frecventa. Diverticulul adevarat contine toate straturile peretelui colonic in timp ce un pseudodiverticul este o herniere de mucoasa si submucoasa printr-un defect al peretelui muscular al intestinului. Diverticulii colonici adevarati sunt rari si apar aproape exclusiv la nivelul cecului sau colonului ascendent, in timp ce pseudodivertriculii sunt foarte frecventi, sunt localizati mult mai frecvent la nivelul colonului stang decat la nivelul colonului drept, sunt multiplii si mici de obicei de cativa milimetri diametru. Ca urmare termenul de diverticuloza colonica se refera la patologia legata de prezenta acestor pseudodiverticuli.
Diverticuloza colonica este una din bolile cele mai frecvente din SUA, o treime din potie au boala la 50 de ani si doua treimi la 80 de ani. Diverticuloza este rara in Japonia – tara unde aportul alimentar de fibre celulozice este traditional.

II. Etiopatogeneza

Desi patogeneza nu este cunoscuta exact DC este in legatura cu :
• Alimentatia fara fibre
• Varsta inaintata
• Constipatia + cresterea presiunii colonice intraluminale.

Cum poate alimentatia saraca in fibre sa produca diverticuloza ? . O ipoteza este aceea ca , in conditiile unui bol fecal sarac in fibre contractiile musculare circulare devin preponderente ; cand doua secuse de contractie circulara se produc alaturat , segmentul colonic dintre ele este sediul unei cresteri mari de presiune intraluminala. Ca urmare a acestei presiuni mucoasa este impinsa spre exterior cu tendinta de herniere in punctele slabe ale peretelui si anume locul in care arteriolele penetrante, numite, vasa recta , patrund in peretele colonic intre taenia coli.

III. Simptomatologie.

Numai circa 25 % din pacientii cu diverticuli prezinta simptome, cu alte cuvinte aproape 75% din pacienti sunt asimptomatici.
Circa 10-20% din pacienti prezinta complicatii- diverticulita si sangerarea. Exista o slaba corelatie intre localizare , marime, numar si propensitatea de a se complica a diverticulilor.
Simptomul cardinal este durerea localizata in cadranul abdominal inferior stang ( flancul si fosa iliaca stanga). Durerea pare sa fie produsa de contractiile colonice excesive, circulare. De asemenea tulburarile de tranzit avand pe prim plan constipatia , diareea , balonarea abdominala.

IV. Diagnostic

In absenta fenomenelor inflamatorii hemoleucograma, VSH-ul testele de inflamatie , sunt normale. Explorarile care evidentiaza prezenta diverticulilor sunt:
• Irigografia
• Colonoscopia
• CT

V.Diagnostic diferential

• Colonul iritabil
• Colitele stangi
• Colita ischemica
• Cancerul colorectal
• Boala inflamatorie pelvina

VI. Complicatii

Circa 75% din pacientii care dezvolta complicatii ale DC sunt anterior asimptomatici. Ca urmare diagnosticul este pus odata cu diagnosticul complicatiei bolii.
Diverticulita.
Diverticulita este complicatia acuta a DC – si se petrece aproape exclusiv la nivelul sigmoidului. Mecanismul presupus este urmatorul; in punga diverticulara un fecalit care ocupa cavitatea diverticulara de lung timp, provoaca o presiune mecanica si apoi eroziune spre peretele extern slabit. Apare o mica perforatie cu leakage microscopic sau macroscopic al continutului colonic. Se realizeaza o peritonita localizata(abces / flegmon peridiverticular) sau generalizata.
Diverticulita are urmatoarele simptome:
Durerea continua, febra, stare generala alterata, agravarea tulb de tranzit. Durerea la palpare este intensa si apare apararea abdominala localizata.
Procesul poate fistuliza in vezica urinara, vagin, rar intestinul subtire sau la piele. Poate apare o obstructie acuta de colon datorita edemului important , a inflamatiei pericolice a tulburarii peristalticii. Procese multiple de diverticulita duc in final la cicatrici semnificative si aderente exprimate – care pot accentua tulburarile de tranzit existente.
Hemoragia
Apare datorita rupturii arteriolelor penetrante. Circa 5-10% din DC pot sangera . Atat sangerarea cat si perforatia sunt complicatii cu pericol vital.

VII. Tratament

Diverticuloza necomplicata poate beneficia de un regim dietetic cu exces de material celulozic care sa amelioreze tranzitul colonic. De asemenea administrarea de laxative de tipul methil-celulozei, psillium, tarate sunt recomandate atunci cand regimul alimentar nu esrte eficient.
Durerea abdominala este o conditie greu de tratat la bolnavii cu DC. Antispasticele, anticolinergicele, tranchilizantele, antidepresivele antibioticele au fost incercate – dar rezultatele sunt limitate.
Pentru DC necomplicata s-au incercat diferite tehnici chirurgicale: miotomia longitudinala, rezectiile segmentare de colon dar valoarea este mica pentru boala necomplicata.
Tratamentul diverticulitei:
Repaus alimentar prin administrarea de dieta lichida
Hidratare
Antibiotice cu actiune sistemica pentru 7 – 10 zile: ciprofloxacina sau metronidazol, cefalosporine de generatia III-a.
Daca sunt semne de peritonita generalizata interventia chirurgicala se impune

Tratamentul hemoragiei diverticulare

Cel mai adesea hemoragia se opreste spontan. Diagnosticul se efectueaza prin examen colonoscopic care poate decela diverticulul sangerand – ocazie cu care se poate efectua hemostaza endoscopica. Cel mai adesea sediul exact al sangerarii nu poate fi indicat de colonoscopie. Daca sangerarea este masiva si sediul nu se poate preciza nici orientativ( deci nu se poate interveni chirurgical electiv) se indica angiografie.
Examenul angiografic identifica sediul sangerarii si poate efectua hemostaza.

Tratamentul chirurgical.

A.Indicatii pentru operatii elective:
Doua sau mai multe atacuri de diverticulita tratate medical cu succes
Un atac de diverticulita cu evidenta perforatiei, obstructiei colonice, afectarea tractului urinar
Imposibilitatea de a exclude cancerul colonic

B. Indicatiii operatorii in diverticulita:
Peritonita difuza
Pneumoperitoneu
Obstructie intestinala
Abces
Masa tumorala persistenta
Fistula
Strictura
Ineficienta tratamentului medical
Atacuri recurente
Varsta sub 40 nde ani
Imposibilitatea de a exclude cancerul colonic
Pacienti imunosupresati

Fiecare diverticul are intre 5 si 10 mm in diametru, dar uneori pot depasi 20 mm. Cea mai frecventa localizare este colonul sigmoid, dar diverticulii se pot forma in orice portiune a intestinului gros. Vegetarienii si alte persoane ce consuma o cantitate mare de fibre alimentare prezinta o incidenta scazuta a diverticulilor.

Diverticuloza asimptomatica, necomplicata este diagnosticata accidental si nu necesita investigatii suplimentare. Uneori insa, unul sau mai multi diverticuli se inflameaza sau se infecteaza, cauzand durere abdominala acuta, febra si vomitaturi. Inflamarea diverticulilor poarta denumirea de diverticulita.
Formele usoare ale diverticulitei se trateaza cu odihna, regim alimentar si antibiotice. Dar formele mai grave pot necesita o interventie chirurgicala pentru indepartarea portiunii afectate a colonului.
Din fericire, majoritatea bolnavilor cu diverticuloza nu dezvolta niciodata diverticulita.
Pentru a preveni ambele boli diverticulare, se recomanda consumarea de alimente bogate in fibre.
Desi mecanismele patogenice ale bolilor diverticulare nu sunt pe deplin intelese, este evident ca ele sunt legate de interactiuni complexe intre structura colonului, motilitatea intestinala, dieta si factori genetici.

Incidenta diverticulozei nu este cunoscuta, dar un studiu efectuat pe pacientii ce au efectuat colonoscopii arata ca aceasta este de 27% si creste odata cu inaintarea in varsta. Dintre pacientii cu diverticuloza, 80 -85% raman asimptomatici, in timp ce 5% dezvolta diverticulita (inflamatia diverticulilor), iar un mic procent prezinta complicatii precum formarea de abcese, fistule, obstructii sau hemoragii. La restul pacientilor, boala diverticulara este simptomatica, manifestandu-se prin dureri colicative, dar nu se observa inflamatia diverticulilor.

Recomandarile generale se refera la adoptarea unei diete bogate in fibre la acesti pacienti pentru a preveni diverticulita.

Semne si simptome

In general, diverticuloza nu se manifesta, astfel incat pacientii nu sunt constienti de prezenta diverticulilor. In cazuri rare, pot exista probleme de tranzit intestinal si dureri in partea stanga a abdomenului.

Diverticulita apare in urma unei inflamatii a diverticulilor si se manifesta prin dureri abdominale intense, ce survin deseori in fosa iliaca stanga. Sediul durerii depinde de localizarea diverticulilor implicati. Febra si hiperleucocitoza (cresterea numarului de globule albe din sange) sunt prezente.
Alte simptome asociate sunt: greturi, varsaturi, constipatie, diaree, scaune cu sange. In cazuri grave, poate surveni perforarea sau obstructia intestinala. Unii pacienti acuza o disurie (tulburari ale mictiunii), datorita iritarii vezicii urinare de catre colonul inflamat adiacent.

Triada clasica este durere in fosa iliaca stanga, febra si hiperleucocitoza (cresterea numarului de globule albe din sange). Mai rar, un pacient cu diverticulita poate acuza dureri in partea dreapta a abdomenului.

Cauze si factori de risc

In tarile occidentale, diverticuloza afecteaza 20% – 50% din adultii cu varste peste 50 ani. Regimul alimentar sarac in fibre si bogat in grasimi a fost incriminat.

Aparitia diverticulilor este considerata a fi rezultatul cresterii presiunii intraluminale la nivelul colonului. Colonul sigmoid are cel mai mic diametru, astfel incat presiunea intraluminala este cea mai mare in aceasta portiune.

Constipatia, utilizarea frecventa de laxative, stresul si lipsa activitatii fizice pot contribui la aparitia diverticulozei.

Teoria conforma careia alimentatia saraca in fibre este principala cauza a diverticulozei este sustinuta de faptul ca boala este frecventa in tarile occidentale, unde predomina acest tip de alimentatie, si rara in tarile din Africa si Asia, ai caror locuitori consuma o dieta bogata in fibre.

Alimentele bogate in fibre sunt cerealele integrale, fructele si legumele. Fibrele alimentare (atat solubile cat si insolubile) au efectul de a preveni constipatia.

Obstructia mecanica a unui diverticul, cu materii fecale sau particule alimentare duce la inflamarea acestuia si deci la diverticulita.

Factori de risc

Urmatorii factori pot creste presiunea in interiorul colonului:

Varsta – riscul de aparitie a diverticulitei este mai mare dupa 40 ani, probabil datorita modificarilor produse la acest nivel, cum ar fi scaderea elasticitatii peretilor intestinali.

Regimul alimentar sarac in fibre – diverticulita este rara in tarile in care predomina o dieta bogata in fibre alimentare. In schimb, in tarile occidentale, a caror dieta este bazata pe carbohidrati si cereale rafinate, saraca in fibre, bolile diverticulare sunt frecvente.

Sedentarismul – lipsa activitatii fizice a fost asociata cu un risc sporit de formare a diverticulilor, ce se pot inflama, ducand la diverticulita.

Diagnostic

Diagnosticul diverticulitei este suspectat pe baza istoricului bolii si a examenului fizic. Studiile de laborator si testele imagistice sunt efectuate pentru confirmarea diagnosticului si pentru excluderea altor cauze posibile ale simptomelor.

Numarul globulelor albe este de obicei crescut, cu o predominanta a celulelor polimorfonucleare.
O radiografie abdominala trebuie efectuata la toti pacientii cu dureri abdominale severe si cu suspiciunea de diverticulita.

Tomografia computerizata cu substanta de contrast administrata oral sau intravenos este testul de electie pentru diagnosticul diverticulitei.

Examinarea endoscopica este contraindicata, cu exceptia suspiciunii de boala inflamatorie intestinala, colita ischemica sau carcinom.

Tratament

Severitatea inflamatiei si a proceselor infectioase, precum si starea generala de sanatate a pacientului determina tratamentul adecvat pentru pacientii cu diverticulita.

La pacientii cu diverticulita fara complicatii, este indicat un tratament cu antibiotice de spectru larg, pentru distrugerea bacteriilor responsabile pentru infectie. Tratamentul trebuie urmat timp de 7 -10 zile. Oprirea tratamentului inainte de termen poate determina aparitia unor tulpini bacteriene rezistente la antibiotice. Supravegherea medicala este indicata, iar pacientul trebuie spitalizat daca prezinta durere, febra sau incapacitatea de a tolera aporturile lichidiene.

O perioada scurta de timp, trebuie evitate cerealele integrale, fructele si legumele, pentru a-i permite colonului sa se refaca. Dupa ameliorarea simptomelor – de obicei in 2 – 4 zile – cantitatea de alimente ce contin fibre poate fi crescuta treptat.

Spitalizarea este recomandata la pacientii care prezinta semne importante de inflamatie (durere, febra), au peste 85 ani sau prezinta tulburari comorbide importante. La acesti pacienti, antibioticele si lichide sunt administrate pe cale intravenoasa. Se poate observa o ameliorare in 48 -72 ore, dar tratamentul antibiotic trebuie efectuat timp de 7 -10 zile.

Majoritatea pacientilor cu diverticulita acuta raspund la tratamentul medicamentos, desi 15 -30% necesita o interventie chirurgicala datorita complicatiilor dezvoltate sau a lipsei de raspuns la acest tratament.

Tratamentul chirurgical

Chirurgia nu este indicata dupa un prim episod necomplicat, deoarece doar 7 -35% din pacienti prezinta episoade recurente. Dupa al doilea episod, probabilitatea unui al treilea episod este peste 50%. Prin urmare, chirurgia este indicata pacientilor tineri cu episoade recurente si agresive de diverticulita. In aceste cazuri, riscurile de complicatii ale diverticulitei sunt mult mai importante decat complicatiile chirurgiei.

Optiunile chirurgicale sunt rezectia cu anastomoza primara, rezectie cu colostomie sau colectomie laparoscopica.

Rezectia (indepartarea chirurgicala a partii afectate a intestinului), urmata de reconectarea segmentelor sanatoase ale colonului (anastomoza) este interventia chirurgicala standard in cazul diverticulitei. In functie de extinderea inflamatiei, chirurgia poate fi traditionala sau laparoscopica. Aceasta din urma presupune efectuarea unor incizii mici, astfel incat necesita o perioada mai scurta de vindecare.

Rezectia cu colostomie este efectuata in cazurile in care inflamatia extinsa nu permite reconectarea colonului la rect. Colostomia consta in deschiderea temporara sau definitiva si fixarea la piele a unui segment al colonului, pentru a permite colectarea materiilor fecale intr-o punga de colostomie. Cateva luni mai tarziu, dupa vindecarea inflamatiei, chirurgul poate efectua o a doua operatie pentru  a reconecta colonul la rect.

Complicatii

Complicatiile diverticulitei cuprind abscesul, fistula, obstructia intestinala sau perforatia.

Abcesul survine atunci cand tesuturile pericolice nu pot controla extinderea procesului inflamator. Formarea unui abces poate fi suspectata in cazul in care febra sau hiperleucocitoza persista, desi este instituit un tratament antibiotic adecvat.
La 10% din pacienti, abcesele peridiverticulare pot progresa, formand fistule intre colon si structurile invecinate. Fistulele colovezicale sunt cel mai des intalnite si necesita tratament chirurgical. Fistulele ce afecteaza vezica urinara sunt mai frecvente la barbati; la femei, uterul este situat intre colon si vezica urinara.

Obstructia intestinala nu este o complicatie obisnuita a diverticulitei – survenind doar la 2% din pacienti. Intestinul subtire este afectat cu precadere, iar obstructia este cauzata de adeziuni. Colonul poate fi obstruat datorita ingustarii lumenului, cauzata de inflamatia sau comprimarea de catre un abces. In general, obstructia raspunde la terapiile conservatoare. In caz contrar, obstructia colonului poate fi tratata cu ajutorul unor tehnici endoscopice.

Perforatia insotita de peritonita este rara, dar are o rata a mortalitatii de 35% si necesita tratament chirurgical de urgenta. Perforatia a fost asociata cu utilizarea de medicamente antiinflamatorii nesteroidiene. De asemenea, glucocorticoizii pot creste riscul de perforatie.
Hemoragia diverticulara este o posibila complicatie a diverticulitei, dar si cea mai frecventa cauza de hemoragie masiva gastrointestinala inferioara.

Specialistii considera ca principala cauza de aparitie a bolii diverticulare o reprezinta regimul alimentar sarac in fibre. Boala a devenit mai frecventa din momentul in care dieta zilnica a devenit bogata in alimente procesate (de la inceputul anilor 1900). Desi fibrele se gasesc in produsele consumate si considerate a fi de baza, dar nerafinate (faina integrala, trestie de zahar), ele se pierd in cadrul proceselor tehnologice de procesare si obtinere a produsului rafinat. Aceasta patologie este mai frecventa in tarile dezvoltate (in special in Statele Unite, Marea Britanie, Australia), comparativ cu tarile in curs de dezvoltare (Asia, Africa, populatia din aceste regiuni fiind recunoscuta pe plan mondial ca o mare consumatoare de fibre).
Fibrele se gasesc in fructe, legume si cereale si reprezinta componente nedigerabile ale acestora. Exista 2 tipuri de fibre: solubile, care se dizolva cu usurinta in apa iar in intestin formeaza un material gelatinos si fibre insolubile, care trec prin lumen fara a suferi modificari semnificative. Importanta fibrelor consta in rolul lor activ in formarea bolului fecal si stimularea peristaltismului. Astfel este favorizata evacuarea normala a tubului digestiv, evitandu-se aparitia constipatiei.

Constipatia reprezinta un factor cauzal incriminat foarte frecvent in dezvoltarea bolii diverticulare. Constipatia reprezinta o problema a sistemului digestiv in care scaunele sunt rare iar materiile fecale au consistenta dura, ceea ce le face dificil de eliminat. In aceasta situatie, colonul este nevoit sa isi mareasca proportional presiunea intraluminala pentru a propulsa de-a lungul sau bolul fecal. Stratul muscular este cel responsabil  de cresterea presiunii. Consecutiv modificarilor presionale apar si modificarile in arhitectura peretelui colic, ceea ce predispune si faciliteaza hernierea mucoasei, in special prin zonele considerate a avea rezistenta scazuta. Aceste zone sunt reprezentate de locurile prin care vasele perforante strabat peretele.

Diverticulita apare in momentul in care diverticulii colonici se infecteaza sau sufera diverse procese inflamatorii. Medicii nu pot incrimina o singura cauza pentru aparitia infectiei (un singur agent etiologic sau factor predispozant). Se pare ca unul din mecanismele de aparitie a diverticulitei il reprezinta blocarea unui mic fragment fecal in diverticul. Acest fragment dur se numeste fecalit si el nu poate fi eliminat din sacul diverticular deoarece acestuia ii lipseste tunica musculara. Fecalitul agreseaza direct (mecanic) mucoasa, determinand aparitia de leziuni si ulceratii care vor fi baza dezvoltarii inflamatiei si infectiei.
Diverticulita are caracter acut – episoadele se declanseaza brusc, in plina stare de sanatate, fara nici un fel de avertisment sau semn premonitor de aparitie a acestei complicatii.
Simptome

Diverticuloza

Diverticuloza este frecvent asimptomatica, pacientii nesimtind nici un disconfort digestiv sau abdominal. Exista insa si cazuri in care boala este paucisimptomatica,  acuzele fiind de cele mai multe ori nespecifice si incluzand: balonare, constipatie, crampe abdominale. Simptomatologia diverticulozei este comuna cu cea din sindromul de intestin iritabil si ulcer gastric. De aceea, pacientii sunt sfatuiti sa nu trateze superficial aceste manifestari si sa se prezinte la medic pentru un diagnostic de specialitate.

Diverticulita

Cea mai frecventa acuza in cazul diverticulitei este durerea abdominala cu localizare corespunzatoare segmentului de colon afectat (cel mai frecvent in flancul abdominal stang, fosa iliaca stanga – corespunzatoare localizarilor sigmoidiene). Intensitatea durerii este moderata si este acompaniata in unele cazuri de tulburari de tranzit intestinal (mai frecvent constipatie). Starea generala a bolnavului este alterata, sugerand o infectie in organism: febra, tahicardie, frisoane. In cazurile severe sunt asociate si semne de iritatie peritoneala, aparare musculara, sensibilitate la palpare. De asemenea, pacientii pot prezenta greata si varsaturi (simptome nespecifice).
Simptomatologia depinde de la caz la caz, de intensitatea infectiei, de procesul de inflamatie peridiverticulara cat si de asocierea complicatiilor.

Complicatii

Complicatiile bolii diverticulare sunt numeroase si apar de obicei consecutiv proceselor inflamatorii acute. Cele mai frecvente sunt infectiile, perforatiile intestinale, obstructiile si hemoragiile. Tratamentul acestora trebuie instituit cat mai rapid in vederea limitarii, evolutiei lor spre patologii mult mai grave (peritonite, abcese, fistule).

Hemoragia

Hemoragia diverticulara este o complicatie a diverticulozei, insa apare mai des in cadrul diverticulitei. Din punct de vedere clinic pacientul poate observa modificari ale scaunului – atat sub aspectul consistentei cat si al culorii. Hemoragiile se pot exterioriza sub forma de rectoragie (eliminare rectala de sange rosu) sau sub forma de melena (cand sangele a fost degradat de flora intestinala, ceea ce confera scaunului un aspect asemanator pacurei). Intensitatea hemoragiei difera, putand fi minima si autolimitanta, caz in care nu necesita tratament de specialitate, sau severa, existand chiar pericolul instalarii  unor dezechilibre hemodinamice importante. Cauza sangerarilor  diverticulare  pare a fi efractia  (erodarea si ruptura) unor vase adiacente diverticulului. Pacientii care prezinta modificari ale aspectului scaunului sau constata prezenta de sange (fie pe lenjeria intima, fie in vasul de toaleta) sunt sfatuiti sa se dreseze unui medic pentru a fi investigati si diagnosticati corect. Exista situatii in care hemoragiile sunt atat de importante incat necesita interventie chirurgicala pentru a fi rezolvate.

Abcesul, perforatia si peritonita

In conditiile aplicarii unui tratament medical (de obicei, antibioterapie) corect si prompt, fenomenele de diverticulita se remit in cateva zile. In cazul in care patologia persista iar inflamatia nu dispare, se va forma un abces pericolic. Abcesul reprezinta de fapt incercarea organismului de a limita perforatia. Abcesul este in principiu o cavitate cu continut purulent si necrotic ce poate, prin dimensiunile sale, sa afecteze compresiv tesuturile din jur.
Exista si situatii in care peretele diverticulului inflamat este erodat si perforat. Prin aceste  perforatii se scurge continutul purulent in cavitatea peritoneala (considerata a fi mediu steril, necontaminat). In cazul in care perforatia se realizeaza spre marea cavitate peritoneala, aspectul clinic va fi al unei peritonite generalizate (este o urgenta chirurgicala – temporizarea prezentarii la medic sau a interventiei chirurgicale asociind un prognostic nefavorabil pentru pacient).
Abcesul pericolic poate avea dimensiuni  variabile, in functie de acestea aplicandu-se si mijloacele terapeutice necesare eliminarii lui. Astfel, daca este un abces de mici dimensiuni, tratamentul antibiotic corect va determina eliminarea cauzei, continutul abcesului fiind resorbit in timp de catre organism. In cazul in care abcesul are dimensiuni mai mari si asociaza si complicatii obstructive sau starea pacientului o impune, medicul curant poate decide drenarea chirurgicala a acestuia, antibioticele nefiind eficiente in acest caz.
Pentu drenarea abcesului se face o incizie tegumentara de mici dimensiuni prin care se introduce un cateter (acesta este un tub fin realizat din material plastic). Aceasta procedura se numeste drenaj percutan. In cazurile grave, insa, trebuie intervenit chirurgical pentru eliminarea colectiei purulente si chiar pentru excizarea segmentului de colon afectat si prins in procesul infectios.
Principala problema pe care o ridica prezenta abcesului si care face atat de important tratamentul corect si rapid al acestuia, este posibilitatea de perforare a invelisului si scurgerea continutului in cavitatea peritoneala, cu contaminarea abdominala generalizata, ducand astfel la instalarea peritonitei.

Fistula

Fistula reprezinta o comunicare anormala intre 2 organe sau intre un organ cavitar si tegument. Traiectul fistulos este delimitat de tesut fibro-conjunctiv si aparitia sa in cazul diverticulitei, apare in evolutia abcesului pericolic. In general, in cadrul unei infectii, cand 2 tesuturi lezate vin in contact, exista posibilitatea ca intre acestea sa se produca un fenomen de coalescenta. Daca procesul de vindecare si cicatrizare a leziunii initiale prinde cele 2 organe impreuna, intre ele se va forma o fistula (in mod normal, acest pasaj nu exista). In cazul in care infectiile cu punct de plecare diverticular se extind in afara colonului (in cadrul abceselor), acesta se va lipi efectiv de structurile din jur, cel mai adesea de vezica urinara sau intestinul subtire.
Abcesul se poate deschide intr-un organ vecin sau la piele. Fistule frecvent descrise in literatura sunt fistulele interne colo-enterice sau colo-colonice, colo-vezicale, colo-uretrerale sau colovaginale. Fistula colo-vezicala este cea mai frecventa din punct de vedere clinic. Aceasta se dezvolta predominant la barbati, iar tabloul clinic este dominat de infectii urinare recurente, refractare la tratament. Pacientii prezinta, de asemenea pneumaturie (eliminare simultana de urina si gaze), fecalurie. Tratamentul acestei complicatii este exclusiv chirurgical si presupune eliminarea traiectului fistulos, refacerea integritatii colonului si a vezicii urinare, iar in unele cazuri excizarea zonei de colon implicata in defect.

Obstructia intestinala

Obstructiile in cadrul diverticulitei colonice se datoreaza inflamatiilor recurente cu vindecari prin cicatrici cu caracter stenozant. Fibroza  colonica aparuta astfel, va duce la instalarea obstructiei intestinale. In aceasta situatie se va ingreuna sau chiar anula tranzitul intestinal. Stenozele colonice pot fi asimptomatice sau pot asocia fenomene de meteorism abdominal (balonare), voma, alterarea starii generale, dureri intense in fosa iliaca stanga. Obstructia intestinala totala sau completa (atat pentru materii fecale cat si pentru gaze) reprezinta o urgenta chirurgicala. Daca blocajul nu este total, interventia chirurgicala poate fi amanata o perioada (in final, insa, si acest tip de obstructie se va rezolva tot chirurgical).

Diagnostic

In vederea diagnosticarii corecte a bolii diverticulare, medicul va efectua o anamneza riguroasa pacientului, un examen fizic complet si o serie de teste paraclinice care pot certifica si obiectiva diagnosticul. Exista posibilitatea ca diverticuloza sa fie descoperita intamplator, cand pacientul s-a prezentat la medic pentru alte cauze.
Este important de precizat ca pentru a pune diagnosticul de boala diverticulara, medicul face si un diagnostic diferential, acesta fiind o etapa importanta in stabilirea  diagnosticului de certitudine. Cele mai frecvente afectiuni  cu care se face diagnosticul diferential sunt: sindromul de intestin iritabil, boala Crohn, rectocolita ulcero-hemoragica, colita ischemica.

Investigatii

Anamneza in cazul pacientilor suspectati de boala diverticulara va fi centrata pe obiceiurile alimentare, pe simptomele digestive, pe eventuala medicatie de fond pe care o ia pacientul (pentru diverse stari anemice, tulburari endocrine, etc.).
Examenul fizic implica realizarea obligatorie a unui tuseu rectal. Tuseul rectal este efectuat de medic dupa ce  in prealabil si-a pus o manusa sterila de examinare si a lubrifiat atent degetul examinator. Degetul va fi introdus usor in rect, fiind evitate manevrele brutale sau bruste care interfera cu palparea segmentelor recto-anale (precum si cu confortul personal al pacientului). Prin palpare se urmareste detectarea eventualelor modificari de consistenta, de integritate a structurilor, existenta obstructiilor, precum si prezenta de sange pe degetul examinator.
Investigatiile includ si efectuarea unor teste speciale pentru detectarea prezentei de sange in scaun (atat pentru hemoragiile vizibile, cat si pentru cele oculte). Se vor recolta probe pentru coprocultura (identificarea eventualilor germeni patogeni in scaun).
Investigatiile imagistice (colonoscopie, irigografie) sunt importante in stabilirea diagnosticului de diverticulita dar si pentru obiectivarea complicatiilor si stabilirea gravitatii lor.

Tratament

Tratamentul bolii diverticulare implica tratament igieno-dietetic, tratament medicamentos simptomatic precum si tratamentul complicatiilor (medical, chirurgical, suportiv).
O dieta bogata in fibre si medicatie antialgica moderata sunt masuri terapeutice care pot ameliora simptomele in cazurile necomplicate. In situatiile mai grave episodul acut de diverticulita poate sa necesite un tratament mai complicat si internarea pacientului in spital.

Tratamentul diverticulozei

Simptomele diverticulozei si evitarea aparitiei complicatiilor si in principal a diverticulitei pot fi ameliorate printr-un regim dietetic corespunzator, bazat pe fibre. Fibrele sunt capabile sa reduca din consistenta dura a materiilor fecale si sa atraga apa in bolul fecal, favorizand astfel pasajul intestinal. Astfel, presiunea intraluminala se mentine in limite normale, iar constipatia este eliminata. Specialistii recomanda consumul zilnic a 25-35 de grame de fibre.

In continuare este prezentat continutul  in fibre al diverselor fructe si legume ce ar trebui sa se regaseasca in alimentatia diversificata:
Fructe:
– Mere: 1 mar = 3 grame
– Piersici: 1 piersica =1 gram
– Zmeura: 1 pahar =6 grame
Legume
– Morcovi: 1 morcov = 2 grame
– Cartofi decojiti: 1 cartof = 2 grame
– Rosii: 1 rosie = 2 grame
– Broccoli: 100 grame = 1 gram
– Conopida: 100 grame = 1 gram
– Spanac: 100 grame = 1 gram
– Zucchini: 250 grame = 1 gram
Legume uscate
– Mazare: 100 grame = 4 grame
– Fasole: 10 grame = 3 grame
Cereale
– Orez brun: 250 grame = 3 grame
– Ovaz: 200 grame =3 grame
– Cereale integrale: 250 grame = 3 grame
– Paine integrala: 1 felie = 2 grame
– Orez alb: 250 grame = 1 gram.

Medicul curant poate considera util consumul unor produse sintetice bogate in fibre, care vor suplimenta dieta. Astfel de suplimente se prepara prin amestec cu apa si sunt capabile sa asigure 4-6 grame de fibre la 250 de grame de produs.
Specialistii considerau pana de curand, ca pacientii cu astfel de probleme ar trebui sa evite fructele si legumele cu seminte precum rosiile, capsunile, bazandu-se pe considerentul ca aceste seminte ar putea sa se angajeze in diverticuli, blocand astfel lumenul si realizand terenul favorabil pentru aparitia complicatiilor (in principal a diverticulitei). In prezent insa, astfel de recomandari nu mai sunt de actualitate, deoarece nu au o baza temeinica, iar pacientii nu mai sunt supusi unor astfel de  restrictii alimentare.
In cazurile dominate de crampe, meteorism si constipatie dureroasa, medicul poate recomanda pacientilor un tratament antialgic moderat. Totusi, trebuie tinut seama de faptul ca multe dintre medicamentele folosite in mod curent de pacienti pentru ameliorarea diverselor acuze clinice (si apartinand medicatiei ce se poate elibera fara prescriptie medicala) pot avea ca efecte secundare aparitia tulburarilor de tranzit, acesta fiind un efect advers de temut in cazul pacientilor cu diverticuloza.

Tratamentul diverticulitei

Principiile terapeutice in cazul diverticulitei implica eliminarea infectiei si a inflamatiei, repausul functional al colonului si prevenirea sau minimalizarea complicatiilor. Un puseu acut de diverticulita poate raspunde bine la tratamentul antibiotic prompt si corect aplicat, ducand la vindecarea in cateva zile a infectiei.
Pentru a se realiza repausul colonului se recomanda o dieta continand cat mai multe lichide, odihna si eventual, daca situatia o impune, administrarea  unor medicamente  antialgice  sau propantelina, un antispastic cu actiune colonica eficienta.
Diverticulita acuta cu semne sistemice grave de infectie, cu simptomatologie algica de intensitate moderata spre severa, poate necesita internarea pacientului in spital pentru cateva zile, in scopul realizarii corecte a tratamentului si mentinerii sale sub atenta supraveghere medicala, pentru a evita instalarea eventualelor complicatii.
Majoritatea cazurilor de diverticulita se trateaza cu antibiotice si masuri conservatoare (dieta lichidiana). Raspunsul la aceste masuri terapeutice este favorabil. In general in astfel de cazuri antibioticele se administreaza intravenos. Situatiile grave sau complicate pot impune recurgerea la tratament chirurgical.

Indicatia de tratament chirurgical

Aproximativ 1/3 din pacientii cu diverticulita acuta nu raspund la tratament antibiotic, antispastic si la masurile igieno-dietetice si necesita interventie chirurgicala (adesea in regim de urgenta datorita agravarii rapide a patologiei si deteriorarii starii generale a pacientului). Indicatia de interventie chirurgicala in regim de urgenta, o au bolnavii a caror stare nu se stabilizeaza intr-un interval de 24-48 de ore si care nu raspund la masurile terapeutice energice.
Pacientii care sunt candidati la tratamentul chirurgical:
– au complicatii cronice diverticulare
– au fistule, stenoze colonice sau perforatie
– prezinta hemoragii
– au dezvoltat abcese pericolice
– sunt refractari la tratamentul antibiotic corect administrat.
Nu este indicata realizarea interventiei chirurgicale in puseu acut deoarece astfel sunt crescute sansele de insucces ale procedurii, iar operatiile sunt radicale si adesea mutilante, scazand dramatic calitatea vietii pacientului (operatiile sunt de tipul colostomiei definitive).

Tehnica chirurgicala

Procedurile chirurgicale in sine sunt diverse, insa implica in principiu realizarea unei incizii abdominale largi, pentru a asigura un acces cat mai bun spre cavitatea abdominala. Se identifica in plaga sectiunea de colon afectata, se practica rezectia segmentului patologic, iar cele 2 capete de colon restant sunt anastomozate pentru a se asigura refacerea continuitatii intestinului gros. Scopul acestui tip de operatie (numita rezectie colonica) este de a preveni recurentele atacurilor de diverticulita si aparitia complicatiilor.
Interventiile de urgenta au in principal 2 timpi:
– primul are ca scop reducerea inflamatiei si a infectiei si toaletarea chirurgicala a cavitatii abdominale si apoi punerea in repaus a segmentului colonic afectat (timpul este numit colostomie in amonte)
– in al doilea timp se realizeaza rezectia la rece a segmentului afectat.
Nu se recomanda anastomozarea capetelor colonice in timpul 1 deoarece edemul parietal cauzat de inflamatie scade din calitatea anastomozei, ceea ce duce ulterior la dezvoltarea unor complicatii redutabile la gura de anastomoza. Acesta este motivul pentru care chirurgii realizeaza o stoma temporara (aceasta permite alimentarea si tranzitul intestinal). De fapt, aceasta colostoma reprezinta deschiderea colonului, printr-un orificiu realizat in abdomen, la piele. Materiile fecale sunt colectate in punga atasata stomei. In al doilea timp operator, aceasta stoma este desfiintata, realizandu-se anastomoza intre cele 2 capete ale colonului, dupa excizia segmentului bolnav (colectomie segmentara). In general, anastomozele pentru diverticulitele sigmoidiene sunt colo-rectale.
Petru a asigura succesul interventiei si pentru a preveni eventualele complicatii infectioase, se recomanda drenarea zonei respective (presupune mentinerea cateva zile a unui tub de dren).

De retinut!

Diverticuloza este o boala care apare cand mucoasa intestinului gros herniaza prin punctele slabe ale peretelui colic, formand mici exvaginari saciforme numite diverticuli. Acesti diverticuli sunt considerati a fi de presiune, formarea lor fiind influentata de cresterea presiunii in interiorul colonului (cel mai frecvent in cadrul constipatiei cronice).
Diverticulii de presiune sau diverticulii dobanditi trebuie diferentiati de diverticulii congenitali – acestia sunt in general mici si au toate straturile parietale (nu doar mucoasa, cum este cazul celor dobanditi). Cauza principala de aparitie a diverticulilor dobanditi pare a fi o dieta saraca in fibre (aceasta favorizeaza instalarea constipatiei).
Diverticuloza este frecvent asimptomatica.
Diverticulita apare in momentul in care se inflameaza tesutul diverticular. Expresia clinica  este durere si sensibilitate la palpare in flancul abdominal stang sau in regiunea pelvina.
Majoritatea pacientilor cu diverticuloza raspund favorabil la tratamentul igieno-dietetic, in care recomandarea principala  o reprezinta cresterea continutului in fibre al dietei zilnice. De obicei aceasta masura este singura ce trebuie luata pentru asigurarea confortului pacientului.
Continutul in fibre al dietei poate fi imbunatatit prin adaugarea in regimul zilnic a unor cantitati crescute de fructe, legume si cereale, precum: mere, piersici, broccoli, spanac, varza, fasole, mazare, cereale si faina integrala.