Disartrie

Disartria este o dificultate a vorbirii nelegata de o atingere a organelor de fonatie (limba, buze, val palatin etc.) sau de comanda nervoasa a acestor organe. Exista doua mari tipuri de disartrie, care difera fiziologic: tipul paralitic si tipul neparalitic. Disartriile paralitice sunt consecinte ale unei atingeri directe a muschilor (miastenie), unei atingeri a bulbului rahidian (scleroza laterala amiotrofica) sau a unor leziuni bilaterale ale cailor care merg de la cortex la bulb. Disartriile neparalitice sunt consecinte ale unor atingeri ale encefalului in decursul bolilor neurologice (leziuni ale cerebelului, boala lui Parkinson, coree, atetoza).

Alcoolemia crescuta sau dozarea drogurilor/medicamentelor in urina pot usura mult diagnosticul disartriei.
Daca disartria este intermitenta se recomanda efectuarea unei EEG, testului Tensilon (test diagnostic pentru miastenia gravis, constand in ameliorarea neta a semnelor oculare – ptoza si disfunctii ale muschilor extraoculari, dupa administrarea de Tensilon – clorura de edrofosmin) sau dozarea anticorpilor anti acetilcolina.
Daca se suspecteaza atacuri ischemice, ar trebui facuta angiografia arterei carotide, dar singura metoda de a exclude ischemia este angiografia pentru patru vase cerebrale.

O tomografie computerizata sau RMN craniana ar trebui facute in toate cazurile de disartrie persistenta.

Un medic neurolog ne poate indruma in privinta investigatiilor ce trebuiesc facute.
Punctia spinala poate fi de ajutor in diagnosticarea sclerozei multiple sau hemoragiei intracraniene.