Dictionar medicamente litera E

Encephabol

Compozitie Encephabol

1 drajeu de Encephabol forte / 1 drajeu de Encephabol contine 200 mg/100 mg dihidroclorid-monohidrat de piritinol.
Encephabol sirop: 5 ml (= 1 lingurita) contin 80,5 mg piritinol, fiind echivalentul a 100 mg de dihidroclorid-monohidrat de piritinol si sorbitol.

Indicatii Encephabol

Simptome de insuficienta cerebrala determinata de tulburari metabolice si circulatorii ale creierului. Tulburari in dezvoltarea creierului la copii ca o consecinta a stresului perinatal. Status post traumatism cranio-cerebral, post atacuri apoplectice, post intoxicatii si post encefalite.

Mod de administrare Encephabol

La adulti – in general – 600 mg/z.
La copii – in functie de varsta si indicatie – 50-300 mg/zi.
Pentru a se asigura efectul terapeutic, este necesar ca tratamentul sa fie urmat cel putin pe o perioada de 6-8 saptamani.

Contraindicatii Encephabol

A se acorda o atentie deosebita pacientilor cu artrita reumatoida care prezinta tulburari functionale severe ale rinichilor si ficatului; modificari importante ale formulei sanguine; boli autoimune: lupus eritematos, miastenie, pemfigus sau antecedente in acest domeniu.

Reactii adverse Encephabol

Rar – diferite forme de reactii alergice, in special eritem cutanat; febra; tulburari gastrointestinale si hepatice; modificari ale gustului; simptome de supraexcitabilitate; cazuri izolate de reactii cutanate tip pemfigus sau lichen plan. Pacientii cu artrita reumatoida au tendinta crescuta de a prezenta reactii nedorite sub tratamentul cu piritinol. La acesti pacienti, s-au observat destul de rar, reactii secundare specifice medicatiei tip penicilamina (ex. proteinurie, reducerea numarului de trombocite si leucocite). Din aceste motive este indicata efectuarea periodica a analizei sangelui si urinei. in caz de aparitie a efectelor secundare se recomanda intreruperea administrarii medicamentului sau, in caz de necesitate inceperea unui tratament simptomatic.