Frison
Frisonul este o tremuratura involuntara, mai mult sau mai putin generalizata, a muschilor. Frisonul poate fi insotit de clantanituri ale dintilor si de oripilare („piele de gaina”). Este o reactie normala a corpului fata de frig.
Anumite afectiuni, precum pneumonia pneumococica, produc doar un frison unic, intens. Alte boli, ca malaria, provoaca frisoane intermitente insotite de febra crescuta recurenta. Exista insa si boli care pot determina frisoane continue, pe o perioada de pana la o ora, si care cauzeaza o febra crescuta.
Frisoanele pot fi, de asemenea, cauzate de limfoame, reactii la transfuzii sanguine, si de administrarea anumitor medicamente. Frisoanele neacompaniate de febra reprezinta un raspuns normal la expunerea la temperaturi crescute.
Febra apare, de regula, cand substantele pirogene exogene (microorganisme infectioase, toxine) activeaza pirogenii endogeni, care stimuleaza receptorii din hipotalamus sensibili la temperatura, si reseteaza termostatul hipotalamic la un nivel mai inalt. Astfel, organismul simte senzatia de frig si reactioneaza prin o serie de mecanisme compensatoare, precum contractii musculare ritmice sau frisoane. Aceste contractii musculare genereaza la randul lor caldura corporala si contribuie la aparitia febrei.
Frisonul poate fi de mai multe tipuri:
- frison initial – care apare la debutul multor boli infectioase (pneumonie franca lobara, limfangita, erizipel, scarlatina)
- frison ce apare in procese supurative – in cazul unor abcese, flegmoane
- frison de intensitate mare – apare in malarie
- frisonul din colica biliara si renala
- frisonul de cauza iatrogena
- frisonul indus – prin injectarea de toxine, suspensii bacteriene
Se recomanda frectii cu alcool sau carmol, acesta trebuie lasat pe piele sa actioneze jumatate de ora, eventual fara dus deloc ulterior.
De asemenea, se pregateste un recipient larg cu apa fierbinte si putin otet (este tonic) in care se baga picioarele bolnavului – incalzeste temperatura corpului prin incalzirea circulatiei.
Daca sunt conditii favorabile de temperatura pentru bolnav, se recomanda o baie fierbinte, dar NU cu sare (aceasta deshidrateaza iar bolnavul si asa este predispus deshidratarii prin transpiratie).
Daca puseele febrile revin sau febra nu scade se recomanda medicatie si chemarea specialistului!
Testele de rutina includ: heoleucograma, VSH, biochimia, sumarul de urina, rediografia toracica, VDRL, intradermoreactia la tuberculina. Se recomanda efectuarea de hemoculturi seriate la toti pacientii. De obicei se pot doza aglutininele febrile. Titrul ASLO este util pentru excluderea febrei reumatice. Anticorpii antinucleari, testele ARN si AND sunt utile pentru diagnosticarea lupusului si a altor afectiuni inrudite. Uneori este necesara determinarea titrului de anticorpi anti HIV.
Pasul urmator este efectuarea de culturi din orice supuratie sau fluid suspect: sumarul de urina si urocultura, exudate faringiene si nazale, frotiu si cultura din sputa, etc. Se pot lua apoi in cosiderare investigatii serologice: anticorpi heterofili la adolescenti, aglutinine febrile, teste serologice virale de faza acuta sau convalescenta (anticorpi IgM si IgG anti virusul respectiv).
Mai departe se pot face teste dermatologice. Ex: intradermoractia la histoplasmina, coccidoidina, blastomicina, brucellina, testul dermatologic pentru Trichinella. In suspiciunea de sarcoidoza se poate face testul Kveim (se injecteaza subcutanat o parte din splina unui bolnav cunoscut cu sarcoidoza, testul este pozitiv daca la 4-6 saptamani apar granuloame subcutanate).
Pasul urmator este efectuarea de radiografii in zonele afectate. Ex: radiografia dentara poate evidentia un abces. Radiografia oaselor lungi poate detecta metastazele osoase ale unei tumori maligne.
Pasul urmator este radiografia cu substanta de contrast a diferitelor sisteme. Ex: urografia poate detecta cancerul renal; colecistograma poate detecta calculii biliari; tranzitul baritat poate evidentia pancreatita cronica sau diverticulita; angiografia poate detecta periarterita nodoasa, aortita sau arterita cu celule gigante.
Pasul urmator este efectuarea unei tomografii abdominale sau pelvine. Daca rezultatul este negativ se poate lua in considerare tomografia toracica si mediastinala. Ecocardiografia detecteaza vegetatiile valvulare si mixomul atrial.
Mai departe se poate face biopsia diferitelor organe. Ex: biopia unui nodul limfatic poate pune diagnosticul de limfom sau sarcoidoza; biopsia musculara poate diagnostica periarterita nodoasa, polimiozita sau trichineloza.
Mai departe se poate face scintigrafia osoasa cu gallium pentru detectarea metastazelor, osteomielitei sau abceselor localizate.
Daca toate aceste investigatii sunt negative, laparotomia exploratorie ar putea fi necesara. Un test de fibrina poate indica febra Mediteraneana; dozarea urinara a etiocolanolonei poate indica o febra recurenta; dozarea porfobilinogenului urinar poate diagnostica porfiria.
Cea mai inteleapta metoda de a conduce investigatiile este cu ajutorul unui specialist in boli infectioase sau cu un specialist pe organul/sistemul cel mai probabil suspectat de infectie.