Particularitati epidemiologice ale bolii Crohn
Deşi descrisă din 1769, boala Crohn este considerată o boală a secolului XXI. Studiul epidemiologiei acesteia are o importanţă majoră din mai multe considerente, în primul rând poate pentru că oferă indicii în descifrarea unei etiologii încă neelucidate, dar şi pentru elaborarea unor programe de sănătate publică; iar pe de altă parte poate preciza extinderea actuală a bolii. În plus, studiile care se referă la o perioadă de timp mai mare ne oferă informaţii despre istoria naturală şi complicaţiile afecţiunii studiate.
Bolile inflamatorii colonice au devenit mai frecvente în ultimele decade, cu o prevalenţă în partea de nord a globului ce se apropie de 0.5%. Majoritatea studiilor epidemiologice arată o tendinţă de creştere a prevalenţei bolii Crohn (BC) între 1950-1990, în timp ce pattern-ul epidemiologic al colitei ulcerative (CU) a rămas stabil.
Se discută în ce măsură această creştere este reală sau relativă. Unul din motive ar putea fi creşterea acurateţii diagnostice, altul ar fi neincluderea cazurilor uşoare, care nu necesită spitalizare.
Geografic prevalenţa BC cunoaşte o manieră descendentă de la nord la sud şi mai puţin evident de la vest la est. Se sugerează însă că variaţiile ar putea rezulta atât din factori de eroare în alcătuirea loturilor studiate, sau pot reflecta diferenţe ale modului de viaţă, alimentaţiei sau predispoziţiei genetice.
BC ca şi CU par a fi mai frecvente în ţări industrializate cum sunt cele scandinave, Anglia, America de Nord şi mai puţin frecvente în ţările Central şi Est-europene, Asia şi Africa .
Boala pare a avea o distribuţie rasială şi etnică tipică: populaţiile de evrei sunt mai susceptibile de a face boala oriunde ar fi situate geografic. Sunt studii care, în ciuda datelor comunicate anterior, demonstrează că negrii şi caucazienii au o rata similară de îmbolnăvire, şi în plus, faptul că în rândul populaţiei de culoare se notează forme mai severe de boală. Sugestia autorilor este că aparentele diferenţe rasiale în distribuţia BC se datorează unor factori economici şi sociali, şi nu neapărat apartenenţei etnice.
Dacă în Canada incidenţa bolii este estimată la 15.5/100 000 locuitori, în Marea Britanie este de 8.36, iar în America de Nord prevalenţa variază între 26-198.5 cazuri/100000 locuitori, incidenţa anuală fiind între 3.1-14.6 /100000 locuitori. Pentru americani se citează incidenţe similare la populaţia caucaziană, asiatică sau africană, dar mai mare pentru evrei.
BC la evrei cunoaşte o prevalenţă între 10-70/100 000 locuitori, de 3-8 ori mai frecventă decât populaţia generală, este mult mai mare pentru cei născuţi în America sau Europa decât pentru cei născuţi în Asia/Africa, iar vârsta de debut a scăzut în ultimele 2 decade cu aproape 12 ani.
În ţările est-europene incidenţa bolii este mult mai mică (în jur de 1.4/100000) decât în majoritatea ţărilor nord/vest europene. Una din explicaţiile plauzibile oferite de autori constă în identificarea unor diferenţe semnificative privind componenţa microflorei colonice ce variază geografic astfel încât comparând compoziţia microflorei intestinale la un copil estonian se regăseşte o proporţie crescută de lactobacili şi eubacterii, în timp ce la un copil suedez de aceeaşi vârstă vom găsi un număr crescut de clostridii.
În Asia se remarcă o incidenţă mică a BC comparativ cu America de Nord sau Europa. Prevalenţa BC pentru migranţii asiatici care trăiesc în Europa este de asemenea mai scăzută decât a populaţiei europene, în timp ce pentru colita ulcerativă se citează o prevalenţă similară cu a populaţiei care asimilează migranţii asiatici. Nu sunt însă diferenţe semnificative privind distribuţia pe sexe, agregare familială, caracteristici clinice sau istoria naturală a bolii comparativ cu alte populaţii.
În ceea ce priveşte vârsta de debut, există două vârfuri de incidenţă: în decadele a doua şi a treia de viaţă şi după 60 de ani.
Se notează de asemenea creşterea vârstei de debut, precum şi o uşoară preponderenţă feminină în rândul adulţilor tineri cu BC. Uşoara prevalenţă feminină poate explica un răspuns autoimun mai accentuat la femeile cu BC.
Cel mai puternic factor de risc pentru apariţia BC este considerat a fi la ora actuală existenţa în familie a unei rude cu această boală. Pacienţii cu mai multe rude de gradul I având BC au dezvoltat boala la o vârstă mai tânără şi au avut o formă mai extinsă de boală, fiind implicate atât intestinul subţire cât şi colonul. În familiile cu BC boala apare cu 15-20 de ani mai devreme la descendenţi.
Numeroase studii afirmă la ora actuală că bolile inflamatorii colonice cu caracter familial reprezintă un grup omogen, fenotipic diferit, faţă de cela sporadice şi implică frecvent atât intestinul subţire cât şi colonul. Dacă au expresie clinică mai severă sau nu faţă de cazurile sporadice este încă un subiect controversat. Se afirmă însă cu certitudine că rudele de gradul I ale bolnavilor cu BC au un risc de 10-15 ori mai mare de a dezvolta boala decât populaţia generală.
Studii genetice au evidenţiat faptul că aproximativ 25% din pacienţii cu BC au cel puţin o rudă de gradul I afectată de boală. HLA B27 joacă un rol important, dar nu determinant, în apariţia bolii. Factorii genetici par să aibă un rol mai important în BC decât în CU.
Un studiu recent realizat pe un lot mare de copii afectaţi de boală în ţările scandinave demonstrează o incidenţă constantă în ultimii 30 de ani (1.2-1.3/100000) în timp ce incidenţa CU a crescut; pentru lotul studiat vârsta medie de debut a fost 13 ani, excepţional s-au semnalat cazuri înainte de 6 ani.
Se regăseşte o incidenţă mare a BC la rudele de gradul I ale copiilor cu boală Crohn (30.7%)
Mortalitatea este similară cu a populaţiei generale pentru majoritatea pacienţilor afectaţi de boală. Totuşi, pentru pacienţii vârstnici cu BC, ca şi pentru cazurile nou diagnosticate, cu forme severe, rata mortalităţii este semnificativ mai mare.17 Există studii care afirmă creşterea mortalităţii în ultimii 35 de ani la grupe selecţionate de bolnavi, şi anume la femei sub 50 de ani, cu forme severe de boală.