Vremea United States Of America, Ashburn United States Of America, Ashburn -6°C

Procto.ro – Ghid de sanatate si medicina

Rowatinex. Prospect rowatinex

Rowatinex. Prospect rowatinex
August 25
13:01 2011

Compoziţie Rowatinex capsule

Rowatinex

Rowatinex

O capsulă moale gastrorezistentǎ conţine alfa-pinen 24,8 mg, beta-pinen 6,2 mg, camfen 15 mg, cineol 3 mg, fenconǎ 4 mg, borneol 10 mg, anetol 4 mg şi excipienţi: conţinutul capsulei – ulei de măsline, capsula – gelatinǎ, glicerol 85%, etil-hidroxibenzoat de sodiu, propil-hidroxibenzoat de sodiu, (E217), Sunset yellow FCF (E110), galben de chinolinǎ (E104).

Compozitie Rowatinex soluţie

100 g picǎturi orale, soluţie conţin alfa-pinen 24,8 mg, beta-pinen 6,2 mg, camfen 15 mg, cineol 3 mg, fenconǎ 4 mg, borneol 10 mg şi anetol 4 mg şi excipient, ulei de mǎsline.

Grupa farmacoterapeuticǎ

Aalte produse urologice, antispastice urinare.

Indicaţii terapeutice Rowatinex

Profilaxia şi tratamentul litiazei urinare.
Adjuvant în tratamentul infecţiilor urinare uşoare-moderate şi nefropatiilor.

Contraindicaţii Rowatinex

Colicǎ renalǎ severǎ, anurie, infecţii grave ale tractului urinar, litiazǎ urinarǎ care necesitǎ tratament chirurgical.

Precauţii

Deoarece capsulele conţin Sunset yellow FCF (E110) pot sǎ aparǎ reacţii alergice. Datoritǎ conţinutului în esteri de p-hidroxibenzoat ai capsulei, Rowatinex capsule poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Interacţiuni

Trebuie avute în vedere precauţii la pacienţii trataţi cu anticoagulante sau alte medicamente metabolizate la nivel hepatic care au un indice terapeutic mic.

Atenţionǎri speciale

La pacienţii cu colicǎ renalǎ se recomandǎ supravegherea medicalǎ a tratamentului.

Sarcina şi alăptarea

Deşi nu s-au raportat efecte teratogene, Rowatinex nu trebuie administrat în primul trimestru de sarcină. Deoarece nu sunt disponibile informaţii suficiente, Rowatinex nu trebuie administrat femeilor care alăptează.

Capacitatea de conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Rowatinex nu influenţează capacitatea de conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze şi mod de administrare Rowatinex

Rowatinex capsule
Adulţi
Doza uzualǎ este de o capsulǎ Rowatinex de 3-4 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mese sau conform recomandǎrii medicului.
Copii cu vârsta cuprinsǎ între 6 şi 14 ani
Doza uzualǎ este de o capsulǎ Rowatinex de 1-2 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mese sau conform recomandǎrii medicului.

Rowatinex soluţie
Adulţi
Doza uzualǎ este de 3-5 picǎturi orale, soluţie Rowatinex de 4-5 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mese sau conform recomandǎrii medicului.
La recomandarea medicului, în timpul perioadelor foarte dureroase, îndeosebi dacă apar dureri colicative, se administrează o doză de 20-30 picături orale, soluţie Rowatinex, care la nevoie se poate repeta după 15-20 minute sau se administrează până la 40 picături orale, soluţie Rowatinex în doză unică.
Copii cu vârsta cuprinsǎ între 6 şi 14 ani
Doza uzualǎ este de 1-2 picǎturi orale, soluţie Rowatinex de 3-4 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mese sau conform recomandǎrii medicului.

Reacţii adverse Rowatinex

Ocazional, au fost raportate tulburări gastrice uşoare şi tranzitorii. Rar, au fost semnalate vărsături. S-au raportat douǎ cazuri uşoare de intoleranţǎ medicamentoasǎ. Pot sǎ aparǎ reacţii alergice, chiar întârziate (vezi pct. Precauţii).

Supradozaj

În caz de supradozaj pot sǎ aparǎ iritaţie gastricǎ cu greaţă, vărsături şi diaree.
Dacă medicamentul a fost înghiţit de puţin timp, se va efectua lavaj gastric. Pacientul trebuie supravegheat cu atenţie şi, dacǎ este necesar, se va institui tratament simptomatic. Trebuie monitorizate funcţiile cardiacă, respiratorie, renală şi hepatică.
Studiile toxicologice la animale au evidenţiat faptul că dozele mari de uleiuri esenţiale pot provoca deprimarea sistemului nervos central cu stare de stupoare şi insuficienţă respiratorie sau stimularea sistemului nervos central până la stare de excitaţie şi convulsii.

Păstrare

A nu se utiliza dupǎ data de expirare înscrisǎ pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
A nu se lǎsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Rowatinex capsule
Cutie cu un flacon din sticlǎ incolorǎ a 30 capsule moi gastrorezistente.
Rowatinex soluţie
Cutie cu un flacon din sticlǎ brunǎ a 10 ml picǎturi orale, soluţie şi un aplicator pentru picurare.

Etichete

Articole similare

banner hemoroizi

Ramanem conectati

    facebook     twitter     youtube     google+     rss
banner varice