Sindromul postprandial si sindromul de ansa aferenta

Sindromul postprandial precoce, cunoscut si sub denumirea de „dumping-sin-drom” sau de sindrom jejunal, este destul de frecvent intalnit. Ultimele cercetari arata ca acest sindrom are la baza un mecanism neuro-hormonal: reflexe patologice pornite de la mucoasa jejunala si interventia uncr substante ca serotonina si bra-dikinina.

Simptomatologia sindromului este variata – uneori zgomotoasa, alteori mai stearsa. Tulburarile apar imediat dupa mese (la 10 -15 – 20 de minute) si constau in: dureri, greata, mai rar varsaturi, borborisme, diaree si simptome vasomotorii (ame­teli, transpiratii, tahicardie, tahipnee, migrena, extremitati reci, lipotimii). Survin mai ales dupa mese bogate in lapte sau dulciuri; bolnavul simte nevoia sa se culce imediat sau chiar prefera sa manance stand culcat: Examenul radiologie arata un tranzit rapid al substantei de contrast, anse jeju-nale dilatate si hipotonie. Laboratorul arata modificari ale glicemiei: hiperglicemie urmata de hipoglicemie; potasiul este scazut; volumul plasmatic este scazut.

Tratamentul medical consta in dieta si medicatie antispastica. Dieta va exclude din alimentatie laptele, dulciurile si va reduce cantitatile de hidrati de carbon; in general, pranzurile vor fi fractionate (5 – 7/zi). Ca medicamente se vor folosi: tinctura de beladona, cate 10 -15 picaturi date cu 10 – 15 minute inainte de mese, solutii de procaina 1 %, solutii cu procaina si Anestezina, potiuni calmante (cu Aqua menthae, Aqua melissae), Bergonal, Scobutil, Neopepulsan, Pro-Banthine etc. Se folosesc, cu succes si antiserotonice, cum este preparatul Deseril, administrat cu 10 – 15 minute inainte de mese.

Tratamentul chirurgical se face la cei cu suferinte mari, cu slabire pronuntata, la care tratamentul medical este ineficient;  se urmareste, de obicei, repunerea in circuit a duodenului.

Sindromul postprandial tardiv, cunoscut si sub numele de sindrom hipoglice­mie, este mai rar intalnit decat cel postprandial precoce. Mecanismul patogenic nu este elucidat:  se pare ca intervin un factor local (jejunita) si tulburari neuro-hor-monale, cu hipersecretie insulinica consecutiva; in orice caz, exista tulburari in metabolismul hidratilor de carbon.
Simptomatologia este destul de bine conturata: suferinta apare la 3 – 4 ore dupa mese si se manifesta cu cefalee, astenie, transpiratii, paloare, tremuraturi, extremi­tati reci, palpitatii, balonari, senzatie de foame exagerata.

Simptomele variaza in functie de intensitatea hipoglicemiei, in cazurile grave putand merge pana la coma hipoglicemica. Bolnavul se calmeaza dupa o injectie cu 1 fiola de glucoza 33% sau dupa ingestia catorva bucatele de zahar sau lingurite cu dulceata.
Tratamentul consta intr-o dieta saraca in hidrati de carbon si mai bogata in proteine si grasimi, cu mese fractionate (5 – 6/zi) si repaus la pat postprandial. in criza se administreaza glucoza injectabila sau per os si antispastice.

Sindromul de ansa aferenta este destul de chinuitor, de aceasta facandu-se vino­vat chirurgul, care a lasat o ansa prea lunga sau prea scurta. Patogenia sindromului I este explicata prin staza favorizata de ansa aferenta lunga, antiperistaltica, trac-tionata de aderente, sau, mai rar, printr-o ansa scurta, cu anastomoza retrocolica. Efortul de evacuare a ansei duce la dureri, staza de bila si secretie pancreatica, care trecand in stomac, provoaca varsaturi: exista staza retrograda in caile biliare extrahepatice, urmata de simptomele diskineziei duodeno-biliare; staza creeaza conditii favorabile dezvoltarii florei microbiene, care va genera steatoreea.
Simptomatologia este variata; la inceput, greata, gust amar si senzatie de pre­siune epigastrica; apoi, dureri mari in hipocondrul drept sau localizate paraom­bilical drept, dupa care urmeaza varsaturi bilioase abundente, in urma carora bolnavul se linisteste; uneori, varsaturile apar si ajeun. Abdomenul este dureros lapalparein epigastru si in hipocondrul drept. Uneori, se instaleaza infectii intestinale, cu febra, diaree, steatoree, denutritie.

Tratamentul medical va urmari o dieta de crutare, cu proteine si fainoase, fara iritante pentru ansa jejunala. Se vor administra antispastice pentru dureri si, in ca­zul febrei sau al diareei, antibiotice. Celor denutriti li se vor da fermenti pancreatici, vitamine, electroliti. Rezultate bune sunt obtinute si prin drenaj biliar.
Daca suferinta nu se calmeaza dupa 2-3 luni de tratament medical, atunci se recomanda interventia chirurgicala, care urmareste reintroducerea duodenului in circuit.