Diverticuloza, sau boala diverticulara este o boala relativ raspandita in populatie (aproximativ 10% din persoanele cu varsta peste 40 de ani  suferind de diverticuloza si peste 50% dintre cei peste 70 de ani). Se caracterizeaza prin prezenta diverticulilor colonici, acestia aparand ca mici exvaginari ale mucoasei si submucoasei intestinului gros. Pot sa apara oriunde de-a lungul colonului; de obicei sunt multipli si tind sa fie bine reprezentati si dezvoltati in zonele de slabiciune ale peretelui muscular colonic, locul de predilectie fiind sigmoidul (partea colonului ce face legatura intre colonul descendent si rect). In general, acesti diverticuli au un diametru de 0,5 cm si chiar mai mare, in functie de marimea defectului parietal prin care se produc.

Diverticuloza este o boala asimptomatica sau paucisimptomatica, peste 80% din persoanele cu diverticuloza fiind lipsite de orice tip de simptome si semne, diverticulii fiind prezenti, insa fiind muti din punct de vedere clinic. In cele mai multe cazuri diverticuloza este descoperita si diagnosticata corespunzator de catre medicul specialist doar in momentul in care apar complicatii: sangerare intestinala sau inflamarea mucoasei (diverticulita).
Diagnosticul este pus prin investigatii paraclinice, radioimagistica sau colonoscopie, de obicei atunci cand se cauta etiologia unor simptome de origine intestinala sau in cadrul efectuarii unor examene de screening (cum ar fi screeningul pentru cancer colonic, recomandat pacientilor peste o anumita varsta).

Cand este clinic manifesta, diverticuloza se caracterizeaza prin durere si crampe abdominale, cu localizare ce depinde de sediul afectiunii (cand este implicat sigmoidul, simptomele sunt in flancul stang). Pacienii nu prezinta semne care sa sugereze o infectie sau inflamare (febra, frison, alterarea starii generale). Tratamentul, cat si simptomatologia pentru acest tip de patologie sunt in general asemanatoare cu a pacientilor cu sindrom de intestin iritabil. De fapt, multi specialisti considera ca cele 2 boli au multe elemente in comun, diagnosticul diferential intre ele facandu-se relativ anevoios.

Cauze Diverticuloza Colon

Cauzele de aparitie a acestor diverticuli colonici nu sunt pe deplin cunoscute, insa medicii incrimineaza o serie de factori in dezvoltarea lor, printre care factorii alimentari, infectiosi si chiar genetici.
Specialistii considera ca rolul esential in aparitia diverticulilor il are presiunea crescuta din lumenul colonic, care determina exvaginarea mucoasei prin zonele slabe ale peretelui intestinal. Presiunea intracolonica poate sa creasca secundar constipatiei cronice, dar si in alte situatii care pot crea spasm pe colon: dieta saraca in fibre, deshidratare.

In mod normal, o dieta cu un continut optim de fibre, produce un bol fecal avand o consistenta ce ii permite sa traverseze corespunzator intestinul gros (fara un efort muscular excesiv din partea acestuia, care sa ii suprasolicite functia). Fibrele, atat cele solubile cat si cele insolubile sunt capabile sa atraga apa in interiorul scaunului format, ceea ce va favoriza alunecarea lui prin colon. Bolul va deveni astfel voluminos si cu consistenta scazuta. In cazul in care dieta este insuficienta in fibre, colonul este fortat sa exercite o presiune superioara asupra continutului, in vederea facilitarii pasajului transluminal. De asemenea, in absenta fibrelor si a apei, se va forma un bol fecal de mici dimensiuni si foarte dur, deshidratat, cu consistenta crescuta, care va ramane mult timp in colon, ceea ce favorizeaza si intensifica de fapt, presiunea.
Zonele parietale predispuse la aparitia diverticulilor sunt cele unde perforeaza vasele sangvine peretele colic.

Exista o serie de factori de risc in aparitia diverticulozei printre care:
– dieta saraca in fibre si bogata in grasimi
– consum crescut (sau excesiv) de carne (in special carne rosie)
– varsta
– constipatia cronica
– boli ale tesutului conjunctiv ce pot afecta si peretele colonului (sclerodermie).

Simptome Diverticuloza Colon

Majoritatea pacientilor sunt asimptomatici, cei mai multi avand boala de foarte multi ani inainte de a fi diagnosticati. Diverticuloza devine manifesta in special cand se dezvolta complicatii de tipul inflamatiei epiteliului sacului diverticular.
In cazul in care diverticuloza este insotita de simptome inca de la aparitie, acestea sunt in principal de natura algica si se suprapun cu cele din sindromul de intestin iritabil, incluzand diaree in absenta oricarui semn de infectie (exemplu, febra).
Alte simptome asociate diverticulozei apar ca urmare a instalarii complicatiilor: sangerari, balonare, durere abdominala in flanc, crampe abdominale dupa masa in special.

Diagnostic Diverticuloza Colon

In multe situatii, diverticuloza se diagnosticheaza doar in urma efectuarii investigatiilor imagistice: radiografii cu substante de contrast, colonoscopie, CT, RMN. O investigare imagistica foarte importanta este reprezentata de irigografia cu dublu contrast – diverticuloza are aspecte diferite, in functie de stadiul bolii. Diverticulii se vad de obicei sub forma unor bile conectate la peretele intestinal.

Tratament Diverticuloza Colon

In cazul in care pacientul este asimptomatic, tratamentul recomandat de catre specialisti este doar igieno-dietetic, in care accentul se pune pe suplimentarea dietei cu fibre vegetale. Specialistii considera ca un aport zilnic de 20-35 grame de fibre, alaturi de indepartarea factorilor de risc are un rol benefic in a proteja colonul. Este importanta si asigurarea unui volum optim de lichide. In cazul in care dieta nu poate fi imbogatita cu fibre naturale, se recomanda administrarea de suplimente, cum ar fi Metamucil. Specialistii considera ca un aport suficient de fibre este asigurat prin consumul zilnic de alimente precum: nuci, popcorn, seminte de floarea soarelui, de dovleac, de susan, cereale integrale si desigur, cat mai multe fructe si legume (crude). Astfel de masuri sunt considerate a avea efecte benefice asupra evolutiei patologiei. De asemenea, pentru a evita instalarea constipatiei  se pot utiliza laxative de tipul Normocol.

In cazul diverticulozei simptomatice, pe langa tratamentul igieno-dietetic, pacientul poate fi sfatuit sa apeleze si la tratament medicamentos, in special bazat pe agenti antispastici. In general, tratamentul diverticulozei dureroase este asemanator cu cel al sindromul de intestin iritabil (adesea cele 2 conditii patologice coexista). In cazul in care simptomatologia se datoreaza inflamatiei si dezvoltarii diverticulitei se recomanda tratament antibiotic, bazat in principiu pe  ciprofloxacin, metronidazol sau doxiciclina.

Tratamentul chirurgical este rezervat doar cazurilor complicate, celor care asociaza hemoragii persistente sau recurente, cand diverticulii se infecteaza si necesita drenarea puroiului, cand apar fistule sau cand peretele colonului si sacului diverticular se erodeaza aparand riscul de contaminare al cavitatii peritoneale.

Prevenire Diverticuloza Colon

Specialistii considera ca diverticuloza poate fi prevenita printr-o dieta cu un continut corespunzator de fibre si de lichide.
De asemenea, activitatea fizica regulata si intretinuta si evitarea starilor de constipatie, influenteaza in mod pozitiv buna functionare a colonului.

Complicatii Diverticuloza Colon

Cele mai frecvente complicatii ale diverticulozei sunt:
– diverticulita (inflamarea diverticulilor apare la 10-20% din persoanele suferinde de diverticuloza)
– obstructii intestinale
– perforatii ale peretelui cu aparitia consecutiva de peritonita, abcese, fibroza retroperitoneala.

Diverticulii esofagieni pot fi congenitali sau dobanditi.

Diverticulul esofagian – Zenker este situat pe fata posterioara a jonctiunii faringo-esofagiene si se caracterizeaza prin protruzia mucoasei intre fibrele muschiului cricoesofagian si constrictorul inferior al faringelui. Se insoteste frecvent de boala de reflux gastro-esofagian si tulburari ale motilitatii esofagiene.

Simptomatologia clinica se instaleaza in cazurile de diveticuli mari sau complicati. In diverticulul Zenker primul simptom este disfagia determinata de compresiunea aplicata pe esofag de catre punga diverticulara in care s-au adunat alimente inghitite. La aceasta se adauga regurgitatiile cu alimente stagnate, accese de tuse nocturna cu inhalarea continutului diverticular, hipersalivatie si voce bitonala determinata de compresiunea pe recurent.

Diverticulii esofagieni - Diverticulul Zenker

Diverticulii esofagieni mijlocii, parabronsici sunt asimptomatici deoarece au coletul larg si nu retin alimentele si secretiile.
Diverticulii esofagieni epifrenici mici sunt asimptomatici, iar cei mari produc disfagie.
Diverticulul Zenker apare in jurul virstei de 50 de ani.

Diverticulii asimptomatici nu necesita tratament. La pacientii cu diverticuli esofagieni si epifrenici disfagia aparuta este rezultatul afectarii motilitatii esofagiene, de aceea terapia trebuie indreptata asupra acesteia. Astfel acalazia poate fi tratata cu dilatare pneumatica, injectie de toxina botulinica in sfincterul esofagian inferior sau esofagomiotomia Heller.

Tratamentul diverticului Zenker este chirurgical.
Tratamentul endoscopic este de preferat si consta in ectomie prin coagulare, diatermie sau laser.
Diverticulii esofagieni au un prognostic favorabil.

Patogenia si cauzele de aparitie a diverticulilor esofagieni

Diverticulul este un sac care protruzioneaza in afara esofagului. Acesta poate fi fals sau adevarat in functie de implicarea muscularei sau nu. Diverticulul Zenker este fals constand din mucoasa si submucoasa care iese prin portiunea posterioara a muschiului constrictor inferior faringian.
Diverticulul Zenker apare intr-o zona de slabiciune in muschiul constrictor faringian inferior numita dehiscenta Killian. Alte zone de slabiciune musculara sunt zona Killian-Jamienson intre fasciculul oblic si cel transvers al muschiului cricofaringian inferior si triunghiul Laimer intre muschiul cricofaringian si esofagian.

Anormalitatile functionale si anatomice ale muschiului cricofaringian implicate in patologia diverticulara cuprind:

• deglutitie anormala, in care muschiul se contracta in loc sa se relaxeze
• relaxare musculara incompleta
• tonus de repaus crescut anormal al sfincterului esofagian superior
• pierderea elasticitatii musculare a cricofaringianului
• miopatie sau atrofie musculara de denervare
• lezarea muschiului cu determinarea de spasme focale
• spasme cricofaringiene drept raspuns la boala de reflux gastroesofagian.

Diverticulii esofagieni pot fi dupa localizare:

• faringo-esofagieni, in esofagul cervical
• parabronsici, in esofagul mijlociu
• epifrenici, in esofagul inferior.

Dupa mecanismul de producere se clasifica in:

• de tractiune, cind forta cauzatoare se exercita din afara peretelui esofagian
• de presiune, cind forta cauzatoare se aplica dinauntrul lumenului esofagian
• diverticuli micsti.

Cauzele de aparitie a diverticulilor esofagieni:

• majoritatea diverticulilor sunt determinati de afectiuni ale motilitatii esofagiene
• leziunile structurale, incluzind un cricofaringian necompliant, relaxare incompleta sau necoordonata cu deglutitia a sfincterului esofagian inferior
• stricturi, procese inflamatorii mediastinale.

Semne si simptome prezente in diverticulii esofagieni

Simptomatologia clinica se instaleaza in cazurile de diverticuli mari sau complicati.
In diverticulul Zenker primul simptom este disfagia determinata de compresiunea pungii diverticulare pline cu alimente inghitite si retinute pe esofag. La aceasta se adauga regurgitatiile cu alimente stagnate, hipersalivatie si voce bitonala determinata de compresiunea pe nervul recurent.

Alte semne si simptome des intalnite cuprind:

• senzatia de alimente blocate in gat
• tuse dupa masa
• aspirarea de alimente in trahee
• scadere ponderala inexplicabila
• foetor esofagian
• zgomote hidroaerice esofagiene.

Simptomele pot dura de la luni pina la ani de zile. Cea mai frecventa complicatie este aspiratia pulmonara. Alte complicatii cuprind: hematemeza prin fistulizarea intr-un vas de sange major, obstructia esofagiana si fistulizarea in trahee. Carcinomul celular scuamos este rar, dezvoltindu-se in 0. 3% din cazuri.
Diveticulii corpului esofagian sunt relativi rari. Acestia apar in esofagul mijlociu si distal. Diverticulii distali sunt cei localizati in ultimii 6-10 cm si se numesc epifrenici. Au diverse etiologii. De exemplu cei mijlocii sunt congenitali, altii fiind de tractiune. Cei de tractiune se dezvolta in inflamatiile mediastinale si adenopatiile din histoplasmoza sau tuberculoza. Diverticulii dezvoltati dupa adenopatii sunt asimptomatici.

Retentia de alimente nedigerate in sacii diverticulari largi determina frecvent regurgitatii, tuse nocturna si pneumonie de aspiratie.
Ocazional diverticulii epifrenici apar in evolutia de lunga durata a esofagitei peptice si stricturilor, fiind rar simptomatici. Alte cazuri rare de diverticuli includ injuria chirurgicala esofagiana si sindromul Ehlers-Danlos (deficienta de colagen) .

Pseudodiverticuloza intramurala esofagiana este o afectiune rara in care numerosi saci de 1-4 mm, se formeaza in peretele esofagian. Pseudodiverticuloza poate numara de la citiva saci pina la sute. Afectiunea poate fi segmentara sau difuza. Pseudodiverticulul este format din dilatarea glandelor submucoase esofagiene care comunica cu lumenul esofagului.
Se considera a fi o conditie patologica dobandita. Patogeneza nu este inca cunoscuta dar implica inflamatia si staza drept factori declansatori. Ingestia de substante caustice in mod repetat  a fost sugerata drept cauza de asemeni.

Diagnosticul diverticulilor esofagieni

Studiile de laborator nu sunt de ajutor in diagnosticul diverticulilor. Anemia poate fi prezenta prin hematemeza severa, repetata.

Studii imagistice

Examenul radiologic cu bariu evidentiaza o imagine sacciforma situata in afara lumenului esofagian, legata de esofag printr-un colet ingust sau larg. In pseudodiverticuloza esofagiana examenul radiologic evidentiaza numerosi diverticuli mici localizati in jumatatea superioara a esofagului.

Endoscopia digestiva superioara poate da date despre mucoasa esofagiana, dar de obicei nu este indicata pentru diagnosticul pozitiv. In diverticulul Zenker endoscopia este contraindicata deoarece exista riscul de perforare a acestuia.

Manometria esofagiana poate da date despre presiunea sfincterului esofagian inferior, relaxarea acestuia si functia corpului esofagian la pacientii simptomatici cu acalazie sau alta disfunctie esofagiana a motilitatii. Poate de asemeni sa demonstreze lipsa coordonarii intre timpul bucal al deglutitiei si relaxarea cricofaringianului.

Tratamentul diverticulilor esofagieni

Diverticulii asimptomatici sau cu simptome minime nu necesita tratament.
Diverticulii epifrenici sunt determinati la majoritatea pacientilor de acalazie, de aceea acalazia poate fi ameliorata prin: dilatare pneumatica, injectii cu toxina botulinica in sfincterul esofagian inferior sau esofagomiotomia Heller.

Tratamentul diverticului Zenker este chirurgical, tehnicile folosite includ:

• miotomia cricofaringiana
• diverticulopexia cu miotomie cricofaringiana
• diverticulectomia cu miotomie cricofaringiana.

Avantajele chirurgiei diverticulare sunt: inlaturarea diverticului, prelevarea de tesut pentru examen histopatologic, eficacitate inalta. Dezavantajele cuprind: interventie lunga in timp, spitalizare de durata, alimentatie orala tardiva.
Recurenta simptomelor pe termen lung este de 2-33%.

Tratamentul endoscopic este de preferat si consta in ectomie prin electrocoagulare, diatermie sau laser. Avantajele cuprind: procedura scurta, usor de repetat, alimentare orala precoca, spitalizare scurta, trauma tisulara minima, eficacitate crescuta. Dezavantajele cuprind: nu inlatura diverticulul, nu preleva tesut pentru patologie.
Recurenta pe termen lung este de 0-47%.

Complicatiile diverticulilor netratati sunt:

• ulceratia si perforatia diverticulara
• hemoragia digestiva superioara
• infectarea diverticului, fistulele esobronsice
• pneumonia de aspiratie
• carcinomul esofagian.

Cauze

Diverticulii colici sunt, de fapt, protruzii saciforme (pungi de mucoasa intestinala in afara lumenului). Apar in zonele cu rezistenta scazuta a peretelui intestinal si sunt favorizate de cresterea presiunii din lumen, ceea ce efectiv impinge mucoasa in exterior. Sangerarea se datoreaza eroziunii (perforarii) vaselor din jurul diverticulului, care sunt expuse acestui risc prin proximitatea fata de mucoasa.
Simptome

Hemoragia diverticulara determina aparitia rectoragiilor (eliminare de sange pe cale rectala), aceasta avand de obicei caracter acut si intensitate moderata.
In cazul in care cantitatea de sange este redusa, scaunul poate avea aspect lucios, negru, fapt datorat actiunii florei intestinale asupra hematiilor cu degradarea hemoglobinei.
In majoritatea situatiilor pacientii nu acuza dureri abdominale, sangele in scaun fiind singurul element alarmant, iar hemoragia se opreste de la sine. Specialistii considera ca o trasatura importanta a sangerarii diverticulare este caracterul ei repetitiv (la interval de zile sau chiar luni).

Diagnostic

Hemoragia diverticulara este diagnosticata in principal prin excluderea altor cauze de hemoragie digestiva (atat superioara cat si inferioara).
Diagnosticul diferential se face cu boli inflamatorii ale intestinului in puseu acut, cu diverse neoplazii cu localizare joasa de-a lungul segmentelor tubului digestiv, cu diverse coagulopatii (in special diatezele hemoragice), colite ischemice, ulcerative, infectioase, cu hemoroizi sau angiodisplazii.
Pentru excluderea altor cauze de sangerare, medicul va acorda o atentie speciala anamnezei (va fi centrata pe simptomatologia digestiva) si va efectua pacientului o serie de examene si investigatii paraclinice.

Colonoscopia este apreciata ca fiind una din cele mai utile investigatii in determinarea sursei hemoragiei digestive inferioare. Ea este totusi, dificil de realizat in cazul pacientiilor cu sangerari active si masive, deoarece hemoragia interfera cu vizualizarea mucoasei colonice. Totusi, specialistii considera indispensabila o astfel de manevra, informatiile aduse de ea fiind foarte importante. Este eficienta in special daca se asociaza cu o pregatire corespunzatoare a intestinului (golirea completa de materii fecale). Efectuare ei nu trebuie eliminata, ci doar temporizata daca sangerarea este activa. Colonoscopia consta de fapt in introducerea unui tub flexibil din plastic moale prin anus si rect pana in colon. La capat, tubul are o camera video care ii permite sa transmita imaginile preluate din colon. Colonoscopul este dotat si cu o sursa luminoasa.

Alte investigatii importante in diagnosticarea sangerarilor colonice sunt scintigrafia radioizotopica si arteriografia mezenterica.
Scintigrafia se realizeaza cu hematii marcate cu trasor radioactiv Technetium 99 (aceste hematii sunt luate din sangele pacientului si reintroduse apoi in torentul circulator). Aceasta metoda este utila in determinarea localizarilor hemoragiilor mici sau intermitente.
Arteriografia selectiva mezenterica este utila in localizarea sangerarilor mai intense, fiind capabila sa detecteze sursa hemoragiilor in 50-60 % din cazuri.

Tratament hemoragie diverticulara

Majoritatea sangerarilor diverticulare se vor opri de la sine in absenta unui tratament specific. In cazul in care aceasta situatie nu apare iar intensitatea hemoragiei este mai mare, se recomanda interventia terapeutica de specialitate. In cazurile severe se poate ajunge chiar la transfuzie sangvina. In general, tratamentul include hidratarea corespunzatoare a pacientului, si mentinerea volemiei in parametri normali (prin administrarea de solutii perfuzabile si masa sangvina), administrarea diverselor medicamente cu actiune vasoconstrictoare. Dupa echilibrarea volemica si corectarea eventualelor deficite de coagulare, starea majoritatii pacientilor se amelioreaza.

Tratamentul chirurgical este indicat atunci cand trebuie eliminat intregul segment colic ce constituie sursa de sangerare, cand hemoragia persistenta este recurenta, sau pacientul nu poate fi stabilizat hemodinamic. Interventile pot fi radicale in special daca sursa hemoragiei nu a fost identificata – in aceasta situatie se recomanda efectuarea de colectomii totale, pentru a nu se scapa sursa hemoragiei.
Prevenire

Specialistii fac unele recomandari menite sa previna aparitia bolii de baza, anume a diverticulozei. Acestea includ:

• adoptarea unui regim alimentar bogat in fibre
• hidratare corespunzatoare a organismului prin consumul a minim 2 litri de lichide/zilnic
• un stil de viata activ care sa includa exercitii fizice regulate.

Totusi, in cazul in care pacientul a dezvoltat deja diverticuloza, aceste recomandari nu sunt demonstrate ca avand rol profilactic in aparitia hemoragiilor diverticulare.

De regula apar pe colonul stang, cauzand disconfort cand devin inflamati (diverticulita). In contextul unui tesut elastic mai slab in peretele colonic, diverticulii apar ca mici hernieri, fiind influentate de constipatie, obezitate, varsta.

Simptome

Deseori apare o schimbare in consistenta scaunelor sau in frecventa acestora.

Pot apare sangerari sau secretii mucoase. Durerea abdominala in flancul si fosa iliaca stanga, dupa scaun, sunt frecvente.

Tratament

Dieta cu fibre, care nu permite intestinului un repaus prea mare.

Clisme antiinflamatorii, sau chiar rezectia chirurgicala a segmentului de colon afectat.

Diverticulul Meckel

Cauze diverticul Meckel

Diverticulul Meckel este, de fapt, o ramasita a ductului omfalomezenteric, numit si duct vitelin, ce in mod normal se oblitereaza complet in saptamana 7 de viata intrauterina. Rolul ductului era in transportul nutrientilor catre embrion in primele stadii de viata.
Diverticulul este o afectiune congenitala, nu ereditara (nu exista un defect genetic asociat si incriminat in aparitia lui). In literatura de specialitate se descrie asocierea prezentei lui cu malformatii duodenale si imperforatii anale. Desi se estimeaza ca 2% din populatie prezinta diverticul Meckel, acesta este in multe cazuri asimptomatic sau paucisimptomatic si se poate manifesta din perioada de nou-nascut pana la varsta a treia.
Cand este clinic manifest, diverticulul are o gama larga de simptome si complicatii: de la diverticulita (inflamarea epiteliului), pana la hemoragie intestinala si chiar deces (in special cand asociaza invaginatii, torsiuni si obstructii intestinale).

Simptomatologie diverticul Meckel

Majoritatea persoanelor cu diverticul Meckel sunt asimptomatice. Cel mai frecvent, diverticulul pune probleme clinice in primii ani de viata, iar intensitatea si gravitatea simptomelor trebuie analizata din punctul de vedere al varstei, deoarece riscurile sunt foarte crescute in cazul nou-nascutilor si sugarilor (complicatii hemoragice si ocluzive), in timp ce la varste de peste 2 ani fenomenele inflamatoare sunt cele mai frecvente.
In general, acuzele pacientilor difera in functie de complicatia predominanta, astfel:
Daca este vorba de sindrom ocluziv, simptomele includ:

• durere abdominala
• balonare
• absenta tranzitului intestinal
• si in general degradarea starii generale de sanatate.

In cazul ulcerarii tesutului, pacientul va acuza:

• dureri difuze, de intensitate variabila: moderata spre severa
• varsaturi
• hemoragii intestinale – exteriorizate prin hematochezie (scaun cu sange si aspect caramiziu).

Diverticulul Meckel poate reprezenta o urgenta chirurgicala in momentul in care complicatiile duc la aparitia abdomenului acut (prezenta de dureri abdominale foarte intense, aparare musculara difuza, hemoragie si semne de iritatie peritoneala).

Investigatii diverticul Meckel

Pacientul cu simptomatologie abdominala sugestiva pentru prezenta diverticulului Meckel trebuie investigat amanuntit in vederea descoperii anemiei si evidentierii prezentei sangelui in scaun (fie prin examinare si reactii directe, fie prin realizarea unor teste speciale in cazul hemoragiilor oculte, ce nu se vad direct in scaun).
Trebuie mentionat ca diagnosticul de diverticul Meckel nu se poate pune doar clinic si trebuie sustinut intotdeauna de investigatii de laborator si imagistice.
Pacientului i se recolteaza hemoleucograma, si i se determina hemoglobina si hematocritul in vederea obiectivarii anemiei.
Pentru a vedea clar diverticulul se face examen scintigrafic cu Technetiu 99 (se injecteaza in circulatie si are afinitate pentru tesutul gastric). Aceasta este de fapt investigatia de electie pentru diagnosticarea diverticulului. Printr-o astfel de explorare se detecteaza prezenta mucoasei gastrice atat in localizarile fiziologice, cat si in cele ectopice. Peste 50% din diverticuli contin mucoasa gastrica in sacul diverticular si astfel, la scintigrama, acesta va avea aspectul unei pete localizate la distanta de stomac. O astfel de investigatie poate da si rezultate fals negative, deci un rezultat negativ la scintigrafie nu exclude diagnosticul.
Alte investigatii imagistice sunt colonoscopia, angiografia (utila in special in diverticulii sangeranzi, pentru a detecta sursa hemoragiei). Rectosigmoidoscopia este o procedura de investigatie ce consta in introducerea in rect si colonul sigmoid a unui tub flexibil dotat la capatul ce va introdus cu o camera video, pentru receptionarea imaginilor si evidentierea unor eventuale hemoragii si ocluzii.

Tratament diverticul Meckel

Tratamentul este intotdeauna chirurgical si consta in rezectia portiunii de intestin ce contine diverticulul, urmata de anastomozarea celor 2 capete si restabilirea continuitatii lumenului intestinal. Indicatie de interventie chirurgicala au in special pacientii cu hemoragii intestinale, disconfort si durere abdominala precum si fenomene ocluzive. Diverticulul Meckel trebuie excizat chiar si in situatiile necomplicate. Procedura chirurgicala este foarte asemanatoare apendicectomiei (se numeste diverticulectomie), iar recuperarea postoperatorie este in general rapida.
In cazul hemoragiilor intense, ce determina instalarea anemiei, pacientului trebuie sa-i fie administrate suplimente de fier, iar in cazurile grave se poate impune chiar si transfuzia sangvina.
Complicatii si prognostic

Recuperarea si prognosticul postinterventie sunt excelente, fiind eliminata sursa sangerarilor, a durerii si a obstructiei.

Complicatii diverticul Meckel

Cele mai frecvete complicatii sunt:

• hemoragia intestinala (mai frecventa in cazurile ce contin tesut gastric ectopic)
• ulcer peptic (cand exista tesut gastric in sac)
• diverticulita
• hernia Littre (reprezinta prezenta diverticulului intr-un sac herniar), daca aceasta nu este diagnosticata si rezolvata chirurgical, se poate complica cu fistula intestinala
• peritonita
• invaginatia, volvulus si ocluzia intestinala.

Specialistii avertizeaza ca exista si riscul de transformare maligna a tesutului continut in sacul diverticular.
Consult de specialitate

Pacientii sunt sfatuiti sa se prezinte la medic in cazul in care prezinta disconfort si durere abdominala si daca observa prezenta de sange in scaun.