Doxydar contine doxycyclinehyclate USP. Este un antibiotic bacteriostatic cu spectru larg, avand un inalt grad de liposolubilitate si o afinitate scazuta in legarea calciului. Avand in vedere avantajele, Doxydar-ul poate fi considerat ca cel mai sigur dintre tetraciclinele pentru pacientii cu insuficienta renala. Are influenta redusa asupra florei intestinale. De asemenea, schema de dozare este avantajoasa la pacientii la care se administreaza o data sau de 2 ori/zi.

Farmacologie Doxydar

Doxydar este practic complet absorbit din tractul gastrointestinal. Alimentele nu interfera cu absorbtia, nici chiar produsele lactate. Este eliminat in special prin fecale ca produs inactiv conjugat sau chelat, si prin urina, dar n mai mica masura decat celelalte tetracicline. Doxydar nu se acumuleaza in sange la pacientii cu insuficienta renala.

Indicatii Doxydar

Doxydar esta indicat in tratamentul infectiilor provocate de variate microorganisme: bacterii gram pozitive, gram negative, Rickettsii, Mycoplasme, Chlamydii, Treponeme; infectii ORL (otite medii, sinuzite, amigdalite, faringite); infectii ale tractului respirator (bronsite, bronhopneumonii, pneumonii); infectii ale tractului gastrointestinal (febra tifoida si paratifoida, febra recurenta, amoebiaza); infectii ale tractului genito-urinar (cistite, pielonefrite, uretrite, prostatite, uretrita acuta gonococica, limfogranulomatoza veneriana); infectii ale pielii si tesuturilor moi (celulita, furunculoza, abcese, impetigo, acnee, rani post-traumatice si post-operatorii); infectii oculare (trahom si conjunctivite); alte infectii (psittacoza).

Mod de administrare Doxydar

Doza pentru adulti este de 100 mg la fiecare 12 ore pentru prima zi, urmata de 100 mg o data pe zi sau de 2 ori/zi cand infectia este severa. Durata tratamentului depinde de caracterul bolii si de raspunsul la terapie. Terapia trebuie continuata 24-48 ore de la disparitia simptomelor.

Contraindicatii Doxydar

La pacientii cu hipersensibilitate la tetraciclina.

Precautii Doxydar

Antacidele continand aluminiu, calciu si magneziu nu trebuie administrate concomitent cu Doxydar. Ca si in cazul celorlalte tetracicline, folosirea doxiciclinei in timpul cresterii dintilor (ultima jumatate a sarcinii, sugari si sub varsta de 8 ani) pot cauza modificari de culoare permanenta a dintilor. Studii pe animale au aratat ca tetraciclina traverseaza placenta si poate fi gasita in tesutul fetal. De aceea, cand se administreaza doxiciclina la copii sub 8 ani si la femeile gravide, trebuie cantarite eventualele riscuri.

Reactii adverse Doxydar

Ca si in cazul altor tetracicline pot aparea suprainfectii micotice si tulburari gastrointestinale. Efectele secundare gastrointestinale sunt foarte rare, datorate absorbtiei complete a Doxydarului. Se pot intalni reactii alergice, reactii de fotosensibilitate raportate dupa expunerea la radiatii solare sau ultraviolete.

Cexyl 250;Cexyl Forte 500 – capsule continand cantitatea echivalenta de monohidrat de cefadroxil corespunzatoare la 250, respectiv 500 mg cefadroxil anhidru.
Cexyl 125; Cexyl 250; Cexyl 500 – pulbere suspendabila pentru prepararea a 60 ml suspensie orala, continand 1,5g, 3 g, respectiv 6 g cefadroxil anhidru sub forma de monohidrat si excipienti pana la 20 g.
O lingurita dozatoare (5 ml suspensie) contine 125 mg, 250 mg, respectiv 600 mg cefadroxil anhidra sub forma de monohidrat.
Suspensia reconstituita are gust dulce aromat.

Actiune terapeutica Cexyl

Cefadroxil face parte din clasa cefalosoprinelor de prima generatie. Este un antibiotic sintetic, derivat de cefalosporina C. Are actiune bactericida. Ca si celelalte cefalosporine actioneaza asupra unor receptori specifici – PBP – provocand impiedicarea formarii legaturilor transversale la nivelul polimerului peptidoglicanic din structura peretelui bacterial si activarea autolizinelor acestuia.
Spectrul de activitate cuprinde microorganismele sensibile la cefadroxil, si in special, streptococii beta-hemolitici. Alte microorganisme sensibile la cefadroxil: stafilococi coagulazo-pozitivi si coagulazo-negativi, stafilococi producatori de penicilinaze, pneumococi, bacili difterici, clostridii, Neisseria sp.
Microorganisme mai putin sensibile: E. colisi alte bacterii coliforme, Klebsiella, Proteus mirabilis, Salmonella, Shigella, Moraxella catarrhalis, Bacteroides sp.
Microorganismele sunt inconstant sensibile: Haemophylus influenzae, Citrobacter, Streptococ D, Listeria.
Urmatoarele migroorganisme sunt rezistente: stafilococ meticilino-rezistent, Enterobacter, Proteus indol pozitiv, Pseudomonas, Acinetobacter, Serratia, Providencia. Absorbtia cefadroxilului nu este influentata de administrarea simultana cu alimentele.
La administrare p.o. se absoarbe in proportie de 85 – 90 % in segmentul superior al intestinului subtire. Concentratiile maxime sanguine sunt atinse in 1-2 ore, concentratiile terapeutice se mentin 6 ore, iar valori masurabile au fost detectate si dupa 12 ore de la administrare. La administrarea unei doze de 1 g se atinge o concentratie serica de 26- 33 microg/ml in 90 de minute.

Timpul de injumatatire este de 80 – 90 minute. Legarea de proteinele plasmatice este de 15 – 20%. Difuzeaza rapid in tesuturile si organele moi realizand concentratii terapeutice la nivelul amigdalelor, tesuturilor si secretiilor tractului respirator, secretiilor urechii medii, la nivel cutanat, ocular, la nivelul tesuturilor musculare, a ficatului si a bilei, oaselor si articulatiilor, precum si in urina, la nivelul prostatei si a organelor genitale feminine. Concentratii de cefadroxil atinse in sangele fetal si in fluidul amniotic sunt aproximativ o treime din concentratiile serice materne. Se regaseste si in laptele matern, dar in concentratii mai scazute. Ritmul de epurare este mult mai lent comparativ cu celelalte cefalosporine, astfel incat se poate prelungi intre valul dintre doua administrari pana la 12 – 24 de ore. Se elimina preponderent renal, 90% nemodificat in 24 de ore. Concentratiile realizate in urina sunt de 1 000 mg/ml la 6 ore dupa administrarea unei doze unice de 500 mg cefadroxil. Persoanele cu insuficienta renala avansata prezinta o eliminare intarziata necesitand modificarea dozelor si a intervalelor de administrare.

Indicatii Cexyl

Cefadroxilul este indicat in infectiile cauzate de tulpini sensibile ce pot fi localizate la urmatoarele nivele: tractul respirator superior: otita medie acuta si cronica, sinuzita, faringita, amigdalita, laringita; tract respirator inferior: bronsita acuta si cronica, bronhopneumonie, pneumonie bacteriana; tract urinar: cistita, pielonefrita, anexite, salpingite, uretrita, prostatita; piele si tesut moale: abcese, furuncule, piodermie, impetigo, erizipel, limfadenita, infectii ale ranilor; sistemul osteo-articular: osteomielita, artrite septice.
Cefadroxilul este utilizat in sterilizarea purtatorilor de streptococ beta-hemolitic din zona orofaringiana si in episoadele acute ale afectiunilor cu acest microorganism. Pentru profilaxia reumatismului infectios se prefera penicilinele i.m. Cefadroxilul nu se utilizeaza in infectii sistemice severe, in care alte produse sunt mult mai active.

Mod de administrare Cexyl

Copii cu functie renala normala: 25 – 50 mg/kg corp/zi, administrat in doza unica sau la 12 ore. Doza poate fi crescuta la 100 mg/kg corp/zi in cazuri grave.
Adulti cu functie renala normala: 1 – 2 g/zi odata sau fractionat in doua doze.
In faringita sau amigdalita cu streptococ beta-hemolitic durata corecta a tratamentului este de 10 zile, iar pentru infectii ale tractului urinar de 7 – 10 zile.

Contraindicatii Cexyl

Hipersensibilitate la cefalosporine; hipersensibilitate la peniciline; atentie la persoanele cu insuficienta renala.

Precautii Cexyl

Precautii la persoanele alergice si cu astm. Nu sunt disponibile studii care sa recomande utilizarea cefadroxilului in perioada de sarcina si alaptare. Studiile efectuate pe mai multe specii de animale nu au aratat actiuni teratogene sau embrio-toxice. Se recomanda aruncarea laptelui matern pe tot parcursul tratamentului si doua zile dupa aceea.

Reactii adverse Cexyl

Este bine tolerat, reactii adverse aparand la 6% din pacienti. Cele mai frecvente sunt: tulburari gastro-intestinale (greata, varsaturi, dureri abdominale); reactii dermatologice (prurit, eritem, urticarie).
In cazuri foarte rare apar: simptome neurologice (vertij, nervozitate, somnolenta); soc anafilactic; dismicrobisme bacteriene; modificari hematologice (eozinofilia, trombocitopenia, leucopenia).

Erythrodar contine eritromicina etilsuccinat U.S.P., antibiotic macrolidic activ impotriva majoritatii bacteriilor gram pozitive, inclusiv cele penicilino-rezistente (Streptococcus, Staphylococcus – si penicilinazo-pozitiv – Corynebacterium diphteriae, Clostridium, Bacillus anthracis, Listeria) si o serie de bacterii gram negative (Bordetella pertussis, Legionella, Haemophylus); de asemenea foarte eficient in infectiile cu Treponema, Mycoplasma, Borrelia, Rickettsii,Chlamidii – unele tipuri).

Farmacologie Erythrodar

Erythrodar este bine absorbit dupa administrarea orala, mai ales pe stomacul gol. Antibioticul se concentreaza in ficat si se elimina in forma activa prin bila. Difuzeaza repede in fluidul intracelular. Medicamentul traverseaza bariera placentara, dar concentratiile din plasma fetala sunt scazute.

Indicatii Erythrodar

Erythrodar este eficient in tratamentul infectiilor cu germeni sensibili: infectii oculare (blefarite etc.); infectii ORL (otite medii, otite externe, mastoidite, amigdalite, sinuzite); infectii bucale, tratamente dentare; infectii ale tractului respirator (faringite, laringite, traheite, bronsite acute si cronice, pneumonii); infectii ale tractului gastrointestinal (colecistite, enterocolite, amoebiaza); infectii ale pielii si tesuturilor moi (arsuri, abcese, acnee, impetigo); alte infectii (difterie, scarlatina, gonoree, sifilis, limfogranulomatoza venerica, reumatism infectios).

Mod de administrare Erythrodar

Adulti: 250-400 mg la fiecare 6 ore.
Copii: 100-200 mg la fiecare 6 ore sau 30-50 mg/kilocorp/zi divizat in 4 doze.
Pentru infectiile severe aceste doze pot fi crescute. Doza totala pentru o zi poate fi administrata in 2 prize la 12 ore interval. Durata tratamentului variaza in functie de tipul infectiei.

Contraindicatii Erythrodar

La pacientii cu hipersensibilitate la medicament, la fel ca toate macrolidele, se administreaza cu precautie la pacientii cu insuficienta hepatica si renala, dar forma etil-succinat a Erythrodar prezinta avantajul unei foarte bune tolerante intre formele de eritromicina.

Reactii adverse Erythrodar

Eritromicina are cea mai scazuta toxicitate dintre antimicrobiene. Se pot intalni stari de disconfort gastrointestinale (greata, voma, diaree – mai frecvent in cazul administrarii de doze mari). In acest caz forma etil-succinat prezinta avantajul unei foarte bune tolerante gastrice printre formele de eritromicina. Reactii de hipersensibilitate cu febra, eruptii ale pielii sunt rare si dispar la scurt timp de la oprirea terapiei. Dupa tratament prelungit pot aparea suprainfectii micotice ca si in cazul altor antibiotice.

Lincocin capsule 500 mg. Fiecare capsula contine: Lincomicina (lincomicina clorhidrica monohidrat) 500 mg + lactoza + talc + stearat de magneziu + indigo tinsulfonat de sodiu+ bioxid de titan + gelatina.
Lincocin sirop 250 mg/5 ml. Fiecare mililitru contine: Lincomicina (lincomicina clorhidrica monohidrat) 500 mg + propilparaben + metilparaben + acid sorbic + zaharina sodica +sucroza + aroma artificiala de zmeura + aroma artificiala de guarana +apa purificata. Lincocin solutie sterila 300 mg/ml. Fiecare mililitru contine: Lincomicina (lincomicina clorhidrica monohidrat) 300 mg +alcool benzilic + apa sterila pentru injectie.

Actiune terapeutica Lincocin

Microbiologie: In functiede sensibilitatea microorganismului si de concentratia antibioticului,lincomicina poate fi bactericida sau bacteriostatica. Spectrul “in vitro” include urmatoarele microorganisme: Microorganisme sensibile (CMI < 2 g/ml): bacterii anaerobe nesporulate gram pozitive. Exemple:A ctinomyces spp, Propionibacterium spp si Eubacterium spp; cocianaerobi si microaerofili gram pozitivi. Exemple: Peptococcus spp,Peptostreptococcus spp si streptococi microaerofili; microorganisme aerobe gram pozitive. Exemple: stafilococi, streptococi (exceptie S.faecalis) si pneumococi. Microorganisme moderat sensibile (CMI intre 2si 4 g/ml), care raspund probabil la doze mai mari: bacterii anaerobene sporulate gram negative. Exemple: Bacteroides spp si Fusobacterium spp; bacterii anaerobe sporulate gram pozitive. Exemple: Clostridium spp. Microorganisme rezistente sau care prezinta o sensibilitate scazuta (CMI > 8 g/ml). Exemple: Streptococcus faecalis, Neisseria, majoritatea tulpinilor de Haemophilus influenzae, Pseudomonas si alte microorganisme gramnegative. “In vitro” a fost observata rezistenta incrucisata de tip disociat intre clindamicina si lincomicina, pe de o parte, si macrolide (eritromicina, oleandomicina si spiramicina) pe de alta parte. Intre lincomicina si clindamicina exista o rezistenta incrucisata absoluta. Microorganismele nu au dezvoltat rapid rezistenta la Lincocin cand au fost testate prin metode “in vitro” sau “in vivo”. Stafilococii dezvolta “in vitro” rezistenta la lincomicina sau clindamicina intr-o maniera lenta, in trepte.

Farmacocinetica Lincocin

Absorbtie: Reabsorbtia lincomicinei administrata oral, pe stomacul gol, este de 20-35%. Dupa o doza orala de 500 mg nivelele maxime (de cca 3g/ml) sunt atinse in 2 pana la 4 ore. Aceasta valoare este diminuata cu aproximativ 50% in cazul in care medicamentul este administrat intimpul meselor. Pentru majoritatea microorganismelor gram pozitive concentratiile serice sunt mentinute peste CMI (intre 1 si 2 g/ml) timp de 6 pana la 8 ore. Administrarea intramusculara a unei doze de 600 mg produce un nivel maxim seric de 12-20 g/ml la 1/2 pana la o ora, cu concentratii detectabile timp de 24 ore. Perfuzia intravenoasa timp de 2 ore a 600 mg de Lincocin determina o concentratie serica maxima de 20 g/ml la 30 minute, ajungand la concentratia de 1 pana la 2 g/ml la 14 ore.

Distributie: Dovezi directe si indirecte au aratat ca legarea de proteine scade la concentratii serice mai mari (legarea de proteine plasmatice este saturata). In sangele fetal, lichidul peritoneal si pleural pot fi atinse concentratii de 20-50% din cele sanguine, in laptele matern de 50-100%, in tesutul osos de aproximativ 40% si intesuturile moi de 75%. Cu toate acestea, lincomicina patrunde lent in lichidul cefalorahidian (1-18% din nivelul seric); in cazul meningitelor au fost observate concentratii de pana la 40% din cele serice. Excretie: Metabolismul sau relativ crescut are loc in principal la nivelul ficatului. Timpul de injumatatire normal este de 5,4 + 1 ora. Acest timp poate fi prelungit in cazul afectarii ficatului si/sau a functiei renale. De aceea, trebuie acordata atentie la scaderea frecventei de administrare a lincomicinei la pacientii cu afectare renala sau hepatica. Dupa o doza orala unica de 500 mg, excretia sub forma microbiologica activa variaza de la 1-31 % (media de 4%), iar prin fecale in cantitati de aproximativ 33%. Aparent, bila este o cale importanta de eliminare dupa administrare orala, rezultand concentratii biliare care sunt de 10 ori mai mari decat cele din ser. Dupa administrarea intramusculara a unei doze de 600 mg excretia produsului microbiologic activ prin urina este de 1,8 pana la 24,8% (media este 17,3%), iar prin fecale 4 pana la 14 %. Dupa administrarea intravenoasaa 600 mg timp de 2 ore, excretia prin urina sub forma unui produs activ din punct de vedere microbiologic este de 4,9 pana la 30,3% (media estede 13,8%). Ceea ce ramane se elimina sub forma de metaboliti inactivi. Nu exista nici o influenta a hemodializei sau a dializei peritoneale asupra excretiei lincomicinei din sange.

Indicatii Lincocin

S-a aratat ca lincomicina este activa in tratamentul urmatoarelor infectii cauzate de tulpini sensibile de aerobi grampozitivi ca Streptococcus, pneumococi si stafilococi sau de bacterii anaerobe.
1. Infectii ale cailor respiratorii superioare, incluzand amigdalite, faringite, otite medii, sinuzite, scarlatina si, ca terapie adjuvanta pentru difterie. Se presupune ca este eficient in tratamentul mastoiditei.
2. Infectii ale cailor respiratorii joase, incluzand bronsita acuta si pneumonia.
3. Infectii ale pielii si tesuturilor moi, incluzand celulita, furunculi, abcese, impetigo, acnee si infectii ale plagilor, precum si erizipelul, limfadenita, paronichia (panaritii), mastita si gangrena cutanata care daca sunt cauzate de organisme sensibile, raspund la terapia cu lincomicina.
4. Infectii osoase si ale articulatiilor, incluzand osteomielita si artritele septice.
5. Septicemie si endocardita. Cazuri selectate de septicemie si/sau endocardita date de organisme sensibile au raspuns bine la lincomicina. Cu toate acestea, medicamentele bactericide sunt adesea preferate in cazul acestor infectii.
6. Dizenterie bacilara. Cu toate ca Shigella este rezistenta la lincomicina “in vitro” (CMI aproximativ 200-400 g/ml), lincomicina a fost activa in tratamentul sau datorita unor concentratii foarte mari de lincomicina obtinute in intestin (aproximativ 3000-7000 g/g de materii fecale).

Doze si mod de administrare Lincocin

Adulti, oral: 1. Infectii severe date de microorganisme sensibile: 500 mg de 3 ori pe zi (la 8 ore). 2. Infectii grave: 500 mg la 6 ore sau de 4 ori pe zi.
Injectabil intramuscular. 1. Infectii severe: 600 mg i.m. la fiecare 24 ore. 2. In infectii grave: 600 mg i.m. la fiecare 12 ore.
Injectabil intravenos (Vezi “Dilutie si rata de perfuzie”):
1. Infectii grave: 600 mg pana la 1 g la fiecare 8 pana la 12 ore. 2. Pentru infectii mai severe aceste doze pot fi crescute. 3. In situatii care ameninta viata, au fost administrate doze intravenoase de 8 g zilnic. Copii (peste 1 luna), oral: 1. Infectii grave: 30 mg/kg/zi divizate in 3 sau 4 doze egale. 2. Infectii mai severe: 60 mg/kg/zi divizate in 3 sau 4 prize egale.
Injectabil intramuscular:
1. Infectii grave: 10 mg/kg/zi ca administrare unica. 2. Infectii mai severe: 10 mg/kg date la 12 ore sau mai des. Injectabil intravenos: 10 pana la 20 mg/kg/zi in functie de severitatea infectiei si care pot fi administrate in doze divizate asa cum se arata in sectiunea – “Dilutie si rata perfuziei”. Cand este necesara terapia cu lincomicina la pacienti cu afectare renala severa, doza adecvata este de 25 pana la 30% din cea recomandata pacientilor cu functie renala normala. In cazul infectiilor cu streptococi b-hemolitici, tratamentul trebuie continuat pentru cel putin 10 zile. Pentru o absorbtie optima, este recomandat sa nu se dea nimic pe gura timp de 1 sau 2 ore inainte si dupa administrare orala de lincomicina.
Dilutie si rata de perfuzie: Dozele intravenoase sunt date astfel ca 1 g de lincomicina sa fie diluat in cel putin 100 ml de solutie adecvata, iar perfuzia sa dureze cel putin 1 ora.
Doze (g) Volum diluant (ml) Timp (ora)
0,6             100                   1
1                100                  1
2                200                  2
3                300                  3
4                400                 4
Aceste doze pot fi repetate de cate ori este nevoie, pana la limita dozei zilnice maxim recomandate, de 8 g de lincomicina.
Nota: Au aparut reactii severe cardiorespiratorii in cazul in care medicamentul a fost administrat la concentratie si rata mai mare decat cea recomandata.
Instructiuni de folosire a seringii de unica folosinta: A se scoate dopul de la capatul seringii. A se pozitiona acul in mod steril. A se indeparta capacul de plastic al acului. Seringa este acum gata de folosire.

Contraindicatii Lincocin

Lincomicina este contraindicata la pacientii care au fost sensibili la lincomicina sau clindamicina.

Reactii adverse Lincocin

Gastrointestinale: greata, voma, tulburari abdominale si diaree persistenta (Vezi “Precautii speciale”), iar in cazul preparatelor orale – esofagita.
Hematopoietice: neutropenia, leucopenia, agranulocitoza si purpura trombocitopenica au fost raportate. Au existat cazuri rare de anemie aplazica si pancitopenie in care lincomicina nu poate fi exclusa ca agent etiologic.
Reactii de hipersensibilizare: au fost raportate reactii de hipersensibilizare ca edem angioneurotic, boala serului si anafilaxie, o parte din acestea aparand la pacientii sensibili la penicilina. Cazuri rare de eritem multiform, unele asemanatoare sindromului Stevens – Johnson au fost asociate administrarii de lincomicina.
Reactii ale pielii si membranelor mucoase: pruritul, roseata pielii, urticarie, vaginita si rare cazuri de dermatita exfoliativa si veziculobuloasa au fost raportate. Hepatice: in timpul terapiei cu lincomicina au fost observate icterul si modificari ale testelor functiei hepatice (in special, cresterea transaminazelor serice).
Cardiovasculare: au fost raportate cazuri de hipertensiune dupa administrare parenterala, in special dupa adminstrare rapida. Cazuri rare de stop cardio-respirator au fost raportate dupa administrare intravenoasa prea rapida (Vezi “Doze si mod de administrare”).
Reactii locale: dupa administrare intramusculara au fost observate reactii de iritatie locala, durere, induratie si formarea de abcese sterile. Tromboflebita a fost raportata dupa injectii intravenoase. Aceste reactii pot fi diminuate prin injectare profunda i.m. si prin evitarea folosirii cateterelor i.v.

Precautii Lincocin

Forma injectabila a acestui produs contine alcool benzilic. S-a raportat ca acest alcool a fost asociat cu “sindromul de sufocare” la prematuri. Ca si in cazul majoritatii antibioticelor, terapia cu lincomicina a fost asociata cu colita severa, care poate avea sfarsit fatal. Manifestarile clinice variaza de la diaree apoasa, usoara pana la diaree severa persistenta cu leucocitoza, febra, crampe abdominale severe, cu sange si mucus in scaun si care, daca continua, poate produce peritonita, soc si megacolon toxic. Diagnosticul de colita determinat de antibiotice este de obicei stabilit prin recunoasterea simptomelor clinice. Poate fi sustinut prin examinare endoscopica a colitei pseudomembranoase si poate fi confirmat mai departe de coproculturi cu Clostridium difficile pe medii selectate si prin punere in evidenta a toxinei Clostridium dificile in fecale. Colita data de antibiotice a aparut in timpul terapiei sau chiar la 2-3 saptamani dupa administrarea antibioticului. Boala are probabil o evolutie mai severa la varstnici sau la pacientii debilitati. In cazul formei usoare de colita, este recomandata intreruperea lincomicinei. Se recomanda tratamentul cu colestiramina si rasini de colestipol, avand in vedere ca aceste produse se leaga de toxina “in vitro”. Doza recomandata de colestiramina este de 4 g divizate in 3-4 prize pe zi, iar pentru colestipol, 5 g divizate in 3 prize pe zi. In cazul formei severe de colita, aceasta trebuie tratata cu lichide si electroliti adecvati si prin suplimentare proteica. Studiile au indicat, de asemenea, ca toxina(ele) produsa(e) de Clostridii (in special de Clostridium difficile) este (sunt) cauza principala si directa a colitei determinata de antibiotice. Aceste studii arata, de asemenea, ca acest tip de Clostridium toxigen este sensibil de obicei “in vitro” la vancomicina.

Daca se administreaza 125 pana la 500 mg de vancomicina de 4 ori zilnic, timp de 7-10 zile, se observa o disparitie rapida a toxinei din fecale, precum si insanatosirea clinica. In anumite cazuri, colita poate reapare dupa intreruperea terapiei cu vancomicina. Colestiramina sau rasinile de Colestipol se leaga de vancomicina “in vitro”. Daca rasinile si vancomicina se administreaza impreuna este indicat ca acestea sa se administreze la un interval de timp intre ele. Ca terapie alternativa poate fi considerata bacitracina administrata oral 25000 UI de 4 ori pe zi, timp de 7-10 zile. Medicamentele care determina staza intestinala trebuie evitate. Trebuie acordata atentie in prescrierea dozelor de lincomicina la pacientii cu antecedente de boli gastrointestinale, in special colite. Cu toate ca lincomicina pare sa difuzeze in lichidul cefalo-rahidian, concentratiile sale in LCR pot fi neadecvate terapiei pentru meningita. De aceea, acest tratament nu trebuie administrat in tratamentul meningitei. “In vitro” s-a demonstrat antagonismul dintre lincomicina si eritromicina.

Din cauza posibilei semnificatii clinice, aceste doua medicamente nu trebuie administrate impreuna. Daca terapia cu lincomicina se prelungeste, trebuie evaluate functiile renala si hepatica. Folosirea lincomicinei poate determina cresterea unor microorganisme care nu sunt sensibile, in special a ciupercilor. Lincomicina nu trebuie administrata nediluata in cazul injectarii intravenoase in bolus, ci trebuie perfuzata timp de cel putin 10-60 minute, asa cum se indica in sectiunea “Doze si mod de administrare”: S-a aratat ca lincomicina are proprietati de blocare neuromusculara, care poate creste actiunea altor agenti blocanti neuromusculari. De aceea, se foloseste cu atentie la pacientii care primesc aceste medicamente. Lincomicina trebuie administrata cu atentie la indivizi atopici. La pacientii cu boli renale foarte severe si/sau boli hepatice insotite de modificari metabolice severe, lincomicina trebuie dozata cu atentie si monitorizata concentratia sa in ser in timpul terapiei cu doze mari. Urmatoarele medicamente sunt incompatibile din punct de vedere fizic cu lincomicina: novobiocin si kanamicin.

Lincocin in sarcina si alaptare

Siguranta folosirii sale in sarcina nu a fost stabilita. S-a raportat ca lincomicina apare in laptele matern intre 0,5 si 2,4 g/ml.

Interactiuni Lincocin

S-a demonstrat o rezistenta de tip incrucisat intre clindamicina si lincomicina. Conditii de pastrare: A se pastra la temperatura controlata a camerei (15-30C). Data de expirare: (luna/an) este mentionata pe ambalaj dupa “EXP” (EXP = data de expirare).

Suspensie de uz pediatric. Flacoane, continând dupa reconstituire 60 si 100 ml suspensie -Claritromicina 125 mg/5 ml.

Actiune terapeutica Claritromicina

Claritromicina este un antibiotic apartinând familiei macrolidelor. .

Indicatii Claritromicina

Tratamentul infectiilor cu germeni sensibili la Claritromicina. Infectiile tractului nazofaringian (amigdalite, faringite), si ale sinusurilor paranazale.
Infectiile tractului respirator inferior: bronsite, pneumonii bacteriene si pneumonii atipice.
Infectii ale pielii: impetigo, erizipel, foliculite, furunculoze si placi septice.

Mod de administrare Claritromicina

Doza zilnica în mod uzual recomandata este de 15 mg/kg corp/zi, fractionata la 12 ore.

Supradozare Claritromicina

Daca au fost ingerate doze mari de Claritromicina, pot surveni tulburari gastro-intestinale. Pot surveni de asemenea reactii sistemice, care trebuie tratate imediat cu spalaturi gastrice si prin masuri de sustinere. Deoarece Claritromicina nu poate fi eliminata din organism prin hemodializa sau prin dializa peritoneala, este necesar sa fie luate masuri energice pentru eliminarea din tractul digestiv a drogului înca neabsorbit, aplicând în acelasi timp o terapie simptomatica adecvata.

Contraindicatii Claritromicina

Claritromicina este contraindicata la pacientii cu hipersensibilitate la macrolide. Sarcina. Alaptare. Insuficienta hepatica severa.

Reactii adverse Claritromicina

Dupa administrarea orala a Claritromicinei, s-au raportat unele tulburari gastro-intestinale (greata, pirozis, dureri abdominale, diaree), cefalee si rash cutanat. Ca si în cazul altor antibiotice, în timpul tratamentului cu Claritromicina se pot rareori înregistra suprainfectii cu bacterii rezistente sau cu fungi, necesitând întreruperea administrarii si adoptarea unei conduite terapeutice adecvate.