Cexyl 250;Cexyl Forte 500 – capsule continand cantitatea echivalenta de monohidrat de cefadroxil corespunzatoare la 250, respectiv 500 mg cefadroxil anhidru.
Cexyl 125; Cexyl 250; Cexyl 500 – pulbere suspendabila pentru prepararea a 60 ml suspensie orala, continand 1,5g, 3 g, respectiv 6 g cefadroxil anhidru sub forma de monohidrat si excipienti pana la 20 g.
O lingurita dozatoare (5 ml suspensie) contine 125 mg, 250 mg, respectiv 600 mg cefadroxil anhidra sub forma de monohidrat.
Suspensia reconstituita are gust dulce aromat.

Actiune terapeutica Cexyl

Cefadroxil face parte din clasa cefalosoprinelor de prima generatie. Este un antibiotic sintetic, derivat de cefalosporina C. Are actiune bactericida. Ca si celelalte cefalosporine actioneaza asupra unor receptori specifici – PBP – provocand impiedicarea formarii legaturilor transversale la nivelul polimerului peptidoglicanic din structura peretelui bacterial si activarea autolizinelor acestuia.
Spectrul de activitate cuprinde microorganismele sensibile la cefadroxil, si in special, streptococii beta-hemolitici. Alte microorganisme sensibile la cefadroxil: stafilococi coagulazo-pozitivi si coagulazo-negativi, stafilococi producatori de penicilinaze, pneumococi, bacili difterici, clostridii, Neisseria sp.
Microorganisme mai putin sensibile: E. colisi alte bacterii coliforme, Klebsiella, Proteus mirabilis, Salmonella, Shigella, Moraxella catarrhalis, Bacteroides sp.
Microorganismele sunt inconstant sensibile: Haemophylus influenzae, Citrobacter, Streptococ D, Listeria.
Urmatoarele migroorganisme sunt rezistente: stafilococ meticilino-rezistent, Enterobacter, Proteus indol pozitiv, Pseudomonas, Acinetobacter, Serratia, Providencia. Absorbtia cefadroxilului nu este influentata de administrarea simultana cu alimentele.
La administrare p.o. se absoarbe in proportie de 85 – 90 % in segmentul superior al intestinului subtire. Concentratiile maxime sanguine sunt atinse in 1-2 ore, concentratiile terapeutice se mentin 6 ore, iar valori masurabile au fost detectate si dupa 12 ore de la administrare. La administrarea unei doze de 1 g se atinge o concentratie serica de 26- 33 microg/ml in 90 de minute.

Timpul de injumatatire este de 80 – 90 minute. Legarea de proteinele plasmatice este de 15 – 20%. Difuzeaza rapid in tesuturile si organele moi realizand concentratii terapeutice la nivelul amigdalelor, tesuturilor si secretiilor tractului respirator, secretiilor urechii medii, la nivel cutanat, ocular, la nivelul tesuturilor musculare, a ficatului si a bilei, oaselor si articulatiilor, precum si in urina, la nivelul prostatei si a organelor genitale feminine. Concentratii de cefadroxil atinse in sangele fetal si in fluidul amniotic sunt aproximativ o treime din concentratiile serice materne. Se regaseste si in laptele matern, dar in concentratii mai scazute. Ritmul de epurare este mult mai lent comparativ cu celelalte cefalosporine, astfel incat se poate prelungi intre valul dintre doua administrari pana la 12 – 24 de ore. Se elimina preponderent renal, 90% nemodificat in 24 de ore. Concentratiile realizate in urina sunt de 1 000 mg/ml la 6 ore dupa administrarea unei doze unice de 500 mg cefadroxil. Persoanele cu insuficienta renala avansata prezinta o eliminare intarziata necesitand modificarea dozelor si a intervalelor de administrare.

Indicatii Cexyl

Cefadroxilul este indicat in infectiile cauzate de tulpini sensibile ce pot fi localizate la urmatoarele nivele: tractul respirator superior: otita medie acuta si cronica, sinuzita, faringita, amigdalita, laringita; tract respirator inferior: bronsita acuta si cronica, bronhopneumonie, pneumonie bacteriana; tract urinar: cistita, pielonefrita, anexite, salpingite, uretrita, prostatita; piele si tesut moale: abcese, furuncule, piodermie, impetigo, erizipel, limfadenita, infectii ale ranilor; sistemul osteo-articular: osteomielita, artrite septice.
Cefadroxilul este utilizat in sterilizarea purtatorilor de streptococ beta-hemolitic din zona orofaringiana si in episoadele acute ale afectiunilor cu acest microorganism. Pentru profilaxia reumatismului infectios se prefera penicilinele i.m. Cefadroxilul nu se utilizeaza in infectii sistemice severe, in care alte produse sunt mult mai active.

Mod de administrare Cexyl

Copii cu functie renala normala: 25 – 50 mg/kg corp/zi, administrat in doza unica sau la 12 ore. Doza poate fi crescuta la 100 mg/kg corp/zi in cazuri grave.
Adulti cu functie renala normala: 1 – 2 g/zi odata sau fractionat in doua doze.
In faringita sau amigdalita cu streptococ beta-hemolitic durata corecta a tratamentului este de 10 zile, iar pentru infectii ale tractului urinar de 7 – 10 zile.

Contraindicatii Cexyl

Hipersensibilitate la cefalosporine; hipersensibilitate la peniciline; atentie la persoanele cu insuficienta renala.

Precautii Cexyl

Precautii la persoanele alergice si cu astm. Nu sunt disponibile studii care sa recomande utilizarea cefadroxilului in perioada de sarcina si alaptare. Studiile efectuate pe mai multe specii de animale nu au aratat actiuni teratogene sau embrio-toxice. Se recomanda aruncarea laptelui matern pe tot parcursul tratamentului si doua zile dupa aceea.

Reactii adverse Cexyl

Este bine tolerat, reactii adverse aparand la 6% din pacienti. Cele mai frecvente sunt: tulburari gastro-intestinale (greata, varsaturi, dureri abdominale); reactii dermatologice (prurit, eritem, urticarie).
In cazuri foarte rare apar: simptome neurologice (vertij, nervozitate, somnolenta); soc anafilactic; dismicrobisme bacteriene; modificari hematologice (eozinofilia, trombocitopenia, leucopenia).

Lincocin capsule 500 mg. Fiecare capsula contine: Lincomicina (lincomicina clorhidrica monohidrat) 500 mg + lactoza + talc + stearat de magneziu + indigo tinsulfonat de sodiu+ bioxid de titan + gelatina.
Lincocin sirop 250 mg/5 ml. Fiecare mililitru contine: Lincomicina (lincomicina clorhidrica monohidrat) 500 mg + propilparaben + metilparaben + acid sorbic + zaharina sodica +sucroza + aroma artificiala de zmeura + aroma artificiala de guarana +apa purificata. Lincocin solutie sterila 300 mg/ml. Fiecare mililitru contine: Lincomicina (lincomicina clorhidrica monohidrat) 300 mg +alcool benzilic + apa sterila pentru injectie.

Actiune terapeutica Lincocin

Microbiologie: In functiede sensibilitatea microorganismului si de concentratia antibioticului,lincomicina poate fi bactericida sau bacteriostatica. Spectrul “in vitro” include urmatoarele microorganisme: Microorganisme sensibile (CMI < 2 g/ml): bacterii anaerobe nesporulate gram pozitive. Exemple:A ctinomyces spp, Propionibacterium spp si Eubacterium spp; cocianaerobi si microaerofili gram pozitivi. Exemple: Peptococcus spp,Peptostreptococcus spp si streptococi microaerofili; microorganisme aerobe gram pozitive. Exemple: stafilococi, streptococi (exceptie S.faecalis) si pneumococi. Microorganisme moderat sensibile (CMI intre 2si 4 g/ml), care raspund probabil la doze mai mari: bacterii anaerobene sporulate gram negative. Exemple: Bacteroides spp si Fusobacterium spp; bacterii anaerobe sporulate gram pozitive. Exemple: Clostridium spp. Microorganisme rezistente sau care prezinta o sensibilitate scazuta (CMI > 8 g/ml). Exemple: Streptococcus faecalis, Neisseria, majoritatea tulpinilor de Haemophilus influenzae, Pseudomonas si alte microorganisme gramnegative. “In vitro” a fost observata rezistenta incrucisata de tip disociat intre clindamicina si lincomicina, pe de o parte, si macrolide (eritromicina, oleandomicina si spiramicina) pe de alta parte. Intre lincomicina si clindamicina exista o rezistenta incrucisata absoluta. Microorganismele nu au dezvoltat rapid rezistenta la Lincocin cand au fost testate prin metode “in vitro” sau “in vivo”. Stafilococii dezvolta “in vitro” rezistenta la lincomicina sau clindamicina intr-o maniera lenta, in trepte.

Farmacocinetica Lincocin

Absorbtie: Reabsorbtia lincomicinei administrata oral, pe stomacul gol, este de 20-35%. Dupa o doza orala de 500 mg nivelele maxime (de cca 3g/ml) sunt atinse in 2 pana la 4 ore. Aceasta valoare este diminuata cu aproximativ 50% in cazul in care medicamentul este administrat intimpul meselor. Pentru majoritatea microorganismelor gram pozitive concentratiile serice sunt mentinute peste CMI (intre 1 si 2 g/ml) timp de 6 pana la 8 ore. Administrarea intramusculara a unei doze de 600 mg produce un nivel maxim seric de 12-20 g/ml la 1/2 pana la o ora, cu concentratii detectabile timp de 24 ore. Perfuzia intravenoasa timp de 2 ore a 600 mg de Lincocin determina o concentratie serica maxima de 20 g/ml la 30 minute, ajungand la concentratia de 1 pana la 2 g/ml la 14 ore.

Distributie: Dovezi directe si indirecte au aratat ca legarea de proteine scade la concentratii serice mai mari (legarea de proteine plasmatice este saturata). In sangele fetal, lichidul peritoneal si pleural pot fi atinse concentratii de 20-50% din cele sanguine, in laptele matern de 50-100%, in tesutul osos de aproximativ 40% si intesuturile moi de 75%. Cu toate acestea, lincomicina patrunde lent in lichidul cefalorahidian (1-18% din nivelul seric); in cazul meningitelor au fost observate concentratii de pana la 40% din cele serice. Excretie: Metabolismul sau relativ crescut are loc in principal la nivelul ficatului. Timpul de injumatatire normal este de 5,4 + 1 ora. Acest timp poate fi prelungit in cazul afectarii ficatului si/sau a functiei renale. De aceea, trebuie acordata atentie la scaderea frecventei de administrare a lincomicinei la pacientii cu afectare renala sau hepatica. Dupa o doza orala unica de 500 mg, excretia sub forma microbiologica activa variaza de la 1-31 % (media de 4%), iar prin fecale in cantitati de aproximativ 33%. Aparent, bila este o cale importanta de eliminare dupa administrare orala, rezultand concentratii biliare care sunt de 10 ori mai mari decat cele din ser. Dupa administrarea intramusculara a unei doze de 600 mg excretia produsului microbiologic activ prin urina este de 1,8 pana la 24,8% (media este 17,3%), iar prin fecale 4 pana la 14 %. Dupa administrarea intravenoasaa 600 mg timp de 2 ore, excretia prin urina sub forma unui produs activ din punct de vedere microbiologic este de 4,9 pana la 30,3% (media estede 13,8%). Ceea ce ramane se elimina sub forma de metaboliti inactivi. Nu exista nici o influenta a hemodializei sau a dializei peritoneale asupra excretiei lincomicinei din sange.

Indicatii Lincocin

S-a aratat ca lincomicina este activa in tratamentul urmatoarelor infectii cauzate de tulpini sensibile de aerobi grampozitivi ca Streptococcus, pneumococi si stafilococi sau de bacterii anaerobe.
1. Infectii ale cailor respiratorii superioare, incluzand amigdalite, faringite, otite medii, sinuzite, scarlatina si, ca terapie adjuvanta pentru difterie. Se presupune ca este eficient in tratamentul mastoiditei.
2. Infectii ale cailor respiratorii joase, incluzand bronsita acuta si pneumonia.
3. Infectii ale pielii si tesuturilor moi, incluzand celulita, furunculi, abcese, impetigo, acnee si infectii ale plagilor, precum si erizipelul, limfadenita, paronichia (panaritii), mastita si gangrena cutanata care daca sunt cauzate de organisme sensibile, raspund la terapia cu lincomicina.
4. Infectii osoase si ale articulatiilor, incluzand osteomielita si artritele septice.
5. Septicemie si endocardita. Cazuri selectate de septicemie si/sau endocardita date de organisme sensibile au raspuns bine la lincomicina. Cu toate acestea, medicamentele bactericide sunt adesea preferate in cazul acestor infectii.
6. Dizenterie bacilara. Cu toate ca Shigella este rezistenta la lincomicina “in vitro” (CMI aproximativ 200-400 g/ml), lincomicina a fost activa in tratamentul sau datorita unor concentratii foarte mari de lincomicina obtinute in intestin (aproximativ 3000-7000 g/g de materii fecale).

Doze si mod de administrare Lincocin

Adulti, oral: 1. Infectii severe date de microorganisme sensibile: 500 mg de 3 ori pe zi (la 8 ore). 2. Infectii grave: 500 mg la 6 ore sau de 4 ori pe zi.
Injectabil intramuscular. 1. Infectii severe: 600 mg i.m. la fiecare 24 ore. 2. In infectii grave: 600 mg i.m. la fiecare 12 ore.
Injectabil intravenos (Vezi “Dilutie si rata de perfuzie”):
1. Infectii grave: 600 mg pana la 1 g la fiecare 8 pana la 12 ore. 2. Pentru infectii mai severe aceste doze pot fi crescute. 3. In situatii care ameninta viata, au fost administrate doze intravenoase de 8 g zilnic. Copii (peste 1 luna), oral: 1. Infectii grave: 30 mg/kg/zi divizate in 3 sau 4 doze egale. 2. Infectii mai severe: 60 mg/kg/zi divizate in 3 sau 4 prize egale.
Injectabil intramuscular:
1. Infectii grave: 10 mg/kg/zi ca administrare unica. 2. Infectii mai severe: 10 mg/kg date la 12 ore sau mai des. Injectabil intravenos: 10 pana la 20 mg/kg/zi in functie de severitatea infectiei si care pot fi administrate in doze divizate asa cum se arata in sectiunea – “Dilutie si rata perfuziei”. Cand este necesara terapia cu lincomicina la pacienti cu afectare renala severa, doza adecvata este de 25 pana la 30% din cea recomandata pacientilor cu functie renala normala. In cazul infectiilor cu streptococi b-hemolitici, tratamentul trebuie continuat pentru cel putin 10 zile. Pentru o absorbtie optima, este recomandat sa nu se dea nimic pe gura timp de 1 sau 2 ore inainte si dupa administrare orala de lincomicina.
Dilutie si rata de perfuzie: Dozele intravenoase sunt date astfel ca 1 g de lincomicina sa fie diluat in cel putin 100 ml de solutie adecvata, iar perfuzia sa dureze cel putin 1 ora.
Doze (g) Volum diluant (ml) Timp (ora)
0,6             100                   1
1                100                  1
2                200                  2
3                300                  3
4                400                 4
Aceste doze pot fi repetate de cate ori este nevoie, pana la limita dozei zilnice maxim recomandate, de 8 g de lincomicina.
Nota: Au aparut reactii severe cardiorespiratorii in cazul in care medicamentul a fost administrat la concentratie si rata mai mare decat cea recomandata.
Instructiuni de folosire a seringii de unica folosinta: A se scoate dopul de la capatul seringii. A se pozitiona acul in mod steril. A se indeparta capacul de plastic al acului. Seringa este acum gata de folosire.

Contraindicatii Lincocin

Lincomicina este contraindicata la pacientii care au fost sensibili la lincomicina sau clindamicina.

Reactii adverse Lincocin

Gastrointestinale: greata, voma, tulburari abdominale si diaree persistenta (Vezi “Precautii speciale”), iar in cazul preparatelor orale – esofagita.
Hematopoietice: neutropenia, leucopenia, agranulocitoza si purpura trombocitopenica au fost raportate. Au existat cazuri rare de anemie aplazica si pancitopenie in care lincomicina nu poate fi exclusa ca agent etiologic.
Reactii de hipersensibilizare: au fost raportate reactii de hipersensibilizare ca edem angioneurotic, boala serului si anafilaxie, o parte din acestea aparand la pacientii sensibili la penicilina. Cazuri rare de eritem multiform, unele asemanatoare sindromului Stevens – Johnson au fost asociate administrarii de lincomicina.
Reactii ale pielii si membranelor mucoase: pruritul, roseata pielii, urticarie, vaginita si rare cazuri de dermatita exfoliativa si veziculobuloasa au fost raportate. Hepatice: in timpul terapiei cu lincomicina au fost observate icterul si modificari ale testelor functiei hepatice (in special, cresterea transaminazelor serice).
Cardiovasculare: au fost raportate cazuri de hipertensiune dupa administrare parenterala, in special dupa adminstrare rapida. Cazuri rare de stop cardio-respirator au fost raportate dupa administrare intravenoasa prea rapida (Vezi “Doze si mod de administrare”).
Reactii locale: dupa administrare intramusculara au fost observate reactii de iritatie locala, durere, induratie si formarea de abcese sterile. Tromboflebita a fost raportata dupa injectii intravenoase. Aceste reactii pot fi diminuate prin injectare profunda i.m. si prin evitarea folosirii cateterelor i.v.

Precautii Lincocin

Forma injectabila a acestui produs contine alcool benzilic. S-a raportat ca acest alcool a fost asociat cu “sindromul de sufocare” la prematuri. Ca si in cazul majoritatii antibioticelor, terapia cu lincomicina a fost asociata cu colita severa, care poate avea sfarsit fatal. Manifestarile clinice variaza de la diaree apoasa, usoara pana la diaree severa persistenta cu leucocitoza, febra, crampe abdominale severe, cu sange si mucus in scaun si care, daca continua, poate produce peritonita, soc si megacolon toxic. Diagnosticul de colita determinat de antibiotice este de obicei stabilit prin recunoasterea simptomelor clinice. Poate fi sustinut prin examinare endoscopica a colitei pseudomembranoase si poate fi confirmat mai departe de coproculturi cu Clostridium difficile pe medii selectate si prin punere in evidenta a toxinei Clostridium dificile in fecale. Colita data de antibiotice a aparut in timpul terapiei sau chiar la 2-3 saptamani dupa administrarea antibioticului. Boala are probabil o evolutie mai severa la varstnici sau la pacientii debilitati. In cazul formei usoare de colita, este recomandata intreruperea lincomicinei. Se recomanda tratamentul cu colestiramina si rasini de colestipol, avand in vedere ca aceste produse se leaga de toxina “in vitro”. Doza recomandata de colestiramina este de 4 g divizate in 3-4 prize pe zi, iar pentru colestipol, 5 g divizate in 3 prize pe zi. In cazul formei severe de colita, aceasta trebuie tratata cu lichide si electroliti adecvati si prin suplimentare proteica. Studiile au indicat, de asemenea, ca toxina(ele) produsa(e) de Clostridii (in special de Clostridium difficile) este (sunt) cauza principala si directa a colitei determinata de antibiotice. Aceste studii arata, de asemenea, ca acest tip de Clostridium toxigen este sensibil de obicei “in vitro” la vancomicina.

Daca se administreaza 125 pana la 500 mg de vancomicina de 4 ori zilnic, timp de 7-10 zile, se observa o disparitie rapida a toxinei din fecale, precum si insanatosirea clinica. In anumite cazuri, colita poate reapare dupa intreruperea terapiei cu vancomicina. Colestiramina sau rasinile de Colestipol se leaga de vancomicina “in vitro”. Daca rasinile si vancomicina se administreaza impreuna este indicat ca acestea sa se administreze la un interval de timp intre ele. Ca terapie alternativa poate fi considerata bacitracina administrata oral 25000 UI de 4 ori pe zi, timp de 7-10 zile. Medicamentele care determina staza intestinala trebuie evitate. Trebuie acordata atentie in prescrierea dozelor de lincomicina la pacientii cu antecedente de boli gastrointestinale, in special colite. Cu toate ca lincomicina pare sa difuzeze in lichidul cefalo-rahidian, concentratiile sale in LCR pot fi neadecvate terapiei pentru meningita. De aceea, acest tratament nu trebuie administrat in tratamentul meningitei. “In vitro” s-a demonstrat antagonismul dintre lincomicina si eritromicina.

Din cauza posibilei semnificatii clinice, aceste doua medicamente nu trebuie administrate impreuna. Daca terapia cu lincomicina se prelungeste, trebuie evaluate functiile renala si hepatica. Folosirea lincomicinei poate determina cresterea unor microorganisme care nu sunt sensibile, in special a ciupercilor. Lincomicina nu trebuie administrata nediluata in cazul injectarii intravenoase in bolus, ci trebuie perfuzata timp de cel putin 10-60 minute, asa cum se indica in sectiunea “Doze si mod de administrare”: S-a aratat ca lincomicina are proprietati de blocare neuromusculara, care poate creste actiunea altor agenti blocanti neuromusculari. De aceea, se foloseste cu atentie la pacientii care primesc aceste medicamente. Lincomicina trebuie administrata cu atentie la indivizi atopici. La pacientii cu boli renale foarte severe si/sau boli hepatice insotite de modificari metabolice severe, lincomicina trebuie dozata cu atentie si monitorizata concentratia sa in ser in timpul terapiei cu doze mari. Urmatoarele medicamente sunt incompatibile din punct de vedere fizic cu lincomicina: novobiocin si kanamicin.

Lincocin in sarcina si alaptare

Siguranta folosirii sale in sarcina nu a fost stabilita. S-a raportat ca lincomicina apare in laptele matern intre 0,5 si 2,4 g/ml.

Interactiuni Lincocin

S-a demonstrat o rezistenta de tip incrucisat intre clindamicina si lincomicina. Conditii de pastrare: A se pastra la temperatura controlata a camerei (15-30C). Data de expirare: (luna/an) este mentionata pe ambalaj dupa “EXP” (EXP = data de expirare).

Cefalosporina de generatia intai. Nivel maxim in ser dupa administrarea a 1 g IV: 73 g/mL. 70% este eliminat nemetabolizat in urina.

Indicatii Cefadyl

Infectii ale tractului respirator cauzate de S. pneumoniae, S. aureus (tulpini producatoare sau nu de penicilinaza), specii de Klebsiella, H. influenzae si streptococi β-hemolitici de grup A.
Infectii cutanate cauzate de S. aureus, S. epidermidis (tulpini susceptibile la meticilina), E. coli, P. mirabilis, specii de Klebsiella si streptococi β-hemolitici de grup A.
Infectii ale tractului urinar cauzate de S. aureus, E. coli, P. mirabilis si specii de Klebsiella.
Septicemie cauzata de S. aureus, S. viridans, E. coli, specii de Klebsiella si streptococi β-hemolitici de grup A.
Endocardita cauzata de S. aureus, S. viridans.
Osteomielita cauzata de S. aureus, specii de Klebsiella, P. mirabilis si streptococi β-hemolitici de grup A.
Preoperator si postoperator pentru a reduce riscul de infectie in cazul histerectomiilor vaginale, interventiilor chirurgicale pe cord deschis si artroplastiei prostetice.

Precautii Cefadyl

Evaluati riscurile in raport cu beneficiile la copii cu varsta sub trei luni. Pentru administrare IM, se reconstituie fiola de 1 g cu apa sterila pentru injectii. Fiecare 1,2 mL contin 500 mg de cefapirin. Administrarea IM se face adanc intr-o masa musculara mare. Pentru administrare IV intermitenta se reconstituie 1 g in cel putin 10 mL de solutie si se administreza timp de 3-5 min. Se poate dilua ulterior cu 50-100 mL de solutie dextroza 5% sau SNS si se administreaza timp de 30 min. Solutiile pot fi congelate imediat dupa reconstituire si pastrate la -15°C timp de 60 de zile. Solutiile sunt stabile cel putin 12 ore la temperatura camerei sau 10 zile daca sunt pastrate la frigider. Solutiile sunt stabile si compatibile cu o varitetate de solutii timp de 24 ore la temperatura camerei la concentratii intre 2 si 30 mg/mL.

Observatii pentru pacient – familie

Medicamentul aste administrat parenteral. Anuntati medicului reactiile adverse, diareea, hematurie, rash, prurit sau lipsa de raspuns la tratament.

Evaluarea si controlul terapiei

Evaluati sensibilitatea la penicilina sau alte antibiotice. Monotiorizati HLG, aportul si eliminarile, testele functionale renale; reduceti doza in disfunctiile renale.

Mod de administrare Cefadyl

Intramuscular, intravenos
Infectii generalizate: Adulti- 0,5-1 g la 4-6 ore pana la 12 g/zi pentru infectii cu risc vital.
Copii mai mari de 3 luni- 40-80 mg/kg/zi in 4 doze egale, fara a depasi doza pentru adulti.
Preoperator: Adulti- 1-2 g cu 30-60 min inainte de interventia chirurgicala.
In timpul interventiei chirurgicale: Adulti- 1-2 g
Postoperator: Adulti- 1-2 g la intervale de 6 ore, timp de 24 ore. La pacientii cu disfunctie renala poate fi necesara o doza de 7,5-15 mg/kg la 12 h.

Biodroxil 125 mg/5 ml granule pentru suspensie de uz oral: 5 ml (1 lingurita de masura) din suspensia preparata contin: Cefadroxil, 125 mg; Zaharina, 3,5 mg; Zaharoza, aprox. 3,5 g.
Biodroxil 250 mg/5 ml granule pentru suspensie de uz oral: 5 ml (1 lingurita de masura) din suspensia preparata contin: Cefadroxil, 250 mg; Zaharina, 3,5 mg; Zaharoza, aprox. 3,4 g.
Biodroxil 500 mg/5 ml granule pentru suspensie de uz oral: 5 ml (1 lingurita de masura) din suspensia preparata contin: Cefadroxil, 500 mg; Zaharina, 3,5 mg; Zaharoza, aprox. 3,1 g.
Biodroxil 500 mg capsule: 1 capsula contine: Cefadroxil, 500 mg.
Biodroxil 1000 mg comprimate filmate: 1 comprimat contine: Cefadroxil, 1 000 mg.

Actiune terapeutica Biodroxil

Cefadroxil, substanta activa a produsului Biodroxil, are actiune bactericida prin supresia sintezei peretelui celulei bacteriene. Urmatoarele microorganisme sunt extrem de sensibile la cefadroxil: streptococii-hemolitici (Streptococcus pyogenes), pneumococii si stafilococii (coagulazo-pozitivi si coagulazo-negativi, precum si tulpinile producatoare de penicilinaza). Partial sensibile la cefadroxil sunt Klebsiellae, Escherichia coli, Proteus mirabilis, Haemophilus influenzae, Salmonella spp. si Shigella spp. Cefadroxil-ul nu are nici un efect asupra majoritatii tulpinilor de Enterobacter, Proteus, Pseudomonas si Streptococcus faecalis.

Indicatii Biodroxil

Biodroxil este indicat in tratamentul infectiilor determinate de microorganisme sensibile la cefadroxil, ca de exemplu:
Infectii ale tractului respirator superior (ca de ex. otita medie acuta si cronica, sinuzita, faringita, amigdalita, laringita).
Infectii ale tractului respirator inferior (ca de ex. bronsita acuta si cronica, bronhopneumonie, pneumonie bacteriana).
Infectii ale tractului urinar (infectii necomplicate si complicate ale tractului urinar ca de exemplu cistita, pielonefrita, anexita, uretrita, prostatita, salpingita).
Infectii ale pielii si tesuturilor moi (abcese, furuncule, impetigo, piodermie, erizipel, limfadenita, infectii ale ranilor).
Infectii osteo-articulare (osteomielita). Biodroxil-ul nu trebuie folosit in infectii sistemice severe, in care cefalosporinele rezistente la beta-lactamaza sunt mult mai eficiente.

Mod de administrare

Suspensia preparata este administrata cu o cantitate variabila de lichid. Capsulele si tabletele se inghit fara a fi mestecate cu ajutorul unei cantitati suficiente de lichid. Ingestia concomitenta de alimente nu influenteaza efectul terapeutic.

Contraindicatii

Antecedente si/sau suspiciune de hipersensibilitate la cefalosporine. La pacientii cu hipersensibilitate cunoscuta la peniciline se va acorda atentie posibilei aparitii a reactiilor de alergie incrucisata (incidenta 5-10%). Biodroxil-ul trebuie indicat cu precautii deosebite la persoane cu antecedente de alergie severa sau astm. O atentie deosebita trebuie acordata pacientilor cu insuficienta renala

Precautii

Pentru cefadroxil, la fel ca si in cazul tuturor celorlalte antibiotice din clasa cefalosporinelor, trebuie luate masuri de precautie speciale in cazul pacientilor cu antecedente de alergie la peniciline, deoarece exista posibilitatea aparitiei reactiilor de alergie incrucisata (incidenta 5-10%). La pacientii cu insuficienta renala grava intervalul dintre doua administrari trebuie prelungit in concordanta cu datele din tabelul cuprins in capitolul “Posologie”. Similar celorlalte antibiotice (si mai ales in cazul unor tratamente de durata) se recomanda verificarea frecventa a valorilor hemoleucogramei, precum si efectuarea in mod regulat de teste functionale renale si hepatice. Tratamentul trebuie intrerupt imediat daca apar simptome de natura alergica (urticarie, exantem, prurit, hipotensiune arteriala asociata cu tahicardie, tulburari respiratorii, colaps etc.), iar medicul va trebui sa ia masurile adecvate (simpatico-mimetice, corticosteroizi si/sau antihistaminice).
In cazul prezentei de diaree severa si persistenta trebuie suspicionata colita pseudo-membranoasa (asociata tratamentului antibiotic) care are risc vital. In aceste cazuri tratamentul cu cefadroxil este intrerupt si se va initia un tratament adecvat (ex. vancomicina oral 250 mg de patru ori pe zi). Medicatia antiperistaltica este contraindicata. Ca si in cazul tuturor celorlalte antibiotice, suprainfectiile cu fungi (ex. candida), ca si simptome ale deficitului de vitamina K (hemoragie) sau ale deficitului de vitamina B (stomatita, glosita, nevrita, anorexie) pot sa apara in cazul tratamentului prelungit cu cefadroxil. Pacientii cu afectare gastrointestinala severa nu trebuie tratati cu cefadroxil. Infectiile severe cu risc vital trebuie tratate initial cu cefalosporine injectabile.
Atentionari speciale pentru bolnavii diabetici: Datorita zaharului continut granulele pentru suspensie (vezi “Compozitie”) necesita, in cazul administrarii, avizul medicului. Masuri ce trebuie a fi luate in cazul supradozarii de cefalosporine: Nu exista pana in prezent date clinice referitoare la cefadroxil in aceasta privinta.
Cu toate acestea, in baza experientei acumulate in raport cu alte cefalosporine, urmatoarele simptome pot aparea: greata, halucinatii, hiperreflexie, simptome extrapiramidale, tulburari ale starii de constienta mergand pana la stadiul de coma, precum si insuficienta functionala renala. Masurile de prim ajutor care urmeaza ingestiei unei doze toxice sunt: inducerea varsaturilor ca prima intentie sau lavaj gastric, iar daca este necesar, hemodializa. A se monitoriza si, la nevoie, a se corecta balanta hidro-electrolitica, ca si functia renala.
Prepararea si stabilitatea suspensiei: Se umple flaconul pana la jumatate cu apa, se agita si apoi se adauga apa pana la semnul de pe flacon. A se agita inainte de administrare. Suspensia odata preparata se poate pastra

Sarcina si alaptare

Urmatoarele aspecte trebuie avute in vedere daca medicamentul este indicat femeilor in perioada de sarcina si alaptare: Pana in prezent nu sunt disponibile rezultate ale unor experiente clinice adecvate privind utilizarea produsului Biodroxil in cursul perioadei de sarcina si alaptare, astfel incat sa poata fi recomandat un tratament lipsit de riscuri. In cazul in care este necesar tratamentul cu produsul Biodroxil la mamele aflate in perioada de alaptare, se recomanda extractia si aruncarea laptelui matern pe tot parcursul tratamentului, pana la sfarsitul celor 2 zile de la incheierea tratamentului.

Reactii adverse

In general, produsul Biodroxil, la fel ca si alte cefalosporine, este bine tolerat de catre pacienti. Efecte adverse au fost descrise la aproximativ 6% din totalul pacientilor tratati. Cele mai frecvente efecte secundare sunt tulburarile gastrointestinale (greata, varsaturi, diaree, durere abdominala) si simptome dermatologice (prurit, exantem alergic sau eritem, urticarie, febra medicamentoasa, dureri articulare sau, rar, angioedem). in cazuri foarte rare sunt posibile si alte reactii secundare ca glosita, vertij, nervozitate, somnolenta, etc., precum si de o reactie alergica imediata (soc anafilactic). In cazuri izolate se mai pot intalni si aspecte clinice datorate dezvoltarii unor microorganisme oportuniste (fungi), precum micozele vaginale, candidoza, etc. Au fost descrise, desi rar, aparitia sindromului Stevens Johnson si a eritemului multiform. In cazul unui tratament prelungit au fost descrise, desi in cazuri rare, modificari hematologice cum ar fi de exemplu eozinofilia, trombocitopenia, leucopenia si neutropenia, modificari reversibile la incetarea tratamentului. In cazuri izolate s-a descris o usoara crestere a transaminazelor serice (ALAT, ASAT).

Ampicilina trihidrat echivalenta cu 250 mg ampicilina anhidra/capsula. Cloxacilina sodica echivalenta cu 250 mg cloxacilina/capsula.

Proprietati Ampiclox

Ampiclox-ul asociaza doua antibiotice din clasa penicilinelor – ampicilina si cloxacilina – in vederea extinderii activitatii antibacteriene. Ampicilina este o penicilina semisintetica, derivata din acidul 6-aminopenicilanic, eficace fata de bacteriile gram pozitive si gram negative, dar inactiva fata de stafilococii penicilinazo-secretori. Cocii gram pozitivi prezinta o sensibilitate ceva mai mica decat la penicilina G. Este activa fata de o parte din bacilii gram negativi, dar multe din tulpinile sensibile initial au devenit, cu timpul, rezistente. Cloxacilina este o penicilina semisintetica din grupa izoxazolil penicilinelor, acid-o si penicilinazo-rezistenta, eficace in infectiile provocate de majoritatea stafilococilor. Fiind o penicilina antistafilococica, este rezistenta la actiunea hidrolitica a penicilinazei, beta-lactamaza secretata de stafilococii rezistenti la penicilina G.

CMI (mcg/ml) pentru cloxacilina

1. Staphylococcus aureus -0,1-0,25
2. Staphylococcus aureus (beta-lactamazo-pozitiv) -0,25-0,5
3. Staphylococcus pneumoniae -0,25
4. Streptococcus pyogenes (penicilinazo-negativ) -0,1-0,25
5. Staphylococcus pyogenes (penicilinazo-secretor) -0,25-0,5
6. Streptococcus pyogenes grup A -0,05-0,1
7. Streptococcus pneumoniae -0,25-0,5
8. Streptococcus faecalis (Enterococcus grup D)- > 25

Datorita prezentei cloxacilinei alaturi de ampicilina in aceasta asociere, spectrul de actiune s-a extins cuprinzand atat spectrul antibacterian al ampicilinei: stafilococi (tulpinile nesecretoare de penicilinaza), streptococi (S. pneumoniae, viridans, mitis,nguis), enterococi, Listeria monocytogenes, Clostridium, Peptococcus, Escherichia coli, Haemophilus influenzae, Proteus mirabilis, Salmonella, Shigella, Bordetella pertussis, Brucella, Actinomycetes, gonococi, meningococi, precum si spectrul antibacterian al cloxacilinei, care este activa fata de stafilococii penicilinazo-secretori. De asemenea, este de remarcat existenta unei actiuni sinergice in asocierea ampicilina – cloxacilina fata de tulpinile care au devenit cu timpul rezistente la ampicilina.

Farmacocinetica

Absorbtie: Ampicilina prezinta o absorbtie digestiva buna, fiind rezistenta la sucul gastric acid. Este degradata de penicilinaze. Dupa o doza de 250 mg, concentratia serica variaza intre 1 si 3 mcg/ml. Administrarea pe stomacul plin determina o scadere a absorbtiei cu 30 %. Cloxacilina este stabila in mediu acid si se absoarbe bine. Se foloseste sub forma de sare sodica administrata oral sau parenteral, in doze de 250-500 mg, la fiecare 6 ore. Disponibilitatea dupa administrarea orala este de 50%. Doza de 500 mg administrata oral realizeaza o concentratie plasmatica de 6 mcg/ml la o ora si 5 mcg/ml la 2 ore; dupa 6 ore nu mai este detectabila.
Difuziune: Dupa administrare orala ampicilina realizeaza concentratii mari in bila (200 mcg/ml). Legarea de proteinele serice este de 18 %. Difuziunea este slaba in lichidul cefalorahidian, dar la bolnavii cu meningita realizeaza concentratii de 40-70% din cele plasmatice. Se distribuie larg in lichidele organismului, realizand concentratii de peste 60% din cele plasmatice in lichidul pleural, peritoneal si sinovial. Distribuirea este similara celorlalte peniciline antistafilococice. Cloxacilina circula legata de proteinele plasmatice in proportie de 75-95%.
Biotransformare si eliminare: Ampicilina se elimina predominant prin urina, circa 82% sub forma neschimbata. Concentratiile urinare sunt foarte mari, depasind 1 mg/ml. Timpul mediu de injumatatire biologica este de 1,3 ore. Insuficienta renala si insuficienta hepatica favorizeaza acumularea antibioticului. Eliminarea este intarziata de probenecid. Cloxacilina are timpul de injumatatire biologica de 0,6-0,8 ore. Concentratiile serice active se mentin 4-6 ore. Eliminarea este predominant renala, secundar hepatica. Metabolizarea hepatica a cloxacilinei intereseaza 20% din doza administrata.

Indicatii

Produsul este indicat intr-o sfera larga de afectiuni: infectii respiratorii, biliare, urinare si digestive; gonoree, meningita cu Haemophilus influenzae, pneumococ sau meningococ, sinuzita, otita medie; infectii cu stafilococi penicilinazo-secretori: infectii cutanate si ale tesuturilor moi (dermatite, furunculoze, antrax, flegmoane, limfadenite, mastite, plagi si arsuri infectate); infectii mixte produse de streptococi si stafilococi penicilinazo-secretori; infectii ORL: abcese dentare, otite externe; alte infectii: osteomielite, artrite purulente.

Mod de administrare

Adulti: 2-4 g/zi (4-8 capsule), in 4-6 prize. In cazurile severe, dozele pot fi marite. Copii pana la 20 kg: 50 mg/kg corp/zi. Capsulele se administreaza cu o ora inainte de masa sau la 2 ore dupa masa.

Contraindicatii

Alergii la peniciline si cefalosporine. Insuficienta hepatica si renala. Administrarea la mame care alapteaza (se elimina prin secretia lactata si poate favoriza candidoza, diaree la sugari).

Reactii adverse

Reactiile alergice la peniciline apar la 0,7-10 % din bolnavi. Sensibilizarea rezulta de obicei printr-un tratament anterior, dar anumiti pacienti prezinta fenomene alergice la primul contact cu o penicilina. Au fost observate doua tipuri de reactii alergice: imediate si intarziate. Reactiile imediate survin de obicei la 20 de minute de la administrare si se manifesta, in functie de severitate, prin urticarie si prurit, pana la edem angioneurotic, laringospasm, bronhospasm, hipotensiune, colaps vascular si exitus. Asemenea reactii anafilactice sunt foarte rare. Un alt tip de reactie imediata poate sa apara in intervalul 20 de minute – 48 de ore de la administrare si se manifesta prin urticarie, prurit, febra; mai rar pot sa apara: edem, spasm laringian si hipotensiune. Reactiile intarziate la peniciline apar dupa 48 de ore de la ingestie, uneori chiar dupa 2-4 saptamani de la debutul tratamentului. Simptomele sunt cele caracteristice unui sindrom de tip boala serului, urticarie, mialgii, febra, artralgii, dureri abdominale, eruptii cutanate. Pot sa apara si semnele unei tulburari gastrointestinale: greata, varsaturi, diaree, stomatita. La nivel gastrointestinal: anorexie, greata, varsaturi, diaree, dureri abdominale, colita pseudo-membranoasa. Pot sa apara suprainfectii intestinale cu Candida, Klebsiella sau Pseudomonas.
Modificari ale functiei hepatice: cresterea tranzitorie a GOT.
Modificari ale parametrilor hematologici: foarte rar anemie, trombocitopenie, agranulocitoza de natura alergica, de obicei reversibile la intreruperea tratamentului.

Interactiuni

Asocierea cu Alopurinolul creste incidenta eruptiilor cutanate produse de ampicilina (se avertizeaza bolnavul). beta-blocantele potenteaza posibilele reactii alergice la ampicilina. Ampiclox-ul poate sa scada efectul contraceptivelor orale. Antibioticele bacteriostatice pot antagoniza efectul bactericid al penicilinelor, de aceea, folosirea lor concomitenta trebuie evitata.

Precautii la administrare

Se impune prudenta in caz de antecedente de astm sau diateza alergica. In cazul tulburarilor renale sau hepatice se impune adaptarea dozei in functie de gravitatea acestora. Se evita calea orala de administrare in cazul infectiilor severe sau al tulburarilor gastrointestinale. Se recomanda supravegherea functiei renale, hepatice si hematopoietice in decursul unui tratament indelungat cu Ampiclox.

Sarcina si alaptare

In sarcina, pana in prezent nu se cunosc efecte teratogene pentru nici unul din cele doua antibiotice asociate; vor fi insa evaluate avantajele si riscurile terapeutice atat pentru pacienta, cat si pentru fat. Penicilinele fiind excretate in laptele matern, exista riscul sensibilizarii sugarului la aceste antibiotice.