Gastroenterologie

Apendicita acuta

Sindromul abdominal acut determinat de inflamatia septica sau aseptica a apendicelui. Plecand de la congestie si edem, procesul acut apendicular poate ajunge la gangrena, cu perforatie si peritonita localizata sau difuza.

Leziunile morfologice macroscopice ale apendicitei acute sunt in raport cu stadiul evolutiv al procesului infectios local si ele se reflecta in general in tabloul clinic al bolnavului.

Apendicita acuta

1. Apendicita acuta catarala: apendicele este usor marit de volum, edematiat in totalitate sau segmentat, congestiv, iar mezoul sau usor infiltrat.

2. Apendicita flegmonoasa: apendicele hipertrofic, edematiat, seroasa ingrosata, pe suprafata sa sunt depuneri de fibrina. In cazul prezentei unei perforatii, continutul apendicular se scurge prin ea la cavitatea peritoneala.

3. Apendicita gangrenoasa: apendicele este cianotic sau de culoare bruna, uneori detasat. Gangrena este consecutiva fie procesului distructiv infectios, fie trombozei arterei apendiculare.

Apendicita acuta se instaleaza de obicei brutal in plina sanatate aparenta, cu dureri la nivelul fosei iliace drepte, care iradiaza in epigastru si regiunea ombilicala. Durerile se pot generaliza in tot abdomenul, pentru ca in timp de cateva ore sa se localizeze predominant in fosa iliaca dreapta. Durerea este insotita de greturi si varsaturi, constipatie, foarte rar diaree. Aceasta triada simptomatica, durere in fosa iliaca dreapta, greturi si constipatie, este caracteristica pentru debutul apendicitei acute.

Temperatura depaseste rar 38°C, leucograma repetata arata cresterea treptata a leucocitozei, care poate ajunge la 10000-12000 cu importanta neutrofilie.

Studiul radiologic al tubului digestiv in apendicita acuta nu este indicat. Viteza de sedimentare nu este semnificativa.

Tulburarile urinare nu sunt prezente decat la localizarile juxtavezicale ale apendicelui. In aceste cazuri sunt citate disurii polakiurii si chiar hematurii microscopice.

In raport cu varsta distingem:

1. Apendicita la sugar si la copilul mic, la care fenomenele generale predomina asupra celor locale. La sugar convulsiile sunt frecvente in tabloul clinic. Ele se instaleaza ca urmare a febrei foarte mari sau a starii toxemice.

2. Apendicita la batrani; datorita reactivitatii lor foarte scazute, batranbii fac forme grave anatomo-patologice cu semne subiective si obiective minime. Curba ascendenta a leucocitozei are importanta valoare diagnostica.

3. Apenedicita acuta la femei insarcinate se poate confunda cu sindromul toxemic de disgravidie. Triada simptomatica la exmenul obiectiv, leucocitoza si o anamneza corecta ne ajuta in stabilirea diagnosticului.

Complicatii postoperatorii:

a)    Hemoragia secundara prin scaparea unui vas din ligatura. Semnele de hemoragie interna sau exteriorizata impun interventia chirurgicala pentru hemostaza.

b)    Supuratia plagii: se manifesta din a 2-a, a 3-a zi postoperator prin durere, edem, roseta locala, febra, leucocitoza.

c)    Peritonita celei de-a 6-a zi postoperator: poate fi localizata, sau sub forma unei peritoinite difuze.

TRATAMENT APENDICITA: Diagnosticul de apendicita acuta impune interventia chirurgicala de urgenta, fara o pregatire speciala a tubului digestiv. Laxativele si clismele preoperatorii sunt contraindicate, deoarece pot agrava evolutia procesului apendicular.


2 comentarii la „Apendicita acuta

  • am o fetita de 2 ani si 8 luni,imi face temperatura,are stari de voma si dureri de burta si piciorul drept.burta o doare jos in partea dreapta.e posibil sa aiba apndicita?astept un raspuns.va multumesc

    • Nu mai sta sa postezi anunturi si intrebari pe site-uri. Apendicita este o urgenta medicala, sunt foarte multe cazuri de deces, mergi de urgenta la spital!!!! Ce fel de mamica esti?

Comentariile sunt închise.