Atram

COMPOZIŢIE Atram

Un comprimat conţine carvedilol 6,25 mg şi excipienţi: Sucroză, povidonă K 30, lactoză monohidrat, dioxid de siliciu coloidal anhidru, croscarmeloză sodică, stearat de magneziu, oxid de fer galben (E 172).

GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ Atram

Sistem cardiovascular, medicamente alfa şi betablocante.

INDICAŢII TERAPEUTICE Atram

Hipertensiune arterială esenţială
Carvedilolul este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale. Poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu alte antihipertensive, în special cu diuretice tiazidice.

Cardiopatie ischemică
Carvedilolul este eficace în tratamentul pe termen lung al diverselor forme de cardiopatie ischemică: angină pectorală cronică stabilă, ischemie miocardică latentă, angină pectorală instabilă şi disfuncţie ventriculară stângă ischemică.

Insuficienţa cardiacă cronică
Carvedilolul este indicat în tratamentul insuficienţei cardiace cronice. Carvedilolul poate fi utilizat ca adjuvant la terapia standard, dar poate fi utilizat şi la pacienţii care nu tolerează inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau la cei care nu sunt trataţi cu digitalice, hidralazină sau nitraţi.

CONTRAINDICAŢII Atram

Carvedilolul este contraindicat la pacienţii cu:
– hipersensibilitate la carvedilol sau la oricare dintre excipienţi;
– insuficienţă cardiacă decompensată NYHA (New York Heart Association) clasa IV care necesită tratament inotrop intravenos;
– disfuncţii hepatice manifeste clinic;
– astm bronşic;
– bloc AV de gradele 2 şi 3;
– bradicardie severă (sub 50 bătăi pe minut);
– şoc cardiogen;
– sindromul sinusului bolnav (inclusiv bloc sinoatrial);
– hipotensiune arterială severă (tensiune arterială sistolică < 85 mm Hg).

PRECAUŢII Atram

Sportivii trebuie atenţionaţi că medicamentul poate pozitiva rezultatele testelor antidoping.
Datorită conţinutului în lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Datorită conţinutului în zahăr, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă a zaharazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament.

INTERACŢIUNI Atram

Carvedilolul intensifică efectul medicamentelor antihipertensive administrate concomitent (de exemplu, antagonişti ai receptorilor alfa1-adrenergici) sau al medicamentelor care au hipotensiunea arterială ca reacţie adversă.
Administrarea orală concomitentă de carvedilol şi diltiazem sau verapamil sau antiaritmice de clasa I poate determina apariţia tulburărilor de conducere (numai rareori cu expresie hemodinamică). De aceea, în cazul administrării concomitente de carvedilol şi medicamentele menţionate mai sus trebuie monitorizate atent ECG şi tensiunea arterială. Aceste medicamente nu trebuie administrate concomitent intravenos.

După administrarea concomitentă de carvedilol şi digoxină la pacienţii hipertensivi, concentraţiile plasmatice de digoxină cresc (cu până la 16 %). De aceea, se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice de digoxină la începerea, în timpul creşterii treptate a dozelor, precum şi la întreruperea tratamentului cu carvedilol.
Când se doreşte întreruperea tratamentului concomitent cu carvedilol şi clonidină, carvedilolul trebuie întrerupt primul, cu mai multe zile înainte de începerea reducerii progresive a dozelor de clonidină.
Carvedilolul intensifică efectele insulinei şi antidiabeticelor orale. Simptomele hipoglicemiei pot fi atenuate sau mascate (în special, tahicardia). De aceea, este necesară monitorizarea regulată a glicemiei.
Inductorii oxidazei, de exemplu rifampicina, pot să scadă concentraţiile plasmatice ale carvedilolului.

În timpul administrării concomitente cu cimetidină, concentraţiile plasmatice ale carvedilolului pot creşte.
În timpul anesteziei este necesară atenţie la efectele sinergice inotrop negative şi hipotensoare ale carvedilolului şi medicamentelor anestezice.

ATENŢIONĂRI SPECIALE Atram

Nu au fost determinate siguranţa şi eficacitatea carvedilolului la pacienţi cu vârsta sub 18 ani.
Carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică trataţi cu digoxină, diuretice şi/sau IECA, deoarece atât digoxina, cât şi carvedilolul încetinesc conducerea atrio – ventriculară (AV).

Este necesară prudenţă în utilizarea carvedilolului la pacienţii cu diabet zaharat, deoarece poate masca sau atenua simptomele precoce ale hipoglicemiei acute. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică şi diabet zaharat, administrarea carvedilolului poate fi asociată cu un control dificil al glicemiei. De aceea, la pacienţii diabetici sunt necesare monitorizarea regulată a glicemiei şi corectarea unei potenţiale hipoglicemii, atât la începutul tratamentului cu carvedilol cât şi la creşterea dozei.

În timpul tratamentului cu carvedilol, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică şi hipotensiune arterială (TA sistolică < 100 mm Hg), cardiopatie ischemică, angiopatii difuze şi/sau insuficienţă renală, poate să apară o alterare reversibilă a funcţiei renale.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică şi factorii de risc de mai sus, funcţia renală trebuie atent monitorizată în timpul creşterii dozelor iar tratamentul trebuie întrerupt sau doza trebuie scăzută imediat ce se detectează o alterare a funcţiei renale.
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică, la creşterea dozelor de carvedilol se poate observa agravarea insuficienţei cardiace sau retenţie de lichide. Daca apar astfel de simptome, doza de diuretic trebuie crescută iar doza de carvedilol trebuie menţinută până la stabilizarea stării clinice. În unele cazuri, poate fi necesară scăderea dozei de carvedilol sau întreruperea temporară a tratamentului. Totuşi, aceste complicaţii nu exclud o viitoare administrare cu succes a carvedilolului.

Carvedilolul poate fi utilizat la pacienţii cu boală pulmonară obstructivă cronică cu componentă bronhospastică şi care nu sunt trataţi cu medicamente pe cale orală sau inhalatorie numai dacă beneficiul terapeutic depăşeşte riscul potenţial.
La pacienţii cu tendinţă la bronhospasm pot să apară tulburări respiratorii ca urmare a creşterii rezistenţei în căile respiratorii. Pacientul trebuie monitorizat la începerea tratamentului şi în timpul creşterii dozelor de carvedilol; dacă se observă orice semn de bronhospasm în timpul tratamentului, dozele de carvedilol trebuie scăzute.
Purtătorii de lentile de contact trebuie avertizaţi despre riscul scăderii secreţiei lacrimale.

Ca şi în cazul altor blocante beta-adrenergice:
Tratamentul cu carvedilol nu trebuie întrerupt brusc, în special la pacienţii cu cardiopatie ischemică. Dozele de carvedilol trebuie scăzute progresiv (pe parcursul a 1-2 săptămâni).
Carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu boală vasculară periferică, deoarece blocantele beta-adrenergice pot induce sau agrava simptomatologia unei insuficienţe arteriale.
La pacienţii cu tulburări ale circulaţiei sanguine periferice (fenomen Raynaud) se poate observa o exacerbare a simptomelor.
Carvedilolul, ca şi alte blocante beta-adrenergice, poate masca simptomele tireotoxicozei.

Este necesară prudenţă la pacienţii supuşi intervenţiilor chirurgicale, datorită efectelor sinergice, inotrop negative şi hipotensoare ale carvedilolului şi anestezicelor.
Carvedilolul va fi prescris cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de hipersensibilitate severă şi la pacienţii care urmează tratamente de desensibilizare, deoarece blocantele beta-adrenergice pot creşte atât sensibilitatea la alergeni, cât şi posibilitatea instalării şocului anafilactic.

Pacienţii cu antecedente de psoriazis asociate terapiei cu blocante beta-adrenergice, pot fi trataţi cu carvedilol numai după evaluarea atentă a raportului risc potenţial/beneficiu terapeutic.
Carvedilolul poate provoca bradicardie. Dacă frecvenţa cardiacă scade sub 55 bătăi/minut este necesară reducerea dozei de carvedilol.
ECG şi tensiunea arterială trebuie atent monitorizate la pacienţii trataţi concomitent cu blocante ale canalelor de calciu cum sunt verapamilul sau diltiazemul sau cu alte medicamente antiaritmice.

Carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu hipertensiune arterială oscilantă sau secundară.
Pacienţii cu feocromocitom trebuie trataţi iniţial cu blocante alfa-adrenergice şi ulterior cu blocante beta-adrenergice. Deşi prezintă proprietăţi farmacologice atât alfa-, cât şi beta-adrenergice blocante, nu există experienţă privind utilizarea carvedilolului în această situaţie. De aceea, este necesară prudenţă în prescrierea carvedilolului la pacienţii cu suspiciune de feocromocitom.

Blocantele beta-adrenergice neselective pot determina dureri toracice la pacienţii cu angină Prinzmetal. Deşi, carvedilolul prin efectul său blocant alfa-adrenergic poate inhiba aceste simptome, nu există experienţă clinică privind administrarea carvedilolului la aceşti pacienţi. De aceea, carvedilolului se prescrie cu prudenţă la pacienţii cu suspiciune de angină Prinzmetal.
La pacienţii cu depresie şi miastenia gravis carvedilolul se administrează cu prudenţă.

Atram in sarcina şi alăptare

Până în prezent, nu există experienţă clinică privind administrarea carvedilolului la gravide. În studiile efectuate la animale nu au fost demonstrate efecte teratogene pentru carvedilol.
Blocantele beta-adrenergice scad perfuzia placentară, ceea ce poate provoca moartea intrauterină a fătului sau naşterea prematură. Au fost raportate diverse reacţii adverse asupra fătului sau nou-născutului (în special hipoglicemie şi bradicardie). Riscul complicaţiilor cardiace şi pulmonare creşte în timpul naşterii şi postpartum.
Carvedilolul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât dacă beneficiul terapeutic matern depăşeşte riscul potenţial fetal.
Studii privind alăptarea efectuate la şobolan au evidenţiat eliminarea în laptele matern a carvedilolului şi a metaboliţilor săi. De aceea, nu se recomandă alăptarea în timpul administrării acestui medicament.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Carvedilolul poate determina o reducere a vigilenţei în timpul conducerii vehiculelor sau al folosirii utilajelor. Acest fenomen este semnificativ, în special la începutul sau în timpul ajustării dozelor sau în asociere cu consumul de alcool etilic.

DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE Atram

Adulţi
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Se recomandă administrarea în priză unică zilnică.
Doza recomandată pentru începerea tratamentului este de 2 comprimate Atram 6,25 (12,5 mg carvedilol) o dată pe zi, în primele 2 zile. În continuare, doza recomandată este de 4 comprimate Atram 6,25 (25 mg carvedilol), o data pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută progresiv, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la doza maximă zilnică recomandată de 8 comprimate Atram 6,25 (50 mg carvedilol), administrată o dată pe zi sau în două prize.

Vârstnici
Doza recomandată pentru începerea tratamentului este de 2 comprimate Atram 6,25 (12,5 mg carvedilol) o dată pe zi. Dacă răspunsul terapeutic nu este adecvat, doza poate fi crescută treptat, la intervale de cel puţin două săptămâni, până la doza maximă zilnică recomandată de 8 comprimate Atram 6,25 (50 mg carvedilol).

Tratamentul pe termen lung al cardiopatiei ischemice
Doza recomandată pentru începerea tratamentului este de 2 comprimate Atram 6,25 (12,5 mg carvedilol) de două ori pe zi, în primele 2 zile. În continuare, doza recomandată este de 4 comprimate Atram 6,25 (25 mg carvedilol) de două ori pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută progresiv, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, pâna la doza maximă zilnică recomandată de 16 comprimate Atram 6,25 (100 mg carvedilol), administrată fracţionat în două prize (de 2 ori pe zi).
La pacienţii vârstnici doza maximă zilnică recomandată este de 8 comprimate Atram 6,25 (50 mg carvedilol) administrată fracţionat în două prize (de 2 ori pe zi).

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice
Dozele trebuie individualizate şi monitorizate atent de către medic, în special în timpul creşterilor progresive.
Dozele de digoxină, diuretice şi IECA trebuie stabilite înainte de începerea tratamentului cu carvedilol.

Doza recomandată pentru începerea tratamentului este de 1/2 comprimat Atram 6,25 (3,125 mg carvedilol) de două ori pe zi, timp de 2 săptămâni. Dacă această doză este tolerată, se poate creşte progresiv, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la un comprimat Atram 6,25 ( 6,25 mg carvedilol) de două ori pe zi, apoi la 2 comprimate Atram 6,25 (12,5 mg carvedilol) de două ori pe zi şi în continuare la 4 comprimate Atram 6,25 (25 mg carvedilol) de două ori pe zi. Doza trebuie crescută până la cea mai mare doză tolerată de pacient.
La pacienţii cu greutate sub 85 kg, doza maximă recomandată este de 4 comprimate Atram 6,25 (25 mg carvedilol) de două ori pe zi iar la pacienţii cu greutate peste 85 kg doza maximă recomandată este de 8 comprimate Atram 6,25 (50 mg carvedilol) de două ori pe zi.

Înainte de fiecare creştere a dozei pacientul trebuie evaluat de către medic în ceea ce priveşte eventualele simptome de agravare a insuficienţei cardiace sau de vasodilataţie. Agravarea tranzitorie a insuficienţei cardiace sau retenţia de lichide trebuie tratate cu diuretice în doze mari, iar uneori doza de carvedilol trebuie scăzută sau chiar este necesară întreruperea temporară a tratamentului. Dacă tratamentul cu carvedilol este întrerupt pentru o perioadă mai lungă de 2 săptămâni, el trebuie reînceput de la doza de 1/2 comprimat Atram 6,25 (3,125 mg carvedilol) de două ori pe zi, care se va creşte progresiv conform recomandărilor de mai sus. Simptomele de vasodilataţie pot fi modificate la început, datorită dozelor reduse de diuretice. Dacă aceste simptome persistă, doza de IECA poate fi scăzută (dacă este utilizat) şi, ulterior, la nevoie se poate reduce doza de carvedilol. Doza de carvedilol nu trebuie crescută până când simptomele de agravare a insuficienţei cardiace sau de vasodilataţie nu sunt stabilizate. Pacienţii cu afecţiuni renale nu necesită modificări speciale ale dozei, însă trebuie monitorizaţi atent, în special în timpul creşterii treptate a dozelor.

Mod de administrare: comprimatele trebuie administrate în timpul mesei cu o cantitate suficientă de lichid.

REACŢII ADVERSE Atram

Cele mai frecvente reacţii adverse care au apărut în timpul studiilor clinice cu carvedilol, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică, au fost:

Sistem nervos central
Ameţeli (foarte frecvent).

Aparat cardiovascular
Bradicardie, hipotensiune arterială ortostatică, hipotensiune arterială (frecvent) şi sincopă (rar);
Edeme cu diverse localizări – generalizate, periferice, ortostatice, genitale, edeme ale membrelor inferioare, hipervolemie şi supraîncărcare lichidiană a circulaţiei (frecvent);
Bloc AV (nu foarte frecvent);
Insuficienţă cardiacă la creşterea dozei (nu foarte frecvent).

Aparat digestiv
Greaţă, diaree. vărsături (frecvent).

Hematologie
Trombocitopenie (frecvent).

Metabolism
Hiperglicemie (frecvent la pacienţii cu diabet zaharat preexistent);
Creştere în greutate;
Hipercolesterolemie.

Altele
Tulburări de vedere (frecvent);
Insuficienţă renală acută şi tulburări ale funcţiei renale la pacienţii cu boli vasculare difuze şi/sau insuficienţă renală.

Frecvenţa incidenţei reacţiilor adverse nu este dependentă de doză, cu excepţia ameţelilor, tulburărilor de vedere şi bradicardiei. Spectrul reacţiilor adverse apărute în timpul utilizării carvedilolului în tratamentul hipertensiunii arteriale şi tratamentul pe termen lung al cardiopatiei ischemice este identic cu cel observat în insuficienţa cardiacă cronică, totuşi, incidenţa reacţiilor adverse este mai mică la acest grup de pacienţi.

Cele mai frecvente reacţii adverse care pot să apară la pacienţii cu hipertensiune arterială şi cardiopatie ischemică sunt:
Sistem nervos central
Ameţeli, cefalee şi fatigabilitate, care sunt de obicei uşoare şi apar în mod particular la începutul tratamentului (frecvent);
Depresie, tulburări de somn, parestezii (mai puţin frecvent).

Aparat cardiovascular
Bradicardie, hipotensiune arterială ortostatică (frecvent), sincopă, în special la începutul tratamentului (mai puţin frecvent);
Tulburări circulatorii periferice (nu foarte frecvent);
Bloc AV (mai puţin frecvent), angină pectorală, exacerbarea simptomelor la pacienţii cu claudicaţie intermitentă sau fenomen Raynaud (mai puţin frecvent);
Agravarea insuficienţei cardiace (mai puţin frecvent).

Aparat respirator
Senzaţie de nas înfundat/congestionat (frecvent), astm bronşic şi apnee la pacienţii cu predispoziţie (mai puţin frecvent).

Aparat digestiv
Greaţă, dureri abdominale, diaree (frecvent), constipaţie şi vărsături (mai puţin frecvent).

Cutanate
Reacţii alergice cutanate, de exemplu erupţii cutanate, urticarie, prurit şi reacţii asemănătoare lichenului plan (mai puţin frecvent);

Investigaţii diagnostice şi hematologie
Modificarea concentraţiilor plasmatice ale transaminazelor, trombocitopenie şi leucopenie (puţin frecvent);

Altele
Dureri la nivelul extremităţilor, scăderea secreţiei lacrimale (frecvent);
Impotenţă sexuală (mai puţin frecvent);
Tulburări de vedere, iritaţii oculare (mai puţin frecvent);
Uscăciunea gurii (mai puţin frecvent);
Tulburări de micţiune (mai puţin frecvent).
Datorită efectului blocant beta-adrenergic este posibil ca un diabet zaharat latent să devină manifest, iar diabetul zaharat manifest şi reglarea glicemiei să se agraveze.

SUPRADOZAJ Atram

În caz de supradozaj poate să apară hipotensiune arterială severă, bradicardie, insuficienţă cardiacă, şoc cardiogen şi stop cardiac. De asemenea, au fost raportate dificultăţi în respiraţie, bronhospasm, vărsături, tulburări ale stării de conştienţă şi spasme generalizate.
Este necesară monitorizarea şi, la nevoie, susţinerea funcţiilor vitale în secţia de terapie intensivă.

Terapie adjuvantă
Atropină: 0,5-2 mg i.v. (în caz de bradicardie severă).
Glucagon: se începe cu 1-10 mg i.v., după care se continuă cu o perfuzie de lungă durată cu 2-5 mg/oră (pentru susţinerea funcţiei cardiovasculare).
Simpatomimetice în funcţie de greutatea şi de răspunsul terapeutic: dobutamină, isoprenalină, orciprenalină sau adrenalină.

Dacă tabloul clinic este dominat de vasodilataţie periferică, este necesară administrarea de norfenefrină sau noradrenalină, în condiţiile monitorizării permanente a funcţiei circulatorii.
În caz de bradicardie rezistentă la tratamentul medicamentos, se impune utilizarea unui stimulator cardiac.
În caz de bronhospasm, este necesară administrarea de simpatomimetice beta-adrenergice (inhalator sau intravenos) sau aminofilină. În caz de spasme generalizate, se recomandă injectarea lentă de diazepam sau clonazepam.

Notă: în caz de supradozaj sever cu simptomatologie de şoc, terapia adjuvantă cu antidoturi trebuie continuată o perioadă suficient de lungă, deoarece sunt de aşteptat prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al carvedilolului, precum şi redistribuţia acestuia. Durata tratamentului depinde de gradul supradozajului; de aceea, este necesar să se continue terapia adjuvantă până la stabilizarea pacientului.