Dictionar medicamente litera B

Brucelina

Compozitie Brucelina

Este un filtrat obtinut din Brucella in bulion peptonat. Brucelina si martorul bulion se livreaza in fiole continand 1 ml. Prezervant: Nu contine.

Actiune terapeutica Brucelina

Brucelina determina un edem infiltrativ la locul injectiei la persoanele hipersensibilizate (bolnave). Odata cu brucelina se utilizeaza un martor bulion in vederea eliminarii reactiilor locale nespecifice ce ar putea aparea la unele persoane (in aprecierea unui rezultat pozitiv).

Indicatii Brucelina

Se utilizeaza in diagnosticul brucelozei, prin punerea in evidenta a starii alergice.

Mod de administrare Brucelina

Dupa prealabila dezinfectare a pielii cu alcool, se injecteaza strict intradermic, pe fata anterioara a bratului stang, 0,1 ml Brucelina. Martorul bulion se injecteaza cu o alta seringa, in acelasi mod si in aceeasi cantitate, pe fata anterioara a bratului drept. Rezultatele reactiei se citesc la 24 si 48 ore, cand reactia pozitiva are intensitatea maxima, si se bazeaza pe aprecierea tuturor modificarilor prezente la locul de inoculare: eritem, infiltratie, edem, durere, adenopatie satelita regionala. Edemul este fenomenul cel mai caracteristic. Toate modificarile care se inregistreaza inainte de 24 ore la locul de inoculare, atat al brucelinei cat si al martorului bulion, si dispar in acest timp sunt reactii nespecifice si nu au valoare diagnostica.
Conditii de pastrare: Brucelina se pastreaza la intuneric, la o temperatura de +4 grade C – +15 grade C. Termen de valabilitate: 2 ani si este mentionat pe fiola.