Dictionar medicamente litera B

Buscopan. Prospect Buscopan

Compozitie Buscopan

Drageuri a 10 mg de butilscopolamin bromid/drajeu.

Actiune terapeutica Buscopan

Buscopan actioneaza la nivelul ganglionilor situati in peretii viscerelor si exercita o actiune specifica antispastica, ce se manifesta asupra musculaturii netede a tractului gastrointestinal, biliar si urinar. Efectul farmacologic se produce cu mult inainte ca reactiile secundare specifice substantelor de tipul atropinei sa apara. De aceea, in cazul administarii Buscopan in doze terapeutice nu se constata aparitia efectelor secundare asupra sistemului nervos central sau asupra glandelor salivare.

Indicatii Buscopan

Ulcer gastric si duodenal, spasm si hipermotilitate gastrointestinala, pilorospasmul copiiilor, varsaturi post-operatorii, constipatie spastica, dischinezie biliara si spasm al tractului urinar, relaxarea prea lenta a segmentului uterin inferior, dismenoree.

Mod de administrare Buscopan

In cazul cand medicul nu prescrie altfel: Adultii si copiii peste 6 ani: 1-2 drajeuri a 10 mg de 3-5 ori/zi. Drajeurile trebuie inghitite cu o cantitate mica de lichid.

Contraindicatii Buscopan

Nu se cunosc contraindicatii ale administarii orale ale Buscopan.
Buscopan nu trebuie administrat parenteral in urmatoarele stari patologice: glaucom, hipertrofia prostatei cu tendinta la retentia urinei, stenoza mecanica a tractului gastrointestinal, megacolon, tahicardie.

Precautii Buscopan

Datele disponibile, limitate sub aspect preclinic, nu au evidentiat un risc, dar cu toate acestea siguranta administrarii Buscopan in timpul sarcinii inca nu a fost stabilita. O precautie obisnuita cu privire la utilizarea medicamentelor in aceasta perioada fiziologica, in special in primul trimestru trebuie avuta in vedere. Siguranta in timpul lactatiei nu a fost inca stabilita.

Reactii adverse Buscopan

Daca Buscopan se administreaza in doza obisnuita, nu se constata aparitia efectelor secundare caracteristice atropinei asupra glandelor salivare si secretiei gastrointestinale. In doze mari, poate cauza ocazional o tulburare trecatoare a acomodatiei vizuale, care dispare spontan. Pentru aceste motive, in urma administarii parenterale a Buscopan se va evita conducerea vehiculelor si manipularea masinilor si utilajelor.