Holera – boala infectioasa acuta

Holera – boala infectioasa acuta.

Holera este o boală infecţioasă acută din grupul infecţiilor de carantină şi intestinale, provocată de mai mulţi vibrioni (asiatic, El-tor, non O139), care pătrund în organismul uman prin tractul digestiv, caracterizându-se clinic prin simptome de deshidratare şi crampe sau convulsii musculare, manifestându-se prin diaree şi vome repetate, ce duc la dereglări circulatorii şi a metabolismului hidrosalinic.

Primele 6 pandemii de holeră au fost provocate de vibrionul asiatic, iar acea de astăzi – de vibrionul El-tor. Ultimul este cu mult mai rezistent în mediul ambiant. El se păstrează destul de îndelungat la temperaturi joase (în experimente – până la 127 zile), în bazinele acvatice – câteva luni; în lapte şi produse lactate – 14-30 zile; pe suprafaţa legumelor şi a fructelor – 5-7 zile; în intestinul muştelor – 4-5 zile; în organismele hidrobionţilor (peşti, moluşte, broaşte, raci, crabi, stridii etc.) – un timp mai îndelungat.

Ba mai mult ca atât, ei nu numai se păstrează, dar pe parcurs mereu se acumulează, iar când apa se încălzeşte la o temperatură de +18-24°C, vădit se multiplică, făcând ca bazinele acvatice să devină foarte periculoase în privinţa infectării cu vibrionul holeric. Iată de ce bazinele acvatice infectate cu vibrioni în timp de vară prezintă un mare pericol pentru populaţie.

Vibrionii sunt mai puţin viabili la acţiunea luminii solare şi temperaturii înalte. La temperatura de +80°C – pier peste 5 min., iar la cea de fierbere (+100°C) – momentan. De asemenea, vibrionii holerici sunt foarte sensibili la substanţele dezinfectante (cloramină, clorură de var etc), îndeosebi la acţiunea acizilor (soluţia de acid clorhidric 1:10000 distruge vibrionul într-un minut). O acţiune distrugătoare asupra vibrionului o are şi sucul gastric uman.

De notat, că vibrionul El-tor după structura antigenică se subdivizează în serotipurile: Ogava, Inaba şi Higoşima. În epidemia din 1995 în ţara noastră preponderent (97%) s-a înregistrat serotipul Ogava.
Sursa de infecţie o constituie omul bolnav şi purtătorii de vibrioni. Ultimii în holera El-tor se întâlnesc mai frecvent decât în cea asiatică şi sunt periculoşi, deoarece pacientul nu are semne clinice.

Holera, ca şi celelalte infecţii intestinale, se transmite prin intermediul apei, produselor alimentare, mâinilor murdare, obiectelor de uz casnic contaminate cu excreţiile bolnavilor holerici şi prin intermediul muştelor. Un pericol evident în privinţa molipsirii de holeră El-tor îl prezintă contaminarea cu hidrobionţii (animalele acvatice sus menţionate) şi chiar consumarea în hrană a unor din ei.

Apa poate fi infectată prin neglijenţă în timpul lucrărilor de exploatare şi întreţinere a apeductului şi a reţelei de canalizare; apa din râuri, bazine acvatice şi chiar fântâni – în timpul ploilor torenţiale cu apele ce se scurg de pe sol. Infectarea alimentelor are loc prin intermediul mâinilor murdare, muştelor sau a apei infectate, (spre exemplu, legumele pot fi infectate, când se udă cu apa impurificată din bazine ori folosirea excrementelor umane în calitate de îngrăşăminte).

Majoritatea cazurilor de holeră apar vara şi începutul toamnei, atunci când vibrionii se multiplică evident în apă, deoarece ea, fiind foarte caldă, favorizează acest proces. Totodată în acest timp pe litorale se observă o aglomeraţie sporită, care creează condiţii de încălcare a regimului normal de alimentare, de nerespectare a regulilor de igienă personală.

De menţionat, că mai des pot fi infectate cu vibrioni holerici persoanele ce suferă de maladii a căilor biliare, a pancreasului, maladii gastrice cu hiposecreţie ori lipsa totală a sucului gastric etc; bolnavii psihici, alcoolici, vagabonzii şi cei ce se află în penitenciare.

Spre exemplu, în timpul unei izbucniri de holeră în Romania un paznic de la grădină, schimbând roşiile pe vin, s-a îmbătat binişor şi a băut apă din râul Prut, de unde în acel timp se depistau vibrioni de holeră, despre ce el nu era informat. Având o rezecţie stomacală (înlăturarea a 2/3 din stomac) vreo 7 ani în urmă, fiind cu o lipsă totală de aciditate stomacală, el peste 8 ore se îmbolnăveşte de o formă foarte gravă de holeră. încât medicii au depus mari eforturi pentru ai salva viaţa.

Vibrionul holeric pătrunzând în tractul digestiv şi trecând bariera de aciditate gastrică, mai departe se multiplică vădit în intestinul subţire. Acolo elimină toxină cu denumirea de holerogen, care catalizează activitatea unor fermenţi din epiteliul intestinal, ce la rândul său duc la secreţia abundentă a sucurilor şi electroliţilor din partea superioară a intestinului.

Deci, pe de o parte eliminarea sporită a lichidului şi electroliţilor din intestinul subţire, pe de altă parte reabsorbţia normală a lor în intestinul gros şi se află la baza diareei holerice. Gradul de pierdere a lichidului şi electroliţilor ori aşa zisa deshidratare şi determină gravitatea bolii.

Holera evoluează clinic de la formele de portaj, uşoare până la forme foarte grave. Perioada de incubaţie durează de la câteva ore la 5 zile, mai frecvent 2-3 zile. Maladia, de regulă, se începe acut cu apariţia diareei pe neaşteptate, mai ales noaptea ori spre dimineaţă.

În holera El-tor la 1/4 din cazuri boala poate începe cu o perioadă prodromală de 24-36 ore, ce se caracterizează prin simptome generale de intoxicaţie şi temperatură ridicată până la 38°C, frisoane, cefalee, vertijuri, apoi apare scaunul lichid fără dureri în abdomen şi tenesme. Frecvenţa scaunului este variabilă şi depinde de gravitatea maladiei – de la 2-3 ori în forme uşoare până la 30 ori şi mai des în formele grave şi foarte grave.

Scaunul este lichid, la început are un caracter fecaloid, apoi devine de o culoare albicioasă cu fluturaşi albi, ce este asemănător cu o fiertură de orez, de regulă, fără miros, mai rar cu un miros de zeamă de peşte ori cartofi cruzi trecuţi prin râzătoare. Dacă maladia progresează, la scaunul lichid, frecvenţa căruia se măreşte, se adaugă voma. Ultima apare spontan, fără greţuri şi masele vomitive se elimină sub o presiune mărită, ce se compară cu un havuz. Frecvenţa vomei de asemenea caracterizează gravitatea maladiei.

Prin scaunul lichid şi vomele repetate, bolnavul poate pierde o mare cantitate de apă şi săruri minerale, ce la rândul lor duc la demineralizarea şi deshidratarea organismului de gradul I, II, III şi IV, ori la dezvoltarea formelor uşoare, medii grave şi foarte grave. In holera El-tor mai frecvent se înregistrează portajul de vibrion, formele uşoare şi medii (semigrave). însă, medicina încă nu poate determina care din aceste forme se poate agrava şi pune viaţa bolnavului în pericol.

De menţionat, că în dependenţă de gradul de deshidratare, holera se mai caracterizează prin crampe musculare, cianoză, dispnee, micşorarea turgorului pielii, dereglări ale glasului până la afonie, tahicardie, hipotonie, temperatura normală mai frecvent (în cazuri grave şi foarte grave – subnormală), simptome de insuficienţă multiplă de organe. De asemenea, gradul de deshidratare în holeră se mai caracterizează prin majorarea densităţii plasmei, a indicelui de hematocrită, prin modificare la pH în acidoză şi majorarea deficienţei bazice.

Dacă bolnavul de gradul III şi IV de deshidratare nu va fi imediat spitalizat pentru a fi supus unei terapii intensive, el va deceda peste un timp foarte scurt. De menţionat, că toţi bolnavii de holeră şi suspecţi la ea, se tratează în spitalul de boli infecţioase (spitalul holeric). Din păcate, în epidemia de holeră în a. 1995, din cei decedaţi o parte s-au adresat târziu la medic.

O mare importanţă în profilaxia holerei o are protecţia sanitară a surselor de apă potabilă, controlul sistematic al apei din râuri, lacuri, bazinele acvatice, a apelor reziduale de la fabricile de lactate, de peşte, de la băi, spălătorii; supravegherea sanitară a pieţelor, întreprinderilor alimentare, de alimentaţie publică şi a celor private, serviciilor comunale (hoteluri, frizerii etc), localurilor publice (stadioane, teatre, cinematografe, parcuri etc.); dezinfectarea reziduurilor şi combaterea muştelor. De asemenea, o importanţă primordială o are lupta cu murdăria şi nimicirea gunoiştilor, depistarea precoce a pacienţilor cu diverse disfuncţii intestinale şi izolarea lor în spitalele respective.

La apariţia cazurilor de holeră în localitatea dată se anunţă carantină. Toate persoanele cu disfuncţii intestinale sunt internate în spitalul provizoriu, unde se vor investiga la vibrionul holerei şi alţi microbi şi se vor trata. Cei cu holeră vor fi spitalizaţi în spitalul holeric. Oamenii, care au fost în contact cu bolnavii de holeră sau purtători de vibrioni, se izolează în spitalul (izolator), unde sunt examinaţi clinic şi prin analize de laborator.

Vesela de care s-a folosit bolnavul de holeră, lenjeria de corp şi pat, alte obiecte contactate, maşina sanitară, ce l-a transportat, trebuie să fie dezinfectate, folosind diverse metode în acest scop. Materiile fecale şi masele vomitive se dezinfectează cu o soluţie de clorură de var de 10% sau soluţia de lizol de 5% timp de 30 min.

În momentul depistării cazurilor de holeră, populaţia din localitatea dată, trebuie să respecte strict regulile de igienă personală şi publică, trebuie să renunţe la pescuit şi scăldat în bazinele acvatice de unde se elimină vibrioni de holeră.