Metode de diagnostic a diverticulilor Meckel

Marea majoritate a diverticulilor Meckel sunt diagnosticati accidental, adica sunt descoperiti in timpul examenelor baritate sau a interventiilor chirurgicale abdominale pentru alte afectiuni sau la autopsie.

Pacientii care au simptome de diverticulita, cum ar fi dureri abdominale acute sunt recomandate explorari imagistice cum ar fi computer tomografia, colonoscopia ( investigatie ce permite medicului sa observe interiorul intestinului gros cu ajutorul unui instrument flexibil prevazut cu o mica camera) sau rectosigmoidoscopia ( permite medicului sa observe suprafata colonului situata in treimea inferioara cu ajutorul unui tub subtire, flexibil, cu un mic aparat de fotografiat la capat care este introdus usor in rect si se va inainta usor prin intestin).

Tranzitul baritat sau radiografia baritata este folosita pentru depistarea unui diverticul sau altor cauze posibile, dar nu se foloseste daca se suspecteaza o diverticulita, datorita riscului patrunderii bariului in cavitatea peritoenala, daca exista o perforatie.

Uneori pentru diagnosticul diverticulilor Meckel se recomanda examenul scintigrafic cu Technetiu 99 (se injecteaza in circulatie si are afinitate pentru tesutul gastric). Aceasta este de fapt investigatia de electie pentru diagnosticarea diverticulului Meckel. Peste 50% din diverticuli contin mucoasa gastrica in sacul diverticular si astfel, la scintigrama, acesta va avea aspectul unei pete localizate la distanta de stomac.

Angiografia si angiografia prin rezonanta magnetica localizeaza sursa de sangerare, in cazul unei sangerari masive de la nivel intestinal. Angiografia reprezinta un tip de radiografie facuta dupa introducerea in vasele de sange ale unei substante speciale de contrast. Imagistica prin rezonanta magnetica poate fi folosita pentru vizualizarea vaselor de sange si a circulatiei sangelui prin vase, in acest caz numindu-se angiografie prin rezonanta magnetica.