Parazitozele intestinale
Clasa agentilor infectiosi denumiti paraziti intestinali se imparte in 2 subclase:
- Protozoarele sunt organism unicelulare care in mod caracteristic se divid si se multiplica in interiorul gazdei, se transmit de obicei pe cale fecal-orala si nu determina eozinofilie
- Helmintii (viermi intestinali) sunt organisme pluricelulare si cu cateva exceptii (Strongyloides stercoralis, Hymenolepis nana) nu se multiplica in interiorul gazdei si deseori se asociaza cu grade variate de eozinofilie.
Nivelul eozinofiliei se asociaza cu gradul invaziei mucoasei. Viermii intestinali au o durata medie de viata scazuta in interiorul gazdei si in absenta reinfectiei mor izolati.
Nu toti parazitii care ajung initial in intestine raman localizati la acest nivel. Unii sunt invazivi, iar altii nu elibereaza formele infectante in intestin.
Majoritatea viermilor intestinali necesita o perioada de incubatie prelungita in exteriorul gazdei inainte de a deveni infectanti, sau au nevoie de un vector specific pentru transmitere. O exceptie notabila de la aceasta regula o constituie Enterobius vermicularis (oxiur), ale carui oua devin infectante la scurt timp dupa depunere, de aceea autoinfectia este frecventa.
Transmiterea de la un individ infectat prin contact direct este rara.
Probabilitatea de infectare cu paraziti intestinali depinde de anumiti factori – prezenta agentului infectios specific, un “vector” sau o modalitatea de transmitere adecvata si o gazda susceptibila la agentul infectios respectiv.
Distributia pe glob a parazitilor intestinali este determinata de factori geografici, socio-economici, varsta, preparare termica incorecta a alimentelor, nerespectarea standardelor de furnizare a apei potabile si igiena sanitara personala, acestia fiind factorii principali.
