Radiografia abdominala

Prin radiografia abdominala  simpla se pot pune in evidenta pneumoperitoneul, acumularea anormala de aer in tractul digestiv, prezenta unor mase abdominale, abcese intraabdominale, prezenta calculilor radioopaci sau micsti, prezenta unor calcificari, a corpilor straini radioopaci.Radiografia Abdominala

Prezenta anormala de gaze in tractul digestiv

Sectoarele tubului digestiv care in mod normal contin aer sunt stomacul si colonul. Intestinul subtire nu contine aer. Acesta il strabate amestecat cu alimentele. Uneori, la aerofagi sau la bolnavii imobilizaţi la pat, aerul poate fi prezent sub formã de bule sau coloanã continuã care nu trebuie sã depãşeascã 6 – 8 cm. La sugari, distribuţia aerului în tractul intestinal diferã de cea a adultului. Dupã naştere, aerul înghiţit se distribuie la întreg tractul intestinal. Dupã 6 luni, odatã cu alimentaţia diversificatã, distribuţia gazelor începe sã semene cu cea a adultului.

Ocluzia intestinului subtire

În primele ore se observã aeroenterie care destinde intestinul, apoi se constatã acumularea de lichid realizându-se clasicele imagini hidroaerice.
Ele sunt localizate în centrul abdomenului, au diametrul mare longitudinal şi sunt dispuse etajat. Contururile neregulate datorită valvulelor conivente sunt mai bine vizibile în porţiunea jejunalã. Distensia ansei nu le aplatizeazã. La nivel ileal contururile anselor sunt netede.

Ocluzia intestinala la nivelul colonului

  • aerocolie progresivã care se opreşte la nivelul obstacolului. Dacã valva ileocecalã este incompetentã apare aeroileie. Dilatarea peste 9 cm în diametru a cecului este susceptibilã de perforaţie.
  • nivelele hidroaerice au localizare perifericã şi sunt foarte largi

Infarctul Mezenteric

  • aeroileie
  • aerocolie proximală
  • de multe ori, aerul este localizat exclusiv la nivelul intestinului subţire simulând ocluzia.
  • prezenţa de aer în peretele intestinal
  • prezenţa de aer în vena portă
  • angiografia mezenterică confirmă existenţa ocluziei, precizează localizarea şi extinderea ei
  • CT poate pune în evidenţă plăcuţe de aterom calcificate la nivelul AMS
  • modificările Doppler sunt caracteristice

Calcificarile abdominale

1. Calculi biliari, renali, pancreatici sau ai vezicii urinare
2. Calcificări intraabdominale:

  • calcificări ale ganglionilor
  • calcificări arteriale
  • calcificările venoase se mai numesc fleboliţi.
  • calcificări hepatice şi splenice mici, rotunde, multiple, diseminate.
  • enteroliţi
  • calcificarea glandelor suprarenale
  • chiste calcificate

Pneumoperitoneul = prezenţa aerului liber în cavitatea peritoneală.

Se evidenţiază pe radiografiile în poziţie verticală ca o zonă transparentă semilunară, localizată sub una sau ambele cupole diafragmatice. Cantitatea de aer poate fi foarte mică apărând ca o linie discretă, curbliniară subdiafragmatică, sau foarte mare atingând o înălţime de 4-5 cm.

În radiografiile efectuate în decubit lateral stang, imaginea trebuie căutată între faţa laterală a ficatului şi peretele costal, iar în cele efectuate în decubit dorsal cu raza orizontală şi film lateral – periombilical sau între ansele intestinale care apar bine conturate de aerul dintre ele.

Abcesele subdiafragmatice

  • iniţial se observă o ascensiune a cupolei diafragmatice şi hipomobilitatea ei
  • inflamaţia pleurei bazale cu formarea unei cantităţi mici de lichid în sinusul costodiafragmatic (pleurezie prin simpatie)
  • prezenţa aerului sub forma unor zone de transparenţă localizate deasupra lichidului creând imagine mixtă hidroaerică.

Corpi straini radioopaci

Imagini radiografice cu plus de umplere baritata

a) Diverticolul reprezintă o expansiune parietală formată din toate straturile peretelui organului afectat (diverticol congenital) sau numai din seroasă sau mucoasă (diverticol câştigat). Diverticolii pot fi organici (congenitali şi câştigaţi) sau funcţionali. Diverticolii câştigaţi pot fi de pulsiune, tracţiune sau funcţionali. Diverticolii de pulsiune au formă rotund – ovalară, contur net, bază de implantare mică, de obicei fiind pediculaţi ; la nivelul pedicolului se pot vedea pliurile de mucoasă care se continuă în diverticol. Pot fi unici sau multipli, afectând un organ sau mai multe, constituind în acest caz diverticuloza. Diverticolii de tracţiune au o formă triunghiulară sau conică. Conturul lor este neregulat, cu o bază mare de implantare. Diverticolii funcţionali se datoresc unor tulburări de inervaţie, cu slăbirea musculaturii peretelui. Când presiunea intacavitară creşte, apare radiologic o proeminenţă diverticulară ; aceşti diverticoli sunt de obicei multipli şi dispar la antispastice.

b) Nişa reprezintă imaginea bariului care a pătruns într-o ulceraţie a peretelui unui segment al tubului digestiv; poate apare sub două aspecte după cum este proiectată faţă de fascicolul de raze – din profil sau din faţă. Imaginea de plus de umplere care depăşeşte conturul segmentului când ulceraţia parietală este proiectată tangenţial corespunde aspectului de profil al nişei. Când ulceraţia este proiectată ortograd, aspectul este de opacitate rotundă şi corespunde imaginii nişei de faţă. Nişa, ca expresie radiologică a ulceraţiei, poate fi benignă sau malignă.

Nisa benigna este frecventă la nivelul stomacului şi al bulbului duodenal, dar o putem întâlni şi la esofag sau intestin. Caracterele radiologice ale nişei benigne sunt următoarele:

  • nişa benignă proemină din conturul organului;
  • este frecvent pediculată;
  • contururi nete, de obicei regulate ;
  • în jurul nişei există o imagine lacunară regulată, dată de edemul periulceros. La nişa de faţă, edemul apare ca o zonă clară, inelară, realizând imaginea de cocardă;
  • pliurile de mucoasă converg către nişă şi se pot urmări până aproape de marginea nişei
  • după tratament antiulceros, nişa trebuie să se remită complet.

La examenul unei nişei trebuie să precizăm localizarea, forma, dimensiunile, modul de opacifiere (omogen sau neomogen) şi aspectul mucoasei din jurul nişei.

Nisa maligna este expresia radiologică a cancerului ulcerat. Ea are unele caractere care permit numai rareori, diferenţierea de o nişă benignă. Nişa malignă nu proemină din conturul organului, este de obicei mare, fundul nişei poate fi rectiliniu, bombat, în platou sau neregulat. Nişa poate fi situată în acelaşi plan cu profilul conturului, ori sub acesta (nişa încastrată) sau să fie situată într-un defect de umplere (nişă în lacună). În jurul nişei maligne se poate constata prezenţa unor imagini lacunare, pliurile mucoasei din jur sunt rigide, nu dispar la compresiune şi se opresc la distanţă de nişă. Tratamentul de probă nu reduce dimensiunile nişei.

Imagini radiologice cu minus de umplere baritata

Sunt imagini lacunare sau defecte de umplere (polipi, miom, fibrom, papilom; cancer vegetant; gastrita lacunară; resturi alimentare; corpii străini)

Lacuna benigna se caracterizează prin următoarele aspecte :

  • formă geometrică bine precizată (rotundă, ovală);
  • contururi regulate, nete
  • pliuri neîntrerupte, împinse sau deviate ;
  • conturul organului afectat este păstrat, cu peristaltică prezentă ;
  • evoluţia imaginii este lentă şi nu afectează starea generală a pacientului

Există posibilitatea ca unele tumori benigne să degenereze malign.

Lacuna maligna corespunde formei vegetante a cancerului; forma sa este variabilă, conturul policiclic, neregulat, şters. La periferia lacunei se constată imaginea de semiton, care trebuie tradusă radiologic printr-o zonă de tonalitate intermediară între cea a părţilor moi şi a opacităţii bariului înconjurător; ea se datoreşte stratului mai subţire de bariu între peretele sănătos şi cel din jurul tumorii. Pliurile de mucoasă, întrerupte la distanţă de lacună, sunt rigide, dezorientate şi nu dispar la compresiune. Semnele descrise se amplifică rapid de la un examen la altul, iar starea bolnavului este afectată profund.