Dieta Insuficienta Hepatica

Regim alimentar in insuficienta hepatica

Insuficienţa hepatică şi colica hepatică sunt afecţiuni cu crize dureroase, violente, de tipul crampelor, datorate unei dilatări bruşte a canalelor intrahepatice şi a căilor biliare, mai ales după servirea mesei. Bolnavul acuză dureri în partea dreaptă a abdomenului, sub coaste, cu iradieri în spate şi în umărul drept. Deseori apar vărsături biliare. Durerea poate dura câteva ore şi se poate repeta în zilele următoare, mai ales în cazul când, după formarea calculilor, are loc migrarea unei pietre din vezicula biliară pe canalul coledoc.

La colică hepatică, cu dureri violente în zona ficatului, se impune un regim alimentar controlat, care durează toată viaţa, deoarece ficatul a devenit foarte sensibil la consumul anumitor preparate culinare. Sunt excluse grăsimile fierte, sosurile cu rântaşi, prăjelile, produsele de patiserie şi alcoolurile tari. De asemenea, se recomandă excluderea din alimentaţie a unor legume (varză, conopidă, napi, ţelină, castraveţi) şi a unor fructe (prune, pepeni galbeni, banane).

Sunt indicate ciorbele de legume (cu salată, morcov, tomate), precum şi fructele mai acide, cu acţiune stimulatoare în insuficienţa hepatică (lămâi, portocale, mandarine, grepfruturi, struguri, mere, măsline). Deosebit de eficient este consumul de dimineaţă, pe stomacul gol, a unei linguriţe de ulei de măsline, cu o felie de lămâie.

Întrucât sunt suprimate din consum alcoolul, cafeaua şi băuturile prea acidulate, se vor consuma cantităţi mai mari de ape minerale şi ceaiuri medicinale pentru eliminarea toxinelor acumulate în ficat. În loc de cafea este bine să se consume un surogat din rădăcini de cicoare.

După atenuarea crizelor dureroase se vor putea introduce în alimentaţie carnea de vită şi de pasăre, peştele alb şi produsele lactate degresate.

Regimul de viaţă. În timpul crizelor dureroase de ficat este obligatoriu repausul la pat. Se vor aplica, în zona dureroasă, perne electrice şi comprese calde, alcoolizate, sau cataplasme cu frunze de varză, bine mărunţite şi încorporate într-un albuş de ou, bătut spumă, în care se adaugă un păhărel cu infuzie de păpădie.