Scaderea glicemiei

Scaderea glicemiei numita si hipoglicemie este un termen medical care inseamna un nivel scazut al concentratiei zaharului (mai exact a glucozei) in sange (sub 50 mg/dl). Scaderea glicemiei de forma usoara sau medie (fara pierderea starii de constienta) reprezinta pretul pe care un pacient de obicei insulino-tratat il plateste pentru obtinerea unui echilibru metabolic optim. Scaderile severe ale glicemiei fac si ele parte din acelasi pret.

Scaderea severa a glicemiei sau coma hipoglicemica se defineste prin pierderea starii de constienta sau prin incapacitatea pacientului de reactiona coerent pentru a iesi din hipoglicemie, fiind necesara interventia unei alte persoane. Putini sunt pacientii insulino-tratati care in decurs de 5 ani sa nu fi facut cel putin o coma hipoglicemica. În ultimii 10 ani, paralel cu scaderea numarului comelor cetoacidozice, numarul comelor hipoglicemice a crescut in mod alarmant.

Semnele si simptomele scaderii glicemiei  sunt:

  • Tremuraturi ale mainilor;
  • Ameteli;
  • Transpiratii;
  • Foame;
  • Dureri de cap;
  • Piele palida si umeda;
  • Miscari greoaie, mai ciudate;
  • Convulsii;
  • Scaderea atentiei, confuzie;
  • Furnicaturi in jurul gurii;
  • Ochi stralucitori.

Nu toti pacientii cu diabet zaharat simt cand au o scadere glicemica. Unii pacienti isi pierd cunostinta si fac astfel o coma hipoglicemica fara sa simta absolut nimic inainte. Cel mai frecvent ei au diabet de mai multi ani, au neuropatie diabetica si au un tratament intensificat (mai multe prize de insulina sau mai multe pastile), au alte tratamente pentru inima sau tensiune. Alti pacienti simt scaderea glicemiei, dar in timp simptomele se pot modifica si pot deruta, pacientul nemaifiind sigur ca este sau nu o scadere glicemica. Toate acestea sunt un foarte bun motiv sa va testati cat mai des glicemia si sa ii invatati pe cei din jur (acasa si la servici macar) cum se manifesta hipoglicemia si cum se trateaza ea.

Probleme dificile de diagnostic ridica un bolnav diabetic gasit in coma la domiciliu si pentru care familia nu poate da relatii privind circumstantele si momentul instalarii comei. In aceasta situatie, dilema majora pentru medic este aceea a diagnosticului diferential, intre coma diabetica cetoacidotica (glicemie foarte mare) si coma hipoglicemica (glicemie foarte mica). Intrucat atitudinea terapeutica in aceste doua situatii este total diferita, cunoasterea semnelor de diferentiere este deosebit de importanta.

One thought on “Scaderea glicemiei

  • 20/09/2012 la 20:55
    Permalink

    Buna. Azi am patit-o…Stateam de vorba cu prietenii si, la un moment dat, am simtit cum ametesc treptat, mi s-au “inmuiat picioarele” si transpiram foarte tare chiar si sub hainde..desi afara ploua si era frig. Ceea ce mi s-a parut cel mai ciudat, am ramas fara vedere. Pur si simplu nu vedeam absolut nimic timp de 2 minute. Asta m-a speriat foarte tare. M-am schimbat la fata, am devenit palid iar prietenii m-au pus jos pe scaunul unei masini si mi-au dat suc si ciocolata…atunci mi-am revenit dar am ramas cu o durere de cap in zona cefei. Cred ca ar fii cazul sa-mi fac niste analize, nu? Va multumesc

Comentariile sunt închise.