Semne Simptome Litera A

Anemie

Anemia este o afectiune caracterizata prin reducerea numarului de globule rosii din sange sau a nivelului de hemoglobina, ceea ce duce la diminuarea capacitatii sangelui de a transporta oxigenul.  Bolnavii de anemie se simt obositi sau obosesc cu usurinta, sunt palizi si au palpitatii. Copiii care sufera de anemie cronica sunt predispusi la infectii si au probleme de invatare.

In general, anemia are patru cauze majore:

  • Hemoragie
  • Hemoliza -distrugerea excesiva a globulelor rosii
  • Productia insuficienta de globule rosii
  • Nivel insuficient de hemoglobina

La femei, incidenta anemiei este mai crescuta decat in cazul barbatilor, din cauza pierderii lunare de sange prin menstruatie. Anemia feripriva (datorata lipsei de fier din organism) este comuna la adulti, fiind cauzata de pierderea de sange -prin menstruatie sau prin sangerari latente. La copii, anemia feripriva se datoreaza insuficientei aportului alimentar de fier. Anemia este cauzata frecvent de sangerarea gastrointestinala consecutiva luarii unor medicamente obisnuite, precum aspirina sau ibuprofen (Advil sau Motrin).

Cauzele anemiei:

  • Abuzul de alcool si alcoolismul
  • Betatalasemia
  • Cancer
  • Boala celiaca
  • Boli ale tesutului conjunctiv
  • Boala lui Crohn
  • Diverticulita (Diverticuloza)
  • Escherichia coli Enteroinvaziv (EIEC)
  • Cancer esofagian
  • Deficienta de G6PD
  • Sindromul hemolitic uremic
  • Boala inflamatorie intestinala
  • Malarie
  • Medicamente antiinflamatorii nesteroide si Ulcere
  • Cancer pancreatic
  • Ulcer gastroduodenal
  • Anemia pernicioasa
  • Bolile hemoglobinei (Drepanocitoza)
  • Cancer gastric
  • Colita ulcerativa
  • Menstruatie

Alte cauze ale anemiei:

  • Boli ale maduvei osoase
  • Deficienta de fier
  • Deficienta de acid folic
  • Unele medicamente

Anemia reprezinta diminuarea cantitatii de hemoglobina functionala circulanta totala. In practica nu se tine seama de variatiile eventuale ale volumului plasmatic, astfel ca anemia este definita ca o scadere a concentratiei de hemoglobina din sangele periferic sub 12 grame/100 ml la femeie sau 13 grame/litru la barbat.

Pentru stabilirea diagnosticului este necesara efectuarea unui frotiu de sange periferic pentru examinarea morfologiei hematiilor.
Daca anemia este microcitara (volum scazut al hematiei) se ia in discutie deficitul de fier sau pierderea cronica de sange. De asemenea, poate fi anemie pernicioasa sau deficit de acid folic.
Analize ulterioare trebuie sa includa biochimie, examen al scaunului pentru sangerari oculte, teste functionale hepatice, numararea reticulocitelor, dozarea fierului seric, capacitatea totala de legare a fierului, dozarea vitaminei B12 si a acidului folic, haptoglobina serica si numararea trombocitelor.
Daca aceste analize nu sunt concludente trebuie consultat un medic specialist hematolog. Medicul specialist hematolog poate efectua o examinare a maduvei osoase necesar pentru stabilirea unui diagnostic definitiv.
Alte explorari necesare stabilirii diagnosticului sunt ecografii hepato-renale, tomografii computerizate, radiografii abdominale sau teste terapeutice pentru fier, B12 si acid folic.