Abcesul hepatic de natura amoebiana

Aproximativ 10% din populatia globului este infectata cronic cu Entamoeba histolytica. Amoebiaza reprezinta, ca frecventa, cea de-a treia cauza de deces prin infectii parazitare, fiind depasita numai de malarie si de schisostomiaza. Prevalenta infectiei variaza intre limite foarte largi si apare, de obicei, in regiunile cu climat tropical si subtropical. Principalii factori predispozanti sunt aglomerarile umane si conditiile de igiena precare.

Patogeneza abcesului  hepatic de natura amoebiana

Parazitul este transmis, pe cale fecal-orala, prin ingestia chisturilor viabile de protozoare. In intestinul subtire, peretele chistului se dezintegreaza, eliberând trofozoiti mobili, care migreaza catre intestinul gros, unde tulpinile patogene pot produce afectiuni invazive. Invazia mucoasei duce la formarea de ulceratii, prin care amoebele ajung in sistemul venos port. De obicei, abcesul este solitar, iar in 80% dintre cazuri afecteaza lobul drept. Abcesul contine puroi steril si tesut hepatic necrotic, lichefiat, maro-roscat („pasta de ansoa”). In unele cazuri, amoebele sunt prezente la periferia abcesului.

Semne clinice si diagnosticul abcesului  hepatic de natura amoebiana

Chiar inainte de a solicita consultatia medicului, pacientii pot sa prezinte simptomele caracteristice, durata de manifestare variind de la câteva zile pâna la câteva saptamâni. Trasatura dominanta este durerea, iar aspectul general este de pacient cu stare toxica, febril si bolnav cronic. Diagnosticul se bazeaza pe datele clinice, serologice si radiologice. De obicei, pacientul provine dintr-o zona endemica sau a vizitat de curând o astfel de regiune, cu toate ca pot sa lipseasca antecedentele de diaree. In general, bolnavii prezinta leucocitoza cu 70-80% polimorfe (eozinofilia nu este caracteristica), valori crescute ale vitezei de sedimentare a hematiilor si anemie moderata. La cei cu afectiune severa si abcese multiple se constata o crestere a valorilor activitatii fosfatazei alcaline si a concentratiilor de bilirubina.

Materiile fecale pot sa contina chisturi sau, in caz de dizenterie, trofozoiti hematofagi. De regula, radiografia toracica evidentiaza ascensionarea hemidiafragmei drepte cu atelectazie sau cu reactie pleurala. La ecografie se vizualizeaza dimensiunea si pozitia abcesului, investigatia fiind utila in cazurile in care se impune efectuarea aspiratiei, dar si pentru a se evalua raspunsul la tratament. Testele serologice ofera o metoda rapida de confirmare a diagnosticului, dar in zonele endemice, rezultatele pot sa fie inselatoare, din cauza infectarii anterioare.
La mai mult de 90% dintre pacienti, titrurile de hemaglutinare indirecta pentru entamoeba sunt crescute. In zonele unde incidenta amoebiazei este scazuta exista riscul ca diagnosticul sa fie stabilit cu intârziere, intrucât nu se ia in considerare infectarea.

Complicatiile severe apar ca rezultat al infectiei secundare sau al rupturii abcesului la nivelul structurilor adiacente, cum sunt, de pilda, spatiile peritoneal, pericardic sau pleural. Doua treimi dintre rupturi au loc intraperitoneal, iar o treime intratoracic.

• Abcese multiple mici, care raspund la antibiotice (trebuie exclusa etiologia prin obstructia cailor biliare si, daca este necesar, se efectueaza colangiopancreatografie retrograda endoscopica cu stent-protezare)
• Aspiratia percutanata -abcese <6 cm
• Drenaj pe cateter percutanat -abcese >6cm
• Interventie chirurgicala
• Esecul drenajului percutanat
• Abcese multiloculare sau foarte mari
• Infectie intraabdominala asociata, care necesita interventie chirurgicala, cum ar fi litiaza cailor biliare

Simptomatologia abceselor hepatice amoebiene

• Durere
• Hepatomegalie cu durere maxima la nivelul abcesului
• Stare febrila intermitenta (38-39° C)
• Transpiratii nocturne
• Scadere ponderala
• Greturi
• Varsaturi
• Tuse
• Dispnee