Gastroenterologie

Cancerul esofagului

Cancerul esofagului apare dupa varsta de 50 de ani, barbatii fiind afectati mult si  mai frecvent decat femeile.

Anatomie patologica: cancerul esofagian, care de obicei este un epiteliom, mai rar un adenocarcinom, apare ca o tumoare polipoida, conopidiforma, schiroasa sau ulceroasa.

Simptomul cel mai important al cancerului de esofag  este disfagia, el fiind singurul care apare precoce si care ne da posibilitatea sa banuim aparitia cancerului esofa­gian. Disfagia este descrisa diferit de bolnav; „nu trece mancarea”, „nod in gat”, „se opreste ceva in piept”; ea poate sa apara brusc sau progresiv, sa fie usoara sau pronuntata.

Ulterior se instaleaza durerea retrosternala sau in spate, regurgitarea, eructatiile, varsaturile. Intr-un stadiu mai avansat mai apar voce ragusita sau bitonala, tuse, hematemeza, melena.

Sunt putine date care sa ne indrepte spre diagnosticul de cancer de esofag – scadere ponderala, stare generala alterata, paloare, ganglioni limfatici tumefiati (supra-claviculari, cervicali, axilari). Cand tumoarea este localizata superior, tractiunea limbii este dureroasa.
Reactiile pentru decelarea hemoragiilor oculte sunt deseori pozitive.

Examenul radiologic arata o stramtorare rigida, cu contur neregulat, peste care nu trec undele peristaltice. Deasupra stricturii, esofagul apare dilatat. In stenozele complete, substanta opaca nu mai trece dincolo de tumoare, iar conturul interior apare neregulat.
Esofagoscopia, insotita de biopsie, este examenul cel mai pretios pentru diag­nosticarea cancerului de esofag intr-un stadiu initial.
Diagnosticul pozitiv se, face cu ajutorul anamnezei si pe baza examenului radio­logie si al esofagoscopiei.

Diagnosticul diferential se face cu celelalte afectiuni esofagiene care provoaca disfagie, dureri si regurgitatii, spasm esofagian, stenoze caustice sau inflamatorii, diverticuli esofagieni, megaesofag. De asemenea, vom deosebi cancerul esofagian de compresiunile extrinsece: tumori mediastinale, anevrism aortic.

Complicatiile cancerului de esofag – propagarea tumorii la organele vecine, metastazele la distanta, ab-cedarea tumorii, perforatii in organele vecine, hemoragii, fistule esofago-bronsice. Evolutie: debutul trece neobservat, astfel ca, de obicei, bolnavul se prezinta tar­ziu la medic (dupa 6 luni – 1 an). Durata bolii este in medie de 1 an si indeobste nu depaseste 2 ani.

Tratamentul chirurgical este singurul care poate prelungi viata, daca interventia s-a facut intr-un stadiu precoce. Se procedeaza laindepartarea tumorii, cu esofagoplastie. In caz de stenoza completa se face o gastrostomie de necesitate. Se mai incearca roentgenterapia, radiumterapia si se administreaza calmantele necesare.