Dictionar medicamente litera F

Fenobarbital

Compozitie Fenobarbital

Comprimate continand 100 mg si 15 mg fenobarbital.
Fiole continand solutie 10% (200 mg/2 ml) si 4% (40 mg/1 ml) fenobarbital.

Actiune terapeutica Fenobarbital

Sedativ, hipnotic cu actiune prelungita, anti-convulsivant.

Indicatii Fenobarbital

Sedativ in diferite stari de hiperexcitabilitate, afectiuni medicale sau chirurgicale care necesita sedare (hipertensiune, cardiopatie ischemica etc.) insomnii, epilepsie (marele rau epileptic), convulsii la sugari, copii si adulti medicatia prenarcotica, adjuvant al fototerapiei in icterul neonatal (creste metabolizarea bilirubinei prin inductie enzimatica).

Mod de administrare Fenobarbital

Adulti – ca sedativ, cate un comprimat de 15 mg la 4 ore (doza poate fi marita la nevoie);
– hipnotic 1 comprimat de 100 mg seara la culcare (in insomniile grave si la agitati, 2-3 comprimate de 100 mg/zi);
– in boala Basedow 1/2 comprimat de 100 mg/zi;
– anticonvulsivant, in intoxicatiile cu stricnina
– in tetanos 2-3 fiole/zi intramuscular;
– in epilepsie se incepe cu 1/2 comprimat de 100 mg de 2-3 ori/zi continuandu-se cu 200-300 mg/zi fractionat pana la disparitia convulsiilor. Doza unica maxima de 300 mg; doza zilnica maxima 600 mg;
Copii – sedativ 6 mg/kg corp/zi in 3 prize oral sau intramuscular;
– anticonvulsivant 3-5 mg/kg corp/doza oral sau intramuscular;
Se poate repeta pana la maximum 300 mg.
Atentie: Nu se injecteaza intravenos, datorita solventului.

Contraindicatii Fenobarbital

Stari precomatoase si comatoase, parkinsonism, intoleranta la fenobarbital, insuficienta renala, cardiopulmonara si hepatica grava, diabet, porfirie latenta.

Reactii adverse Fenobarbital

Poate provoca fenomene paradoxale de excitatie nervoasa si eruptii alergice de tip urticarian.

Interactiuni medicamentoase

Fenobarbitalul scade eficacitatea anticoagulantelor cumarinice chinidinei, ciclosporinei, contraceptivelor hormonale orale, glucocorticoizilor, doxiciclinei, teofilinei prin stimularea metabolizarii lor hepatice (se recomanda doze mai mari din acestea, iar la oprirea administrarii barbituricului, scaderea dozelor, eventual se evita fenobarbitalul); actiunea deprimanta centrala a fenobarbitalului poate fi crescuta de alcool, alte barbiturice si sedative, sulfamide antidiabetice, imipramina (prudenta in asociere).