Gastroenterologie

Semne si simptome pericolangita

Simptomele pacientilor cu pericolangita sunt variabile in functie de rapoartele medicale. Frecvent diagnosticul este pus la un pacient asimptomatic cu boala inflamatorie intestinala la evaluarea de rutina a profilului biochimic hepatic. Unii pacienti prezinta elemente colestatice incluzind icter si prurit. Icterul se poate dezvolta insidios sau brusc in episoade intermitente. Unii pacienti se pot prezenta cu elemente caracteristice colangitei acute, febra, icter si durere abdominala.

 

La o minoritate dintre pacienti pericolangita progreseaza la fibroza severa si ciroza. La acesti pacienti pot predomina elementele tipice ale decompensarii hepatice cum sunt dezvoltarea ascitei, edemelor, hemoragii prin varice esofagiene sau encefalopatie hepatica.

Examenul fizic la pacientul cu pericolangita este nesemnificativ.

Elementele anormale descoperite cuprind:

  • icter, hepatomegalie, splenomegalie
  • ascita sau edeme, excoriatii datorita pruritului
  • stigmatele bolii hepatice cronice: angioame stelate, leuconichie, casexie, ginecomastie, atrofie testiculara, eritem palmar.

 

Complicatiile pericolangitei cuprind:

  • hipertensiune portala: varice esofagogastrice, gastropatie portala hipertensiva
  • ascita, edeme, icter, malnutritie
  • progresia la colangita sclerozanta clasica
  • colangiocarcinomul, deficienta vitaminelor liposolubile: A, D, K, E
  • osteopenia si osteoporoza la pacientii cu boala inflamatorie intestinala.