Dictionar medicamente litera A

Aspacardin

Compozitie Aspacardin

Aspacardin

Comprimate continand: D,L aspartat de potasiu, aspartat de magneziu

Actiune terapeutica Aspacardin

Amelioreaza metabolismul miocardic, scade excitabilitatea crescuta a inimii, poate atenua senzatia de oboseala fizica. Prin aportul de aspartat de potasiu si magneziu, produsul tinde sa normalizeze echilibrul ionic si enzimatic la nivelul fibrei miocardice, cresterea capacitatii de utilizare a oxigenului si favorizarea sintezei intracelulare a fosfatilor donatori de oxigen.

Farmacocinetica

Magneziul este in principal un cation intracelular. Absorbtia digestiva nu depaseste 50%. Excretia se face in principal prin urina, dar si prin fecale. Potasiul este in principal un cation intracelular. Potasiul se absoarbe repede si aproape complet din tubul digestiv. Excretia se face in principal prin urina.

Indicatii Aspacardin

Adjuvant in tratamentul anginei pectorale, infarctului miocardic, insuficientei cardiace precum si alaritmiilor din cursul infarctului miocardic, aritmiilor ectopice, starilor de post infarct, profilaxia aritmiilor digitalice, stari de oboseala fizica.

Mod de administrare Aspacardin

Curativ 2 comprimate de 3 ori/zi; profilactic 1 comprimat de 3 ori/zi. In cazul administrarii prelungite si in special la batrani se recomanda monitorizarea tratamentului prin control periodic al potasemiei.

Contraindicatii Aspacardin

Insuficienta renala acuta si cronica, leziuni parenchimatoase renale severe, coma hepatica, tulburari ale metabolismului aminoacizilor (indeosebi prin defecte enzimatice genetice).

Reactii adverse Aspacardin

Greata, disconfort abdominal, diaree (rareori, la doze mari).

Precautii

Se administreaza cu prudenta la batrani cu afectiuni asociate cardiace si renale.
Sarcina si alaptare: Se administreaza cu prudenta, respectandu-se dozajul.

Interactiuni medicamentoase

Utilizarea concomitenta a diureticelor economisitoare de potasiu este urmata de hipermagneziemie si hiperpotasiemie. La pacientii care primesc medicatie anticolinergica exista riscul de scadere a motilitatii gastrointestinale. Magneziul scade absorbtia tetraciclinelor administrate oral. Preparatele care contin calciu si fosfati reduc absorbtia magneziului. De aceea, Aspacardin se va administra cu 3 ore inainte de administrarea acestor preparate.