Hepatita E
Hepatita E este o maladie infecţioasă acută din grupul infecţiilor intestinale şi antroponoze, provocată de virusul hepatic E, care pătrunde în organismul uman preponderent pe cale hidrică (prin apa infectată), manifestându-se clinic prin fenomene de intoxicaţie generală, dereglări ale tractului digestiv, îndeosebi ale funcţiei ficatului, precum şi a altor sisteme, fiind însoţite mai frecvent de apariţia icterului.
HVE este provocată de un virus cu dimensiunile de 27-37 nonametri, care conţine acidul ribonucleinic (ARN) şi este mai puţin rezistent la acţiunea diferitor factori ai mediului ambiant, în comparaţie cu virusul HVA. El se deteriorează mai rapid în condiţii de laborator, nefiind atât de rezistent la temperaturi joase. Virusul hepatic E este mai puţin virulent decât virusul A, ce necesită cantităţi mai mari pentru a provoca boala.
Mai frecvent HVE se răspândeşte sub formă de epidemii hidrice, mai cu seamă în Asia Centrală şi Sudică, în Africa de Nord şi cea de Est, parţial în America Centrală. Una din cele mai masive epidemii de HVE (s-a descifrat retrospectiv) a avut loc în China de Sud, unde în 1986 pe parcursul a 6 săptămâni s-au înregistrat 120000 cazuri de această maladie.
Focare hidrice de hepatita E, care au numărat mai multe mii de cazuri de îmbolnăviri, s-au înregistrat în Tadjikistan, Uzbekistan, Kârgâzstan, Turkmenistan, Etiopia şi Somali. În ţările tropicale şi subtropicale endemice cu HVE ea se înregistrează permanent, mai cu seamă în localităţile săteşti. În aceste ţări şi în lipsa focarelor epidemice HVE constituie 50-60% din toate hepatitele virale.
În ţările europene HVE se înregistrează sporadic, fiind importată de persoanele, care s-au aflat în ţările endemice de această infecţie. Astfel, după unele surse bibliografice incidenţa HVE la persoanele europene întoarse din aceste state endemice, constituie 25%. în acelaşi timp în ţările europene morbiditatea sporadică de HVE constituie 1 -2%, fiind mai avansată în Italia – 3,9%, Spania – 6,8%.
Sursa de infecţie a acestei maladii o constituie omul bolnav cu diferite forme clinice, inclusiv şi cu cele atipice (fruste, anicterice, subclinice şi inaparente), care sunt posibile şi în HVE. În ultimul timp nu se exclude şi rolul unor rozătoare sălbatice şi a pisicilor în calitate de sursă de infecţie în HVE, spre deosebire de alte hepatite virale elucidate de noi. De menţionat, că de la omul bolnav virusul se elimină cu materiile fecale preponderent în primele săptămâni de boală, având o asemănare mare cu HVA.
Mecanismul de infectare este, ca şi în HVA, cel fecalo-oral, însă după cum s-a mai menţionat, spre deosebire de ea, infecţia virală E se răspândeşte preponderent pe cale hidrică, adică prin intermediul apei infectate. Mult mai rar, în comparaţie cu HVA, se înregistrează morbiditatea sporadică de HVE realizată pe cale alimentară şi de contact habitual.
Spre deosebire de HVA, virusul HVE afectează preponderent persoanele tinere (15-30 ani).
După suportarea HVE în organismul uman se formează o imunitate tipospecifică dură, însă nu pentru toată viaţa. În experimente sunt demonstrate posibilităţi de reinfectare la maimuţe peste 6-12 luni de la suportarea HVE primare.
Patogenia HVE încă nu este bine studiată, însă după părerea unor specialişti, ea este asemănătoare cu patogenia HVA.
Virusul hepatic E, nimerind în organismul uman preponderent pe cale hidrică, se multiplică în tractul digestiv, de unde ulterior pătrunde în sânge. Cu torentul sangvin el ajunge în ficat. În literatura de specialitate se acumulează date, care confirmă acţiune citopatogenă directă a virusului E asupra celulelor ficatului. În rezultatul acestei acţiuni în ficat se dezvoltă procese inflamatorii, de distrofie şi necroză a celulelor hepatice, ce conduc la apariţia simptomelor clinice şi la dezvoltarea maladiei propriu-zise.
Maladia se începe acut sau lent după o perioadă de incubaţie cu o durată de 14-50 zile, mai frecvent 30-42 zile. Ca şi în HVA, ea poate decurge sub forme icterice (tipice) şi atipice (fruste, anicterice, subclinice, inaparente, portaj de virus E), uşoare, semigrave şi grave. Spre deosebire de HVA, în HVE mai frecvent se întâlnesc formele semigrave, grave şi se mai dezvoltă formele foarte grave sau necroza hepatică acută (NHA), mai cu seamă la femeile gravide.
În timpul focarelor epidemice de HVE formele atipice se întâlnesc de 5-6 ori mai frecvent, în comparaţie cu cele tipice-icterice. La adulţi acest raport dintre formele atipice şi tipice atinge cifra 3/1, iar la copii mult mai majorat- 13/1. Formele atipice de HVE se înregistrează şi în cazurile sporadice, însă probabil mai rar. De menţionat, că formele atipice de HVE după tabloul clinic sunt asemănătoare cu cele din HVA, deosebindu-se după markerii virali sau etiologie.
Forma icterică în HVE este mult mai asemănătoare cu acea din HVA, însă are şi unele particularităţi. HVE mai frecvent se începe lent, perioada preicterică mai des decurge cu prevalarea sindromului dispepsic, deseori însoţită de dureri în rebordul costal drept, regiunea epigastrală şi o slăbiciune generală progresantă; temperatura în această perioadă mai des este normală; ficatul mai rar se măreşte în volum; la 1 /5 din pacienţi perioada preicterică lipseşte şi maladia începe deodată cu apariţia icterului.
În perioada icterică odată cu apariţia icterului în HVE starea bolnavilor nu se îmbunătăţeşte ca în HVA. Ea se menţine nesatisfăcătoare sau chiar se înrăutăţeşte, intensificându-se sindromul dispepsic şi de intoxicaţie pe parcursul câtorva zile. Uneori pot fi observate febra şi pruritul cutanat. Icterul cutanat se află în creştere timp de 2-3 zile, mai rar până la 10 zile, atingând o intensitate evidentă. În această perioadă ficatul este mărit în volum aproape la toţi pacienţii, splina – numai la o parte din ei.
Ficatul la palpaţie în HVE este mai des dureros decât în HVA. Durata simptomelor de intoxicaţie se menţine 3-6 zile, dintre care slăbiciunea generală se păstrează mai îndelungat. Icterul rămâne observabil timp de 2-3 săptămâni, în medie 14 zile. La o parte mai mică de bolnavi (5-6%) icterul cutanat se menţine timp de 4-6 săptămâni, fiind însoţit de prurit cutanat intens fără simptome de intoxicaţie, ce este caracteristic pentru forma colestatică de HVE.
O particularitate separată a HVE este decurgerea gravă şi foarte gravă cu dezvoltarea NHA la gravide, mai cu seamă în jumătatea a doua de graviditate, care deseori are un final tragic. În astfel de cazuri NHA decurge furtunos cu trecerea rapidă din stadiile precomatoase în cele comatoase, fiind cauzate de insuficienţa hepatorenală şi mai frecvent însoţită de sindromul hemoragic, care decurge cu o hemoliză intensivă a eritrocitelor.
În cazurile grave de HVE la gravide deseori are loc întreruperea de sinestătătoare a gravidităţii prin pierderea copilului sau naşterea înainte de timp, care semnificativ înrăutăţeşte starea bolnavei. La femeile gravide cu formă gravă de HVE probabilitatea naşterii unui copil sănătos este minimală. Chiar şi într-o graviditate dusă până la timpul cuvenit, dacă este însoţită de o HVE gravă, o parte din copii mor în perioadele anti – sau intranatale de graviditate.
Din copiii născuţi vii de o aşa mame circa la o jumătate din ei survine moartea pe parcursul primei luni de viaţă. Reieşind din cele relatate, în caz de graviditate şi o hepatită virală la femei, ele trebuie imediat să se adreseze la medic. Conform datelor bibliografice, la majoritatea pacienţilor cu HVE fără fondai premorbid (graviditate, alte maladii) are loc vindecarea. Cronicizarea procesului infecţios cu dezvoltarea formelor manifeste sau latente de HVE, de regulă nu are loc.
Diagnosticul şi tratamentul bolnavilor cu HVE se efectuează în secţiile de boli infecţioase.
Măsurile de dispensarizare, dietetice şi de profilaxie în HVE sunt asemănătoare cu cele din HVA. Femeile gravide, care au suportat HVE, trebuie să fie supravegheate minuţios de medicul infecţionist şi obstetrician.