Metiltiouracil

Compozitie Metiltiouracil

1 comprimat contine 50 mg metiltiouracil.

Actiune terapeutica Metiltiouracil

Antitiroidian de sinteza, inhiba formarea hormonilor tiroidieni, amelioreaza simptomatologia clinica si biologica a hipertiroidismului; efectul devine evident dupa o perioada de latenta de 2-4 saptamani si este deplin dupa 6-8 saptamani de tratament.

Indicatii Metiltiouracil

Boala Basedow, forme usoare sau moderate, la bolnavii sub 40 de ani, in absenta gusii voluminoase sau a tulburarilor cardiace grave, ca si in toate situatiile in care nu este posibila administrarea radioiodului sau tiroidectomia; pentru pregatirea tiroidectomiei si ca medicatie adjuvanta a radioterapiei.

Doze si mod de administrare Metiltiouracil

Oral: adulti- initial 2 comprimate (100 mg) de 4-6 ori/zi, pana la realizarea starii de eutiroidie, apoi tratament de intretinere cu 2 comprimate de 2-3 ori/zi (doze mici cand tratamentul este indelungat). Copii: initial 2 mg/kg corp si zi, apoi se reduce pana la doza de intretinere.

Contraindicatii Metiltiouracil

Gusa retrosternala sau alte situatii de obstructie a traheei, cancerul tiroidian dependent de TSH, afectiunile hematologice grave preexistente; copii sub trei ani.

Masuri de precautie Metiltiouracil

Leucopenie, anemie, trombocitopenie, prudenta si doze mici in insuficienta hepatica, se administreaza doze mici, se prefera interventia chirurgicala).

Metiltiouracil in sarcina si alaptare

Se administreaza cu prudenta in sarcina (mai ales in ultimele 2 trimestre). Alaptatul in cursul tratamentului este interzis.

Reactii adverse Metiltiouracil

Greata, voma, eruptii, febra, cefalee, mialgii, artralgii, tumefactii ale glandelor salivare si a ganglionilor limfatici, hepatita, alopecie, deprimarea hematopoiezei. Posibila hipertrofie tiroidiana si crize tireotoxice la intreruperea tratamentului.