Tratamente naturiste pentru fisurile anale

Fisurile anale sunt ulceraţii liniare sau crăpături în piele, cu poziţii radiare, situate în zona orificiului anal. Aceste crăpături sunt asemănătoare cu cele apărute la colţurile gurii, acolo unde pielea face joncţiune cu membrana mucoasă, extrem de delicată.

Asemănările dintre fisurile anale şi hemoroizi sunt aparente, dar au cauze şi simptome diferite: fisurile sunt crăpături externe în timp ce hemoroizii sunt vene inflamate. Iritaţia regiunii anale este mai intensă la persoanele care circulă mult cu maşina (şoferi), la cei care călăresc sau merg mult pe jos.

Fiind o maladie destul de frecventă, afectează persoane de toate vârstele, atât bărbaţi, cât şi femei. La bărbaţi apare mai frecvent pe linia posterioară, iar la femei pe linia anterioară, fiind confundabilă cu pruritul perigenital.

Cauza principală a rupturii la nivelul mucoasei şi a pielii rezidă din unele traumatisme provocate în timpul scaunului, când se încearcă eliminarea forţată a unui bol fecaloid voluminos şi tare, mai ales la persoane cu constipaţie cronică. Mai pot interveni unele infecţii locale (fungi, Trichomonas), paraziţi intestinali, anumite boli interne (icter, diabet, uremie, limfom, diaree repetată), precum şi lipsa igienei locale, calitatea săpunului şi a hârtiei igienice.

Fisurile anale pot fi provocate şi prin traumatizări în timpul consultaţiile digitale (la diagnosticarea prostatei). De asemenea, boala Crohn cu inflamarea intestinelor poate provoca diaree cu sânge, dureri abdominale, febră şi rupturi în mucoasa care căptuşeşte rectul inferior (anus). S-a constatat că în timpul naşterilor, peste 10 % dintre femei rămân cu fisuri anale, din cauza extinderilor mari ale epidermei în zona respectivă. Este de menţionat că asemenea fisuri pot să apară şi la bebeluşi care suferă de constipaţie, cronică sau acută.

Primele semne de boală

Simptomele bolii constau în mâncărimi sâcâitoare (prurit anal şi perianal), mai intense noaptea în urma transpiraţiei locale şi a scărpinatului. În faze mai avansate apar contracţii reflexe ale sfincterului anal care provoacă dureri intense, înţepătoare sau arzătoare în timpul şederii pe scaun, la mers prelungit şi, mai ales, în timpul sau după defecaţie. Aceste crize sunt întrerupte prin perioade de acalmie. Din cauza durerilor, bolnavul se abţine de la defecare, astfel că i se instalează, treptat, o constipaţie cronicizată.

Mai gravă este situaţia când apar sângerări cu sânge roşu (nu negru), care duc la ideea altor maladii (colon iritat şi inflamat, boala Crohn, sifilis, infecţii HIV sau tuberculoză). Frecvent, fisurile anale se asociază cu prezenţa hemoroizilor, a unor inflamaţii ale criptelor anale şi cu diverse tulburări nervoase.

Unele fisuri sunt superficiale şi se vindecă rapid, în timp ce altele devin cronice şi foarte dureroase, îndeosebi la persoanele suferinde de constipaţie cronică, la care presiunea mare din timpul scaunului asupra muşchilor interni ai sfincterului anal determină cronicizarea bolii.

Metode de tratament

În general, fisurile anale nu necesită o îngrijire medicală specială, deşi vindecarea este de lungă durată (peste 8 săptămâni). Pentru cazuri uşoare există câteva remedii neinvazive care calmează durerile, previn recidivarea crăpăturilor şi reduc contracţiile sfincterului care împiedică închiderea leziunior.

Tratamentele fitoterapeutice se fac atât intern (cu ceaiuri), cât şi extern (cu comprese, băi de şezut, cataplasme şi unguente).

În uz intern se folosesc:

– infuzii cu diferite combinaţii de plante luate pe stomacul gol:

– flori de gălbenele, muşeţel, coada şoricelului, nalbă, lavandă, soc;

– frunze de mentă, urzică, pelin, creţişoară, roiniţă, salvie, nuc, viţă de vie, stejar;

– herba de sunătoare, coada calului, talpa gâştei, păpădie, rozmarin, turiţă mare;

– seminţe de gutui (decoct) cu efecte emoliente;

– muguri de plop negru;

– rădăcini de brusture, cicoare, cerenţel şi tătăneasă.

Din amestecuri se ia câte o lingură de 200 de ml de apă clocotită, se infuzează acoperit timp de 5 minute şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi, cu adăugarea unei linguriţe de bitter suedez la fiecare cană.

Pentru evitarea constipaţiei care provoacă fisurarea canalului anal şi a zonei perianale se recomandă ceaiuri de soc, păpădie, leurdă, măcriş, ulei de ricin şi seminţe de fenicul şi in.

Proceduri indicate în uz extern:

– băi de şezut şi comprese făcute seara, înainte de culcare, timp de 15-20 minute, folosind infuzii sau decocturi din plante luate separat sau în amestecuri în care intră coada calului (cu efecte calmante), mărul lupului, pelin, mentă, muşeţel, coada şoricelului, nalbă, trifoi roşu, patlagină, gălbenele, traista ciobanului, turiţa mare, urzică vie, rostopască, creţişoară, mur, muguri de plop negru şi scoarţa ramurilor tinere de stejar (în amestec cu puţin oţet). După baie se face un duş cald, timp de 2-3 minute pentru încălzirea corpului, apoi, se recomandă îmbrăcarea cu un halat de baie fără a se şterge corpul. Repausul după baie de face în pat timp de 30 minute, acoperit cu o pătură ;

– cataplasme în faşă de tifon cu muguri de plop negru, frunze de mur, patlagină pelin şi terci de praz ;

– badijonări cu ulei de lavandă, extract uleios din castane şi muguri de plop cu proprietăţi balsamice ;

– unguente din muguri de plop negru, gălbenele şi tătăneasă, cu efecte imediate datorită proprietăţilor anestezice, balsamice, dezinfectante şi epitelizante. Unguentul din muguri de plop se prepară din 20 de g de muguri zdrobiţi şi maceraţi timp de 24 de ore în alcool 700; se îndepărtează excesul de alcool şi se adaugă 100 de g de untură şi 5 g de ceară de albine. După o fierbere uşoară pe baia de apă timp de 3 ore se strecoară şi se freacă amestecul până se obţine unguentul cu consistenţă uniformă.

Recomandări pentru regimul zilnic de viaţă:

– băi de şezut în alternanţă cu apă călduţă şi apă rece, timp de 20 de minute, de 1-2 ori pe zi pentru a produce relaxarea sfincterului anal, calmarea mucoaselor fisurate şi îndepărtarea durerii şi a disconfortului;

– păstrarea igienei zilnice a regiunii perianale prin spălare, în fiecare dimineaţă şi seara, precum şi după fiecare scaun;

– evitarea băilor cu spumanţi, parfumuri sintetice şi săruri de baie;

– aplicarea unui strat subţire de pudră de talc neparfumată, care reduce transpiraţia şi frecarea zonei în timpul mersului sau al şederii pe scaun;

– folosirea de supozitoare cu substanţe antiinflamatoare şi anestezice sau cu propolis (Propoderm);

– aplicarea de unguente cu adaos de vaselină sau oxid de zinc, care ajută la facilitarea scaunelor, fără a provoca leziuni;

– utilizarea unor unguente cu nitroglicerină sau hidrocortizon pentru relaxarea sfincterului anal şi reducerea mâncărimilor;

– evitarea hârtiei igienice aspre, colorate şi parfumate, care amplifică inflamaţiile zonei iritate; se va înlocui cu şerveţele de faţă îmbibate cu loţiune hidratantă;

– evitarea scărpinatului cu unghii ascuţite la nivelul anusului bolnav, mai ales în timpul nopţii când, prin scărpinat, se eliberează în piele unele substanţe chimice analoage histaminei cu efect de amplificare a inflamaţiilor şi a mâncărimii;

– îmbrăcarea unei lenjerii de noapte foarte lejeră;

– netratarea atât a cons-tipaţiilor care provoacă ruperi de piele şi sfincter, cât şi a scaunelor diareice care elimină un conţinut acid, puternic iritant, ducând la un eritem fesier;

– combaterea excesului de greutate la persoane obeze care transpiră mai intens în zona anusului, reducând posibilitatea vindecării;

– efectuarea zilnică a unei activităţi fizice moderate, gimnastică uşoară şi mers de jos.

În cazuri cronice grave se consideră necesară o intervenţie chirurgicală pentru a realiza dilatarea anală, deschiderea abceselor şi extirparea traiectelor fistuloase. Aceste intervenţii chirurgicale implică însă anumite riscuri, inclusiv pierderea necontrolată a scaunelor în eventualitatea lezării sfincterului.

Indicaţii alimentare

Regimul alimentar vizează, înprimul rând, eliminarea constipaţiei, a diareei, a indigestiilor şi a intoxicării sângelui. Pentru aceasta se recomandă consumul zilnic de preparate alimentare bogate în fibre (celuloză, hemiceluloze, pectine, mucilagii şi gume). Concomitent se măreşte consumul de lichide (2 litri zilnic), între care un rol important îl au sucurile din fructe şi din legume, într-o cură de 1-2 luni de zile.

Se vor consuma cât mai multe salate (morcov, varză), mâncăruri cu legume, păstăi de fasole, supă de legume, iaurt cu cereale şi fructe cu coajă (mere, struguri, gutui).

În schimb se vor evita condimentele iuţi (piper, ardei), murăturile şi sortimentul de salamuri care prezintă acţiuni iritante pentru canalul anal.

Este important ca bolnavul cu fisuri anale să acorde toată atenţia acestei afecţiuni iritante, mai ales ajunsă la faza cronică, întrucât o asemenea ulceraţie care nu se vindecă timp de 2-3 luni poate evolua spre scurgeri sângeroase sau mucoase şi ar fi semnalul unei afecţiuni interne mai grave (colite, boala diverticulară, colon iritat sau chiar cancer de colon).