Stiri Medicale

Ghimbirul si indigestia

ghimbirul-usureaza-digestia-si-alunga-greataGhimbirul usureaza digestia si alunga greata. Planta originara din Asia, cunoscuta inca din Antichitate, ghimbirul (Zingiber officinale) ocupa un loc de vaza in farmacopeea orientala. Radacina de ghimbir este folosita, de regula, ca un excelent remediu pentru durerile de stomac si usurarea digestiei. In caz de greata, se tine in gura, sub limba, o bucatica de radacina de ghimbir. Senzatia de greata si voma va dispare imediat. Un astfel de remediu nu ar trebui sa lipseasca din casa nimanui.

Un bun remediu pentru combaterea durerilor de ficat şi a balonărilor abdominale îl reprezintă un amestec de orez cu ghimbir. Se pune o cană de orez într-un vas cu fundul plat, se toarnă apă pînă se acoperă orezul şi se lasă 12 ore, timp în care este absorbită complet. Se pune, apoi, orezul într-o cratiţă uscată şi se încălzeşte treptat, amestecîndu-se continuu. După ce orezul s-a uscat şi rumenit, se pune rece într-un borcan care se închide ermetic, pentru a fi protejat de umiditate. Se fierbe, apoi, o jumătate de cană de apă, se adaugă o linguriţă din orezul uscat şi o bucată de rădăcină de ghimbir. Se fierbe un minut, se ia de pe foc şi se lasă 5 minute, după care se scurge apa. Se consumă cîte o lingură, de 2-3 ori/zi. Pe timp de iarnă, acest remediu încălzeşte stomacul şi este benefic pentru organism.

O altă reţetă, în care ghimbirul este amestecat cu alte plante pentru a stimula stomacul, este cea formată din albăstrele (14 g), frunze de zmeur (14 g), turiţă mare (14 g), frunze de păpădie (14 g), pelin (14 g) şi rădăcină de ghimbir (7 g). Se amestecă bine toate aceste ingrediente şi se pune o jumătate din cantitate într-o jumătate de litru de apă rece. Se fierbe şi apoi se lasă la foc mic timp de 15 minute. Cînd s-a răcit, se strecoară şi se bea o jumătate de cană din acest ceai, înainte de masă. Astfel dispar gastritele şi dispepsiile.